“Dincolo de drama celor care îşi părăsesc casele mânaţi de sărăcie, exodul basarabenilor în Occident este un gest, fie şi mai dur, fie şi tardiv, de recuperare a istoriei. A acelei istorii pe care, acum 65 de ani, compatrioţii mei o întâlneau, căutându-i chiar la ei acasă, prin intermediul militarilor oacheşi cu idiomul lor cântat. Un pod peste timp şi o călimară ostăşească în care îşi muia condeiul Vincenzo, compunându-şi scrisorile pentru iubita sa din satul îndepărtat de pe valea Răutului. Europa în călimară.”
Ca printr-o oglindă, Europa văzută de Vitalie Ciobanu, în paginile Contrafort,are alura unui peisaj cu un castel situat pe o clină italiană, din Massa-Carrara, are mirosul unei amintiri de o vară şi prospeţimea unui magnific cer albastru : “un cer senin, de un albastru orbitor, cum nu putea avea decât o ţară frumoasă şi inaccesibilă”.
Vitalie Ciobanu reproduce o amintire din copilărie, povestea adevărată a bunicii sale, îndrăgostite de un soldat italian. Visează cu ochii deschişi la o altă lume, care transpira din poveştile soldaţilor ajunşi la Floreştii de Moldova în timpul celor de Al Doilea Război Mondial, şi care era cu totul alta decât cea prezentată de filmele sovietice.
“În Moldova lucrurile s-au schimbat mult în ultimii ani. Pe tăpşanul unde se ieşea altădată duminicile la joc, sătenii vin să-şi ridice pachetele şi cele câteva sute de euro trimise de rudele lor plecate să lucreze ‘afară’. Când îi vezi cum se zbuciumă lângă microbuzele ticsite, ciulindu-şi urechile la numele citite de pe listă, înţelegi că nu e vorba numai de nişte bani care îi ajută să trăiască, e forma lor de conectare la pulsul lumii care contează. Şi o modalitate a participării la făurirea viitorului. Căci ei primesc, dar şi trimit pachete, sacoşe, baloturi cu pâine, brânză, murături, dulceţuri ‘făcute de mama’, cu vin şi catrafuse de tot soiul.”