Primăria din Clacton-on-Sea (sud-estul Angliei), a şters o operă murală fără a realiza că autorul ei este artistul Banksy. Acel graffiti, satiric, reprezenta porumbei ţinând pancarte cu înscrisul “imigranţii nu sunt bineveniţi”, “întoarce-te în Africa”, în direcţia unei alte mici zburătoare.

Responsabilii primăriei au declarat că au şters opera după ce au primit o plângere conform căreia desenul era “rasist şi jignitor”. Potrivit criticului de artă al The Guardian, Jonathan Jones, acest incident este revelator pentru climatul de pre-campanie electorală care domneşte la Clancton-on-Sea.

Orăşelul va vota, într-adevăr, în 9 octombrie în cadrul alegerilor legislative parţiale, când se vor înfrunta două partide, Partidul pentru Independenţa Marii Britanii (Ukip) şi conservatorii- primarul oraşului alăturându-se Ukip după părăsirea Partidului Conservator. Or, această alegere ar putea permite Ukip să obţină primul loc în Parlament, explică The Guardian. Pentru cotidianul britanic,

dacă această imagine nu a speriat pe nimeni, este cu siguranţă pentru că opiniile exprimate de porumbei sunt prea apropiate de opiniile reale care sunt astăzi la modă. Satira este cu atât mai exactă cu cât am putea crede că este chiar adevărat.