Menaj în trei

Ceva este pe cale să se schimbe în Europa. Ne aflăm doar la primele tresăriri, dar semnele par clare: duetul "Merkozy", care a luat de facto în mână frâiele zonei euro de când criza datoriilor ameninţă supravieţuirea monedei unice, este busculat de un al treilea individ.

Numit în urgenţă într-un moment în care Italia era în pragul imposibilităţii de plată şi risca să târască după ea moneda unică, Mario Monti pare determinat să dea înapoi Romei - a treia cea mai mare economie a zonei euro - locul ei de drept în Europa, lăsat în paragină de predecesorul lui, din lipsă de interes şi credibilitate.

Salutată de presa italiană, intrarea în joc a fostului comisar european, care, spre deosebire de Silvio Berlusconi, beneficiază de un mare prestigiu în străinătate, este o veste bună din mai multe motive. În primul rând, deoarece acordul dintre Berlin şi Paris a fost mai degrabă dictat de necesitate - a reacţiona la criză - decât datorat afinităţilor elective între Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy. Cancelarul german şi preşedintele francez de altfel nu au dezvăluit niciodată vreo eventuală viziune comună a viitorului monezii unice sau a Europei, care să le poată învăpăia partenerii sau europenii în general. Dimpotrivă, ei par să navigheze după cum bate vântul.

În al doilea rând, pentru că, lărgind astfel "directoratul" Euroland-ului, devine puţin mai reprezentativ - şi deci mai legitim, dacă se poate aşa ceva. În sfârşit, din motive de echilibru: cum l-a remarcat şi economistul Jean-Paul Fitoussi cu ocazia recentei întruniri Sarkozy-Monti la Paris, Franţa are acum un aliat împotriva unei Germanii care, vrând nevrând, predomină, şi care până acum a reuşit să impună partenerilor săi calea de ieşire din criză: disciplină şi rigoare.

Ca şi Nicolas Sarkozy, Mario Monti consideră că, în termeni de austeritate, ţara sa a dat destul, iar acum este momentul să se ocupe despre creşterea economică. Uniunea, prin intermediul Fondului de Stabilizare Financiară şi al Băncii Centrale, trebuie să fie motorul acestei creşteri iar Germania este invitată să nu-i stea în cale. O viziune împărtăşită de către celelalte ţări din sudul Europei - cu Spania în frunte - iar "Profesorul" li s-a făcut într-un fel purtător de cuvânt, de exemplu atunci cânda avertizat germanii împotriva sentimentelor care riscă să fie provocate în rândul lor de către o rigiditate excesivă a Berlinului.

Dar trio-ul care se conturează este totuşi fragil: Sarkozy îşi repune în joc mandatul în aprilie, Merkel trebuie să dea socoteli în permanenţă unei coaliţii care este din ce în ce mai slabă, iar Monti, care nu a fost ales, se sprijină pe o majoritate amestecată, dintre care o parte (începând cu partizanii lui Berlusconi şi Liga Nordului) nu va ezita să-l "scoată din priză" dacă are vreodată impresia că poate reveni la cârmă. Deci îi rămâne puţin timp pentru a scoate Europa din criză, dacă este în stare. Iar pentru o dată, este bine, pentru că supravieţuirea monedei euro nu aşteaptă liniştită la coadă.