Alegeți o limbă
Ştim acum cât valorează "garanţiile beton" venite din partea lui David Cameron. Abandonarea de către liderul conservator a angajamentului de organizare a unui referendum asupra "oricărui tratat al UE" ivit în urma negocierilor de la Lisabona, au provocat, cu siguranţă, avertismentele personale ale lui William Hague, potrivit căruia Europa reprezintă "bomba cu ceas" a acestuia (nt: a lui David Cameron). Nici măcar afirmaţia că singura sa promisiune de referendum a fost legată de prima încarnare a Constituţiei Europene, nu îl poate apărara.
Ori de câte ori europenilor le-a fost dată şansa de a vota îngroparea aceastei puteri nemăsurate şi corporaţii privilegiate, aceştia au refuzat - sau, în cazul Irlandei, au supus-o la vot până când au primit ceea ce au solicitat. O dată în plus, într-o tradiţie care datează de decenii, elitele europene au ignorat masele şi şi-au impus propria voinţă. Cu o argumentaţie de salon, până acum câteva zile am fost confruntaţi cu groteasca perspectivă ca unul dintre co-arhitecţii catastrofei irakiene să fie impus Europei, drept preşedinte neales.
Acum că tratatul de la Lisabona a fost ratificat, Cameron încearcă să şteargă din memorie garanţiile personale pe care le-a oferit, cu o nouă promisiune legată de lupta continuă pentru reimpunerea libertăţilor fundamentale ale adevăraţilor englezi, repatrierea socială, locuri de muncă şi putere juridică din partea Bruxellului şi o legislaţie care prevede organizarea unui referendum în Marea Britanie, ori de câte ori va avea loc o schimbare a constituţiei europene.
Dar aceste lucruri au mai fost spuse. Nici o schimbare a constituţiei nu este pe ordinea de zi. Marii Britanii i-au fost aprobate solicitările în privinţa migraţiei şi justiţiei, şi asta ca urmare a semnării Tratatului de la Lisabona. Iar perspectiva unui guvern conservator luptându-se de unul singur cu UE, lucru deja popular în Marea Britanie, ar trebui să îl determine până şi pe cel mai aprig naţionalist să se gândească de două ori. Vrea Cameron într-adevăr să pornească un război împotriva celor patru săptămâni de vacanţă, a drepturilor egale pentru lucrătorii cu normă parţială, sau a concediului pentru creşterea copiilor, reguli stabilite de Bruxelles, pentru a cumpăra consimţământul la piaţa unică?
Poate că nu este o surpriză că liderii conservatori au simţit că este necesar să negocieze cu Partidul Euroscepticilor, abandonând principala grupare de centru-dreapta Europeană, pentru o alianţă cu decorativa aripa-dreapta, iar acum se lupta să-şi apere legăturile cu politicianul polonez Michal Kaminski, un admirator al generalului Pinochet, cunoscut pentru trecutul său fascist şi antisemit, precum şi cu partidul Partidul Lituanian pentru Patrie şi Libertate, care militează pentru acordarea de pensii militare veteranilor Waffen-SS.
Dar, cu toate dusurile şi întorsurile, există o serie de interferenţe din partea Bruxellului care nu îl deranjează deloc pe liderul conservator. Nu vei auzi, spre exemplu, politicienii conservatori denunţând tratatul de la Lisabona pentru liberalizarea şi privatizarea serviciilor publice - transportul şi energia sunt noile obiective - într-un scop constituţional. Si chiar nu te poţi aştepta la altceva, aceştia fiind suporteri chiar mai entuziaşti decât « New Labor » (Noii Muncitori), ai ideologiei neoliberale, care favorizează o asemenea legislaţie.
George Osborne, cancelarul din umbră, a regretat intervenţia publică din această săptămână a lui Neelie Kroes, comisarul european neales al Comisiei pentru Concurenţă, cu privire la sistemul bancar britanic. Poreclit Steely Neelie, olandezul pieţelor libere, a ordonat vânzarea a sute de sucursale şi companii foarte profitabile din domeniul asigurărilor, în schimbul unui acord cu Bruxelles, de a seconda salvarea de la faliment a părţii naţionalizate a Băncii Regale a Scoţiei (Royal Bank of Scotland) şi a grupului bancar Lloyds. Departe de a critica asemenea interferenţe făţişe din partea dispreţuitorilor birocraţi de la Bruxelles, Osborne, din contra, a salutat rolul UE şi a apreciat că divizarea băncilor pentru a creşte competiţia, a fost mai întâi ideea lui.
În realitate, privatizarile forţate nu înseamnă neapărat o stimulare a concurenţei, într-un stat ca Marea Britanie, unde sectorul bancar este foarte concentrat, dar ar putea furniza profituri frumoase unor companii cum ar fi Santander şi Virgin. Odată în plus, guvernul varsă miliarde de lire sterline în bănci asupra cărora deţine controlul principal, dar refuză să îşi asume controlul conducerii acestora, în interes public. Într-un moment în care bănci aflate în proprietatea statului ar putea reprezenta motoare de relansare economică, şi ar putea facilita sistemul de acordare al creditelor pentru a combate recesiunea, împrumuturile bancare devin din ce în ce mai restrictive şi sunt într-o continuă scădere.
Critica la adresa UE a fost multă vreme dominată de un ciudat euroscepticism şovin, care ignoră interesele neoliberale care au condus la dezvoltarea acesteia. Atitudinea lui Cameron de ieri faţă de "opţiunia referendumului" şi proiectul pentru prevenirea transferului de puteri suplimentare UE, nu face nimic pentru a schimba aceasta stare de lucruri. La fel ca şi Noii Laburisti, Conservatorii acceptă pierderea democraţiei ori a suveranităţii când este vorba de corporaţii, sau de puterea SUA.
Replica
Marea Britanie are nevoie de un referendum pentru o "curăţare profundă"
Acum că Tratatul de la Lisabona a fost ratificat de către toate ţările membre, liderul conservator David Cameron, foarte probabil succesorul lui Gordon Brown la conducerea guvernului britanic în 2010, a fost forţat să renunţe la ideea organizării unui referendum asupra controversatului document. Un asemenea pedalaj înapoi, nu a rămas fără consecinţe, declanşând demisia a doi parlamentari conservatori.
În numarul de astăzi al lui Daily Telegraph, Dan Hannan, unul dintre cei doi parlamentari demisionari, îşi motivează acţiunea : Tratatul de la Lisabona, susţineacesta, ameninţă legimitatatea instituţiilor noastre reprezentative. Din cei 646 de palamentari aflaţi la Westminster aminteşte acesta cititorilor, 638 au fost aleşi datorită promisiunii legate de organizarea referendumului ... şi dacă noi, ca şi ţară, participăm la punerea în aplicare a tratatului.
Reluând ideea lansată de liderul partidului pe care tocmai l-a abandonat, Dl. Hannan pledează pentru o putere completă a poporului manifestată prin organizarea de referendumuri, prin iniţiative cetăţeneşti şi tot restul arsenalului unei democraţii directe. Cineva în Europa, concluzionează acesta, trebuie să facă o curăţenie în profunzime şi va stabili dacă ţara noastră va rămâne subordonată ori se va auto-guverna.
