Alegeți o limbă
Vestea, în 14 mai, a avut efectul unei bombe [în Suedia]: inegalităţile devin din ce în ce mai mari în ţară, şi din ce în ce mai repede. Numărul de săraci s-a dublat în ultimele decenii în Suedia, ceea ce a făcut să curgă multă cerneală. Aceste informaţii sunt preluate dintr-un raport recent publicat de OCDE, privind diferenţele de venituri în cele 34 de ţări membre ale organizaţiei. Totuşi, acest document nu menţionează vreo degradare a nivelului de trai al cetăţenilor.
Dimpotrivă. Pe termen lung, condiţiile de viaţă ale tuturor categoriilor populaţiei s-au îmbunătăţit. Dar unele au fost ceva mai favorizate decât altele, ducând la o creştere a inegalităţilor. În special între cei care muncesc şi cei care nu au de lucru. Rezultat: Suedia a picat de pe primul pe al 14-lea loc în clasamentul ţărilor cele mai egalitare.
Dar nu este un motiv de îngrijorare. Obiectivul mai multor reforme fiscale din ultimii ani a fost întocmai recompensarea muncii. Diferenţa dintre venitul lucrătorilor cu salarii minime şi cel al persoanelor fără nicio activitate profesională era foarte scăzută, ceea ce reprezenta o problemă.
Situaţia nu era corectă. Trebuiau puse în aplicare măsuri incitative pentru a îndemna oamenii să lase sânul statului pentru a-şi purta singuri de grijă. Deşi alegerile oamenilor sunt determinate de mai multe variabile, partea bănească nu trebuie să fie subestimată. Cu cât oamenii sunt mai mult încurajaţi să lucreze, cu atât va fi mai bine. La urma urmei, contribuţia populaţiei active este cea care ne permite tuturor să trăim. Iată de ce schimbările arătate cu degetul de raportul OCDE sunt, de fapt, un semn pozitiv.
Comparat cu miliardarul, milionarul este sărac
S-ar putea, desigur, obiecta că este inacceptabil ca numărul de săraci să fie în creştere. Şi este într-adevăr inacceptabil, dacă prin săraci înţelegem cetăţeni care nu au ce să mănânce şi nici acoperiş deasupra capului. Sau chiar dacă ar fi vorba despre persoane cu un nivel de trai foarte depărtat de cel al suedezul mediu. Dar în acest caz, OCDE nu măsoară acest tip de sărăcie - sărăcia absolută - ci sărăcia relativă. Un concept care este de fapt doar un exerciţiu contabil. Sărăcia relativă nu pune la socoteală nivelul de trai, ci doar diferenţa de venituri. Într-o lume de miliardari, milionarii ar fi deci categorisiţi printre săraci.
Un alt concept la modă este cel al "lipsurilor materiale". Conform definiţiei, săracul este de exemplu cel care nu are nici maşină de spălat, nici autoturism, şi care nu are mijloacele de a merge în vacanţă în străinătate. Este evident că o astfel de concepţie a sărăciei tinde să provoace un surâs.
Să nu uităm că Suedia rămâne încă, în ciuda acestora, o ţară egalitară. Singurii care ies în evidenţă sunt o mână de oameni, un grup foarte restrâns de persoane foarte bogate. De altfel, pragul inferior este relativ ridicat. Şi asta este ceea ce contează. Cu alte cuvinte, cel mai important nu este că nu toţi suedezii trăiesc la fel de bine. Ci că niciunul dintre ei nu trăieşte prost.
Punct de vedere
O legătură între inegalitate şi revolte
Pentru Aftonbladet, nu există nicio îndoială: există o legătură între revoltele care agită din weekendul trecut cartierul Husby şi alte locuri sărace de la periferia oraşului Stockholm şi accentuarea inegalităţilor din ultimii ani, sub guvernul conservator al lui Fredrik Reinfeldt :
Husby este emblema schimbărilor din Suedia din cauza politicii Alianţei. Inegalitatea în creştere şi tot mai multe nedreptăţi sfârşesc prin a crea conflicte. Asta nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Empatia de care dă dovadă Reinfedt nu este decât o operaţiune de comunicare şi nu se reflectă în politica dusă [de guvern]: pentru următoarele alegeri [septembrie 2014], premierul a anunţat mai multe scăderi de impozite şi nicio politică vizând să reducă decalajul între venituri. Husby este doar consecinţa ultimă a unei societăţi pe cale să se prăbuşească, unde găştile armate impun legea lor, încrederea în autorităţi scade şi unde cetăţenii sunt striviţi între aceste două probleme.
