Alegeți o limbă
Vinerea trecută am avut puţin timp liber, la Bruxelles. M-am dus la Parlamentul European şi am făcut ceva ce nu credeam că voi face vreodată: am intrat într-un magazin cu suveniruri, am cumpărat un drapel european şi am postat pe Twitter o fotografie cu mine, ţinând drapelul în mână în faţa clădirii din care moderam numeroase emisiuni de televiziune.
Într-unul din cântecele sale, Joni Mitchell cântă “You don’t know what you got till it’s gone”(Nu ştii ce ai până nu l-ai pierdut). Este posibil ca ţara mea să voteze propria sa ejectare din cea mai mare piaţă unică din lume, care este şi o uniune politică şi culturală. Ca orice instituţie, Uniunea Europeană are defectele sale. Totuşi, ea a instaurat pacea pe continentul nostru, o pace care durează de mai mult de şaptezeci de ani (o simplă ocheadă în orice carte de istorie este suficientă pentru a ne împrospăta memoria).
În acest context,a fi “european” mi-a devenit dintr-o dată foarte preţios şi în acelaşi timp foarte fragil. Dacă Regatul Unit votează pentru ieşirea din UE (ultimele sondaje nu pot prezice cu claritate care va fi finalul referendumului), concetăţenii mei din Marea Britanie îşi vor pierde cetăţenia europeană, însă nu vor fi singurii, deoarece alte două milioane de britanici care locuiesc pe continent o vor pierde şi ei.
Personal, această eventualitate mă îngrijorează foarte mult. Ca şi “expatriaţi” (termen care îi desemnează pe imigranţii de origine europeană), noi ne-am putea pierde astfel dreptul de sejur, dreptul la sistemul medical ca şi drepturile din domeniul muncii, al pensiei. Pentru ca totul să fie şi mai rău, aceia dintre noi care au părăsit Marea Britanie cu mai mult de 15 ani în urmă nu au nici măcar dreptul de a vota, de a se exprima asupra unei mutări care îi priveşte direct. Noi suntem cei care avem cel mai mult de pierdut!
Situaţia dificilă în care ne aflăm a fost total trecută cu privirea de problema imigraţei, care înveninează constant dezbaterea care agită Marea Britanie şi care este argumentul principal al campaniei pentru "Leave" (argument cu greutate, deoarece el a dat câteva puncte avans partizanilor unui Brexit, în sondajele publicate săptămâna trecută. Presa britanică vorbeşte despre “libertatea de circulatie” ca şi cum ea ar fi cu sens unic: imigrăm mereu în Marea Britanie. Dar ceea ce se trece mereu cu vederea este că, de ani de zile deja, şi noi profităm de această libertate traversând Canalul Mânecii şi mergând dincolo de falezele albe de la Douvres.
De exemplu, numărul pensionarilor britanici care sunt instalaţi în Spania este, se pare, de 800.000. Ţinem noi oare cu adevărat să schimbăm membrii personalului medical polonez şi român, care plăteşte impozite, care este competent, propune îngrijiri medicale la un preţ abordabil şi care se preocupă de bolnavii lor, de persoanele în vârstă care locuiesc în Marea Britanie, cu hoarde de expatriaţi care au deja o anumită vârstă şi care nu vor mai avea dreptul de a rămâne mult timp în locul lor de rezidenţă?
Acest punct de vedere nu a fost niciodată abordat în campanie, însă în cazul unui Brexit, ar deveni o problemă dramatică. Săptămâna trecută, Mariano Rajoy, primul ministru spaniol, a prevenit că dacă Marea Britanie ar ieşi din UE britanicii care locuiesc pe solul spaniol nu ar putea să mai beneficieze de aceleaşi drepturi. Scenariul ar fi acelaşi în Franţa. De ce ar mai beneficia de o asemenea ofertă europeană cetăţenii unei ţări care părăsesc voluntar Uniunea? Dacă vă reziliaţi abonamentul la o sală de sport este normal să nu îi mai puteţi utiliza echipamentul.
Mai mult, dezbaterea în sine ne dă toate motivele de îngrijorare, căci deja de luni de zile presa majoritar eurofobă (care se vinde în 13 milioane de exemplare zilnic în Marea Britanie, de unde şi marea sa importanţă) propagă ideea potrivit căreia Regatul Unit ar fi prada unei veritabile invazii şi ar suferi din cauza “libertăţii de circulaţie”.
Joia trecută, Nigel Farage, liderul partidului Ukip, a scos un afiş greţos pe care putem vedea sute de refugiaţi sirieni, încingând astfel fricile şi xenofobia care vin la pachet cu campania (dacă Germania a primit un milion de refugiaţi, Marea Britanie a primit doar 2000).
A părăsi UE ar însemna să privezi generaţiile viitoare de tineri britanici de dreptul lor de a circula liber: ei nu se vor putea bucura de statutul de veritabili cetăţeni europeni şi nu pot merge să trăiască într-o altă ţară membru a UE fiind trataţi în acelaşi timp ca cetăţenii acelui stat, aşa cum am avut eu şansa cu 30 de ani în urmă.
Am fost mereu mândru de ţara mea şi de imensa contribuţie pe care a adus-o la istoria europeană şi mondială. Dacă totuşi compatrioţii mei vor vota pentru ieşirea din UE, voi cere un paşaport francez vineri, fără a avea nicio garanţie că-l voi obţine, la fel ca alte sute de mii de persoane care se vor afla în acelaşi caz ca mine. Îmi va fi ruşine de ţara mea, care va fi declanşat astfel dezintegrarea Uniunii Europene, această uniune pe care noi toţi o considerăm ca fiind indestructibilă şi de care toţi ar trebui să fim mândri.
