Alegeți o limbă
Dar într-o plimbare pe străzile din Reykjavik, nu se văd semne de suferinţă extremă. Vagabonzii islandezi, fie vară fie iarnă, niciodată nu dorm afară: există adăposturi pentru bărbaţi, pentru femei, dar şi pentru cupluri. Printre cei care îşi pierd apartamentul deoarece ratele, indexate pe monede străine, s-au dublat în timp ce veniturile lor stagnau, jena nu este încă vizibilă: băncile au primit ordinul să transforme proprietarii cu probleme de plăţi în chiriaşi ai propriilor case. Copiii pot astfel rămâne în şcoala din cartierul lor, iar acest lucru evită un vânt de panică asupra pieţei imobiliare, care ar putea conduce la o scădere şi mai mare a preţurilor. Şi totuşi criza este aici, în buzunare, în proiectele de viitor abandonate, în minţi.
Paradisul islandez s-a prăbuşit
Colapsul financiar a zguduit Islanda, care se considera ca fiind un inexpugnabil paradis de prosperitate. În toamna anului 2008, cele trei cele mai mari bănci din ţară s-au prăbuşit. Coroana a căzut, iar guvernul a trebuit să ceară ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi vecinilor săi europeni. Economia a scăzut cu 8% în 2009.
Islanda este o ţară tânără, cu schimbări rapide. Populaţia este foarte reactivă. Viaţa unui locuitor conţine adeseori trei sau patru alte vieţi. Fenomenul este atât de frecvent încât sociologii au mari dificultăţi în elaborarea statisticilor. Imposibil de exemplu, de a defini profilul pescarilor, întrucât pescarii rămân rareori pescari pe viaţă. Există pescari şi apoi altceva sau chiar pescar şi altceva.
La 58 ani, Halldór Arnason, pescar de patruzeci de ani, caută să se diversifice. El este pasionat de prezenţa unor pescari francezi în fiordul lui, Patreksfjordur, la începutul secolului al XX-lea. În vara anului 2009 ambarcaţiunea lui s-a stricat. Cu doi ani în urmă, el ar fi trimis-o la reparat în Anglia sau Polonia, dar cu criza, este mai ieftin să o repare pe loc. Islanda, în acest domeniu, ca şi în altele, relocalizează.
Devalorizarea coroanei revalorizează preţul peştelui în moneda locală, iar o mină de corali submarini (utilizaţi pentru tratarea apelor uzate) angajează în fiordurile vecine. O crescătorie de midii, încă experimentală, mizează pe interdicţia în Europa de a pescui vara. Polonezii, numeroşi în prelucrarea peştelui, se integrează în viaţa locală, casele goale regăsesc cumpărători, aceasta este într-un fel răzbunarea zonelor rurale asupra oraşului.
Bogaţii ruinaţi arborează figuri de câini bătuţi
Capitala şi suburbiile sale se scufundă pe zi ce trece într-o posomoreală febrilă. Într-un peisaj economic devastat unde doar 11% dintre companii pot să se lipsească de sprijinul voluntar al băncilor naţionalizate, fiecare se adaptează. Există chiar şi inversări de situaţie. Bogaţii ruinaţi sau pe punctul de a fi ruinaţi arborează figuri de câini bătuţi în timp ce învinşii marelui joc social, cei care pierduseră totul înainte de criză, se constată la joc egal şi par mai veseli în această perioadă de deprimare hibernală.
Mai sunt cei care sunt preocupaţi de creşterea şomajului şi cei care văd şi mai departe, atunci când vor trebui rambursate miliardele englezilor şi olandezilor, datoriile băncii online Icesave. Guvernul islandez a avut ghinionul de a garanta depozitele. De două ori deja, guvernul a semnat un acord cu privire la această bancă în faliment, cu ţările respective, participând la salvarea financiară. Şi de două ori acordul a fost reziliat, o primă oară de către Parlament (Althing), a doua oară de către preşedinte, Ólafur Ragnar Grímsson, care a propus supunerea problemei unui referendum, prevăzut pentru 6 martie. Toate partidele se prefac că îl doresc dar de fapt se tem de el.
Islandezii sunt depăşiţi de situaţie
În ciuda a luni de discuţii parlamentare şi în mass-media, islandezii, într-un sondaj, mărturisesc că nu înţeleg mare lucru. Singurii care prosperă sunt naţionaliştii şi populiştii, care găsesc într-un refuz al Europei iluzia unei demnităţi restaurate. Dar indiferent dacă referendumul are loc sau nu, şi indiferent de alegerea alegătorilor, datoria va trebui plătită în întregime sau în parte.
Dar imediat după ieşirea din Reykjavik, natura islandeză, care a mai văzut trecând şi altele, ignoră cu superb zbuciumul financiar al ţării. Numai preţul carburantului care a făcut un salt aminteşte de criză. Către Hveragerdi şi apoi Selfoss, sute de jeep-uri de ocazie nevândute şi de nevândut, aşteaptă un client improbabil. Cei care vor să părăsească ţara cu maşina în feribot trebuie să fi achitat soldul creditului vehiculului lor. Unii preferă pur şi simplu să-l abandoneze.
Stefan Jónsson locuieşte în apropierea Fludir. El conduce împreună cu fiul său o fermă de 600 de hectare. El are o încredere neclintită în viitorul ţării sale. Ca şi pescarii, este împotriva unei intrări în Uniunea Europeană, care ar însemna sfârşitul sprijinului direct pentru agricultură. Dar el ştie că este într-o situaţie mai bună decât cei din oraş, mai ales decât cei care lucrează în construcţii. Johann faianţarul este şomer, Hilmar zugravul şi-a abandonat slujba, Fridrik horticultorul nu mai are clienţi.
Islanda aşteaptă. Ea aşteaptă ca fosta judecătoare Eva Joly, care a venit în ajutorul ei, să găsească banii ascunşi în paradisurile fiscale. Ea aşteaptă un ceva mai bun, un client pentru energia ei ieftină, un nou împrumut de la FMI, o rază de soare printre nori. Şi nu este sigură decât de un lucru: zilele se lungesc.
