Angela Merkel şi François Hollande reconciliaţi. “Contribuţia franco-germană” anunţată pe 30 mai marchează o aderare a cancelarului german la propunerile preşedintelui francez în privinţa guvernării zonei euro. Pentru cotidianul economic,
este prima dată când Angela Merkel adoptă atât de clar abordarea franceză a unei cooperări necesare a politicienilor pentru a face să conveargă mai bine economiile lor.
În editorialul său, Le Monde detaliază măsurile textului:
Zona euro se va dota cu un președinte cu normă întreagă. El va fi însărcinat cu coordonarea politicilor bugetare şi sociale ale celor 17 membri ai uniunii monetare europene. Este un pas în plus în integrarea zonei euro. Ea se dotează cu acest “al doilea picior” scump lui Jacques Delors. Fiecare merge aici cu nişte intenţii ascunse. Pentru Germania, această evoluţie trebuie să favorizeze reformele structurale destinate să restabilească, în Europa, competitivitatea. Pentru Franţa, guvernul economic trebuie să contrabalanseze greutatea Băncii Centrale Europene (BCE).
În Germania reacţiile presei sunt împărţite. Spiegel Online constată că preşedintele francez ia de acum “drumul mângâierii” cancelarului german. Site-ul săptămânalului rămâne totuşi sceptic faţă de o realitate a unei “schimbări” chiar dacă Hollande face “eforturi de a pune în practică o înţelegere franco-germană”: Pentru Handelsblatt, dorinţa Angelei Merkel şi a lui François Hollande de a pune în practică un preşedinte cu normă întreagă şi un buget independent pentru zona euro dă impresia “unei secesiuni secrete a zonei euro faţă de UE”.
Marele scoop este punerea în practică a unei comisii proprii zonei euro în sânul Parlamentului European, care ar fi însărcinată cu un control democratic al noilor structuri ale uniunii monetare. În ansamblu, zona euro face un pas enorm pentru a tăia cordonul cu UE. Premierul britanic David Cameron care încearcă să evite o asemenea evoluţie cu toate forţele sale, a trăit probabil această zi de joi ca pe o joi neagră.
Pe de altă parte, Frankfurter Allgemeine Zeitung consideră că François Hollande a devenit de prea mult timp “maestrul duplicităţii”.
Pe scena europeană, el jură că doreşte să facă reforme şi că vrea seriozitate bugetară dar când ajunge acasă nu tolerează sfaturile din partea Comisiei Europene. Pe termen lung, asta nu va funcţiona. Ofensiva europeană a lui Hollande nu va fi încoronată cu succes decât când se va dovedi un partener de încredere.