Alegeți o limbă
La un an după ce am aderat la Uniunea Europeană, nu putem spune că am eşuat. Nu am reuşit să ne apropiem de nivelul de viaţă şi de valorile sociale ale ţărilor dezvoltate din UE. Cine este responsabil de asta? O politică prost condusă, care nu a ştiut să convingă poporul având o mentalitate în mod tradiţional puţin dispusă la schimbare că viaţa în stil european nu vine de la sine, fără să intervină o schimbare radicală a propriei sale viziuni a lumii.
[[Croaţia a rămas o ţară introvertită, claustrofobă, incredibil de tolerantă la orice fel de corupţie, neîncrezătoare faţă de oamenii de afaceri şi prea legată de trecutul său]], care nu a fost niciodată atât de glorios cum vor să creadă patrioţii romantici. Vestea bună este că asta nu se va întâmpla pentru totdeauna şi că se poate schimba. Vestea proastă este că încă nu s-a schimbat.
Viaţa relativ confortabilă pe care o duce astăzi majoritatea populaţiei din fosta Iugoslavie are ceva de-a face. Ea a anesteziat elanul de a întreprinde ceva care se naşte din revolta şi din lupta pentru supravieţuire pe care au purtat-o cetăţenii care trăiau de cealaltă parte a “cortinei de fier”.
Ne-am complăcut astfel într-un sentiment de superioritate faţă de toţi cei care au avut viaţa mai dură. Nu riscă astfel Croaţia să devină o nouă Grecie? Nu, cu siguranţă. Mai întâi, pentru că în Croaţia nimeni nu a trăit cu provilegiile de care beneficia administraţia grecească. În ciuda aversiunii angajaţilor noştri din serviciul public faţă de schimbare, ei nu pot fi comparaţi cu grecii. În al doilea rând, şi mai important, talia economiei croate, precum importanţa sa în sânul UE, sunt atât de modeste că nu pot pune în pericol UE, chiar în caz de eşec al statului.
