Alegeți o limbă
Datorită buletinului cu cip, scrie The New York Times, estonienii
au acces la vreo 4 000 de servicii, de la bancă la depozit pentru firme, la permis de pescuit. Ei pot să-şi consulte dosarele medicale şi să ceară medicamente sub prescriere pe smartphone-uri. Aproape toată lumea îşi completează declaraţia de impozite online în câteva minute, şi aproape un sfert dintre alegători votează în prezent online.
Din luna decembrie, toţi cetăţenii Uniunii Europene şi din ţări terţe pot cere un card de e-rezident în Estonia, explică Eesti Päevaleht, cu condiţia de a “merge cel puţin o dată în Estonia pentru a-şi demonstra identitatea la o instituţie naţională”. Apoi, ei vor putea accede la servicii prin intermediul portalului e-estonia.com. Jurnalul precizează de altfel că
acest card de e-rezident este un document similar cărţii de identate. Dar spre deosebire de aceasta din urmă, pe care cetăţenii estonieni şi rezidenţii permanenţi ai acestei ţări o ţin în buzunar, fotografia nu există. Acest card nu permite deci să-ţi demonstrezi identitatea în lumea reală. În schimb, ea poate servi în lumea virtuală – pentru a se conecta cu e-serviciile estoniene şi a utiliza semnătura digitală.
Newsletter în limba română
E-reşedinţa nu dă dreptul la vot străinilor la e-alegeri, deoarece acest drept, notează cotidianul, este “rezervat cetăţenilor estonieni şi rezidenţilor permanenţi”. Ziarul adaugă că
e-reşedinţa va fi benefică mai ales antreprenorilor, muncitorilor sau studenţilor care au o legătură cu Estonia. Astăzi, oamenii care nu trăiesc în Estonia în mod permanent dar vin deseori în ţară, sunt privaţi de e-servicii.
Dar, adaugă el, faptul că posedă o carte de identitate digitală “a cărei securitate este garantată de statul estonian” poate fi interesant şi pentru persoane care nu au nicio legătură cu Estonia, “de unde nebunia pentru e-reşedinţă”.
Transformarea Estoniei prin dinamizarea e-guvernului s-a putut face “cu un buget redus”, scrie The New York Times :
ţara cheltuie în jur de 50 de milioane de euro pe an pentru tehnologiile de informaţie. […] cei mai mulţi bani merg către companiile locale, aceleaşi care au demarat în centrele de cercetare lansate în timpul perioadei comuniste. În mare parte, [[decizia Estoniei de a se îndrepta către digital era dictată de faptul că nu avea de ales]]. Când a căzut Cortina de Fier, Estonia dispunea de resurse financiare şi de o populaţie redusă pentru a face să redemareze economia. Responsabilii estonieni şi-au dat seama că nu puteau să ofere servicii de tip occidental fără noile tehnologii, inclusiv web, pentru a menţine costurile mai scăzute.
Sistemul are doi stâlpi, mai scrie cotidianul american:
la 15 ani, toţi estonienii primesc o carte de identitate, cu informaţii personale şi care dă acces la serviciile publice şi comerciale. Pentru a proteja datele, fiecare utilizator are un cod personal pe care trebuie să-l introducă la fiecare operaţiune. Al doilea stâlp, sunt infrastructurile, numite X-Road, care leagă bazele de date publice şi private de serviciile digitale. Toate datele personale sunt stocate în servere separate protejate de bariere de securitate controlate de agenţii guvernamentale. Dar sistemul permite statului şi activităţilor comerciale precum băncile să schimbe datele dacă utilizatorii îi autorizează.
“Voinţa estonienilor de a utiliza produse digitale îi diferenţiază de francezi şi nemţi”, mai scrie cotidianul, dat fiind că aceştia sunt ostili conservării de date online. Estonienii au adoptat-o cu atât mai uşor cu cât
sistemelor informatice nu li s-a prea violat securitatea, pentru a se pierde încrederea cetăţenilor. Şi numeroşi locuitori spun că serviciile online sunt mai sigure şi mai puţin scumpe decât metodele tradiţionale de a se raporta la guvern.
