Alegeți o limbă
Ce altceva ar fi putut deveni, oare, Mario Draghi, dacă nu un bancher la banca centrală? Când s-a născut, în 1947, tatăl său se ocupa în Roma cu organizarea tipăririi primilor bani italieni de după război. Acum, fiul său lucrează în aceeaşi clădire – Palatul Koch de pe Via Nazionale – ca și guvernator al Băncii Italiei.
Reputaţia băncii centrale italiene are o istorie oarecum dubioasă. Artificii speculative, erupţii inflaţioniste și crize monetare – toate își au originea în Palatul Koch; mulți dintre şefii băncilor, numiţi pe viață ca și Papa, s-au angrenat atât în politici naţionale, precum și în afaceri dubioase, ei nefiind cunoscuţi pentru o ţinută prea verticală.
Va fi ales noul „Domn Euro” din rândul membrilor acestei instituţii pline de ambiguitate? Foarte posibil. Numele lui Draghi este cel mai des auzit dintre toți candidații la președinția BCE, care să-l înlocuiască pe Jean-Claude Trichet - după cel al lui Axel Weber, care și-a anunțat hotărârea de a demisiona în luna aprilie a acestui an din fruntea Băncii Centrale a Germaniei, în același timp refuzând și oferta europeană.
„Acest italian”
Întrebarea este: ar trebui oare Mario Draghi să fie responsabil pentru stabilizarea monedei acestui continent? Ar trebui viitorul șef al BCE, o instituție conservatoare, modelată pe modelul anti-inflaționist german al Bundesbank, să vină din partea unei naţiuni cu o puternică cultură a inflaţiei și care se situează, între tările europene, pe locul al doilea la datorie externă?
Politicienii de vârf ai Germaniei au respins această idee în cerc restrâns. Ei nu văd nici o modalitate de a o explica alegătorilor germani. Între timp, popularul Bild trâmbiţează: „Nici vorbă” ca „acest italian” să devină preşedintele BCE, care „să vegheze moştenirea bunei și stabilei mărci germane”.
Cancelarul Angela Merkel reacționează rareori la criticile din Bild, iar preşedintele Franței, Nicolas Sarkozy, l-a susținut pe italian, deci decizia pare luată. Conducătorii UE vor lua decizia finală la întâlnirea din iunie și este greu de crezut că vor vota împotrivi dorinței a doi dintre cei mai puternici membri.
Chiar în eventualitatea în care șefii UE ar respinge alegerea făcută de Merkel și Sarkozy și ar încerca să găsească cel mai calificat candidat la această funcție, italianul tot ar fi în fruntea oricărei liste.
„Cel mai bun lucru pe care Europa îl poate oferi”
Economişti renumiți din întreaga lume, inclusiv americanul Nouriel Roubini, cred în Draghi. Miniștri de finanțe, precum Luc Frieden din Luxemburg, îl descriu pe Draghi ca fiind „impunător și inteligent”. Fostul ministru de finanțe german Peer Steinbrück spune că Draghi „este întotdeauna foarte independent, tăcut și un tehnician excelent” la întâlnirile financiare de genul G-8 sau G-20. În birourile centrale ale băncilor din Londra – unde Draghi a lucrat câțiva ani ca șef al Băncii de Investiții Goldman Sachs – este cunoscut ca „Super Mario”.
„Întreaga comunitate financiară internaţională îl sprijină pe Draghi”, spune o persoană din interiorul UE din Bruxelles, citată de Financial Times din Germania. Se pare că „este cel mai bun om pe care Europa îl poate oferi”.
Draghi este foarte diferit față de primul ministru italian, Silvio Berlusconi. Este tăcut si politicos. Este prietenos, dar timid în public. Nu participă la petreceri luxoase. El întruchipează opusul lui Berlusconi, care îi stânjenește pe mulți italieni.
Draghi a studiat iniţial în Roma, înainte de a obţine doctoratul de la Institutul Tehnic din Massachusetts (MIT). După ce a lucrat la Banca Mondială din Washington, în 1990 se întoarce acasă să lucreze într-o poziţie de vârf în Ministerul de Finanţe italian, unde a realizat privatizarea suferindelor companii naţionale și a reformat bugetul de stat puternic îndatorat, condiţie esenţială pentru aderarea Italiei la zona euro în 1999.
Draghi a părăsit guvernul atunci când Berlusconi a preluat conducerea în 2001 și a acceptat poziţia oferită de Goldman Sachs. Preşedintele francez Sarkozy consideră această mişcare un punct negru în istoria activităţii lui Draghi. În schimb, fostul ministru german de finanțe, Peer Steinbrück, susține că
aceasta „este de fapt mai mult un avantaj” pentru un bancher european „care înţelege mentalitatea anglo-americană”. Când Banca Italiei amenința să se scufunde la sfârșitul anului 2005, guvernul lui Berlusconi l-a chemat acasă.
“Ar trebui să urmăm exemplul Germaniei”
Opiniile lui Draghi referitoare la criza europeană sunt mai mult prusace decât mediteraneene. Într-o uniune monetară este „inacceptabil ca unele state să se folosească de celelalte” a spus el într-un interviu acordat ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung. În consecință, zona euro are nevoie de reguli cvasi-automate pentru a forța națiunile membre într-un curs financial frugal și stabil.
El vrea mai multe reguli pentru zona euro, care să-i încurajeze pe membri să implementeze reforme favorabile creșterii economice. Draghi consideră injust ca cetăţenii dintr-o ţară să se pensioneze la vârsta de 57 de ani, în timp ce cetățenii altui stat să lucreze până la 67. Acest lucru ar duce, spune el, la o competiție inegală, care este costisitoare pentru toată lumea. Germania a ridicat vârsta pensionării la 67 de ani, ceea ce a îmbunătățit competitivitatea. „Ar trebui să urmăm exemplul Germaniei”, spune Draghi.
Se pare că singurul său obstacol în calea președinției BCE este pașaportul italian. Deci este încă posibil ca „acest italian” să fie trecut cu vederea la întâlnirea UE din iunie. Au existat câteva speculații potrivit cărora următorul preşedinte ar putea fi finlandezul Erkki Liikanen ori luxemburghezul Yves Mersch. Ambii provin din țări disciplinate.
Între timp, Finlanda l-a scos pe Liikanen din competiţie, iar şansele lui Mersch sunt considerate minime, deoarece un alt luxemburghez, Jean-Claude Juncker, va rămâne probabil ca președinte al Euro Group, forum coordonator al politicii din zona euro – și pare puţin probabil să avem doi cetăţeni proveniţi din aceeaşi mică țară în poziții de vârf europene. Cu alte cuvinte, șansele lui Draghi nu sunt nici slabe și nici de neglijat.
