De la Utøya la Charlie Hebdo, aceeaşi provocare

Publicat pe 18 februarie 2015 la 11:54

Atacul terorist de la Copenhaga a avut aceeaşi schemă precum atentatele de la Paris în ianuarie. Astfel se poate construi o paralelă între aceste tragedii şi un alt eveniment care în aparenţă ţine de o altă logică.

Asasinii de la Charlie Hebdo şi ucigaşul Anders Behring Breivik se aseamănă prin “răceala, brutalitatea lor şi (…) alegerea victimelor”, scrie scriitoarea şi jurnalista norvegiană Asne Seierstad în cotidianul Libération. Dar caracteristica principală comună a fraţilor Kouachi şi a lui Brevik, care a ucis 69 de tineri social-democraţi cu o armă semi-automată în insula norvegiană Utøya în 2011, este strategia –

extremiştii şi teroriştii, fiecare în colţul lor din Europa, se întâlnesc în dorinţa lor de a transforma societatea prin violenţă împotriva civililor. Şi în propagarea fricii prin această violenţă.

Seierstad avertizează faţă de diferitele modalităţi de a se distanţa de fiecare atacator. Când s-a aflat că atacurile de la Utoya nu erau opera islamiştilor, ci a unui norvegian, explicaţia a trecut de la “politică la psihologie intr-un interviu pentru televiziunea publică. Vrem ca teroristul să fie bolnav, pentru a ne putea declara noi sănătoşi.” În timp ce acest gen de sistematizări nu au apărut după atentatele de la Paris.

Newsletter în limba română

Unele grupuri doresc să fie o culpabilitate colectivă. Să facă din musulmani responsabili. În cel mai rău caz, liniile de opoziţie se vor întări, musulmanii din Europa vor fi mai îndepărtaţi, şi decalajul între noi şi ei va creşte şi mai mult. Asta, în ciuda faptului că teroriştii reprezintă o viziune a islamului care revoltă marea majoritate a musulmanilor. Ca alb, aşa-zis creştin, culpabilitatea lui Breivik a fost individualizată. Chiar dacă aparţine, şi el, unui curent care s-a răspândit în toată Europa.

Dimpotrivă, trebuie subliniat că teroriştii aveau un punct comun la nivel psihologic: sentimentul de alienare faţă de propria societate. Sentimentul de a nu aparţine comunităţii. Părinţi absenţi, o legătură socială slăbită. Ca reacţie, “noi trebuie să ne întrebăm ce există în societăţile noastre şi contribuie la crearea terorismului.

Evident, nu puteam explica teroarea prin copilării nefericite. Totuşi, studiile arată că ucigaşii violenţi au avut practic toţi o copilărie dificilă. Nu înseamnă să banalizăm. Înseamnă să aflăm ce societate vom crea împreună.

Alegerea victimelor: “cele care participă la dezbaterea politică” şi care cred “că trebuie să-l convingem pe adversar, nu să-l forţăm să fie de acord”. Potrivit lui Seierstad, provocarea lansată de acest gen de atacuri este de a privilegia mai multă democraţie şi de umanitate în detrimentul diviziunilor sociale, dar fără naivitate în priviţa consecinţelor posibile.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect