Alegeți o limbă
Am început să acord împrumuturi unor persoane complet străine – la zeci de persoane. Nu sunt nici nebun, nici bogat sau filantropic. Împrumuturile sunt mici. Garanţiile sunt bune. Până în prezent, cei pe care i-am împrumutat mă rambursează, şi încep să obţin un profit confortabil. Ce este şi mai plăcut, este sentimentul că fac parte dintr-o revoluţie care ar putea salva capitalismul occidental. Şi toate acestea se întâmplă în Estonia.
Sistemul bancar este cea mai mare slăbiciune a economiei. Acesta oferă soluţii de plasare a economiilor zgârcite şi împovărate de taxe, şi împrumuturi cu rate exorbitante şi costuri ascunse josnice. Intermediarii obţin profituri colosale, mai ales atunci când aceştia sunt lacomi şi nesăbuiţi. Când lucrurile merg prost, aşa cum se întâmplă în mod inevitabil, contribuabilii plătesc nota. În afară de aceste aspecte, totul funcţionează bine.
Deci, alternativele sunt binevenite, cum ar fi creditorii “peer-to-peer”, care îi pun pe cei care au nevoie de bani în contact direct cu cei care au bani (obţinând profit din perceperea unei taxe pentru acest serviciu). Zopa, un colectiv britanic de tipul “peer-to-peer” a împrumutat 260 milioane de lire sterline (310 milioane de euro) de la lansarea sa în 2005 şi până acum.
Isepankur (înseamnă “auto-bancher” şi sună precum “bancher uşor”) are o ofertă şi mai bună, pentru că acordă împrumuturi şi în ţările în care sistemul bancar este mai puţin dezvoltat. Estonienii (chiar dacă au un rating de credit bun) plăteasc de obicei o dobândă de 50% pentru un credit de nevoi personale fără garanţii reale. Isepankur îmi oferă mie, şi altora, oportunitatea de a le împrumuta bani cu o rată mult mai scăzută: de obicei de 28%.
Aceasta este o afacere bună: cea mai mare dobândă la un cont de economii pe care o pot obţine de la o bancă britanică este sub 3% (iar jumătate din acest câştig sărăcăcios serveşte la plata impozitelor).
Isepankur a devenit accesibil pentru investitorii care nu sunt estonieni la sfârşitul anului trecut. Am trimis pentru început câteva sute de euro, şi am primit imediat un apel telefonic din partea directorului executiv. Acesta a fost un exemplu impresionant de serviciu clienţi. (De atunci încoace am dat o mână de ajutor la corectarea textelor în engleză de pe site-ul Internet.)
Clienţii potenţiali pentru obţinerea împrumuturilor trebuie să convingă creditorii în privinţa solvabilităţii lor . “Tanelvakker”, de exemplu, este un inginer în telecomunicaţii care dorea să îşi renoveze apartamentul. El a vrut să împrumute 2 600 de euro pe o perioadă de 36 luni, cu o rată de 12%. Este celibatar, cu un salariu de 2 500 de euro pe lună. Rambursarea capitalului şi plata dobânzilor ar reprezenta 86 de euro pe lună.
Mi-am aruncat o privire pe celelalte cheltuieli ale sale (ipoteca pentru casă, plata pentru leasing-ul auto şi cardul de credit) şi am estimat că îşi poate permite acest lucru cu uşurinţă. Aşa că i-am împrumutat 10 euro. Alte zeci de persoane au făcut acelaşi lucru. El face o plată lunară pentru Isepankur, care împarte banii între noi. În cazul în care împrumuturile au probleme, Isepankur le vinde la o agenţie de colectare a datoriei.
Concurenţa determină scăderea ratelor de împrumut. Riscurile mici sunt mai puţin profitabile. “Akiraam” (o secretară care câştigă 600 de euro pe lună) a vrut 200 de euro ca să-şi plătească un curs de limba finlandeză. Ea era gata să plătească o dobândă de 28%, dar a ajuns să plătească numai 12%, deoarece creditorii s-au înghesuit cu oferte. Debitorii riscanţi se chinuie sau plătesc mai mult: creditorii pot să îi interogheze on-line. În cazul în care oferă răspunsuri inadecvate (sau niciunul), credibilitatea lor are de suferit.
Unii dintre debitori intră în incapacitate de plată: în medie 3% dintre aceştia, consideră Isepankur. Dar ratele dobânzilor de la operaţiunile de succes compensează cu mult aceste pierderi. Până în prezent, trei dintre creditele mele sunt un pic în întârziere, dar banii obţinuţi de la cele care merg bine depăşesc cu mult valoarea celor păguboase.
Profitul meu mediu net (ca la majoritatea creditorilor Isepankur) este de aproximativ 17%. Am împrumutat până acum 1 570 de euro la aproximativ 50 de debitori, în cantităţi variind de la 5 la 25 de euro. Am primit înapoi 60 de euro care corespund rambursărilor de capital şi 24 de euro din dobânzi. Am încasat, de asemenea, 0,06 euro de “penalităţi” (partea mea dintr-o mică amendă imputată unui debitor numit “Lillekas”, care a plătit cu câteva zile în întârziere).
Isepankur are cheltuieli scăzute: în principal de întreţinere a site-ului şi de publicitate. Este încă o structură mică. Poate că este prea nouă şi prea diferită. Dar îmi amintesc vremea când au spus acelaşi lucru şi despre o altă invenţie estonă: Skype.
