Miloš Zeman, preşedinte al unei ţări nemulţumite

Publicat pe 28 ianuarie 2013 la 14:48

Cover

Este “întoarcerea lui Zeman”, anunţă Lidové noviny. La unsprezece ani după ce a părăsit postul de prim-ministru, Miloš Zeman devine cel de-al treilea preşedinte ceh de la Revoluţia de catifea. După ce l-a învins pe Karel Schwarzenberg, obţinând 54,8 % din voturi, el va fi învestit pe data de 8 martie.

A câştigat “candidatul oamenilor menulţumiţi”, consideră cotidianul, care constată “o atmosferă de dezgust şi de teamă de viitor”. Miloš Zeman va avea o sarcină dificilă, adaugă ziarul: “să reunească societatea divizată în urma une campanii pline de emoţii exacerbate”. “Noul preşedinte a fost ales împotriva voinţei unei părţi importante din elita intelectuală, politică şi economică”, scrie Lidové noviny, care reaminteşte de asemenea că acesta trebuie să se pregătească pentru o “coexistenţă dificilă” cu guvernul de coaliţie de centru-dreapta condus de Petr Nečas, resposabil al politicii de austeritate.

Cehii nu şi-au depăşit umbra lor şi au ales să se întoarcă în trecutregretă Lidové noviny. “Dar cine ar fi crezut acum şase luni că Karel Schwarzenberg, cu toate “handicapurile” lui, ar putea deveni un adversar atât de puternic pentru Zeman?” Ambiţia noului preşedinte de a organiza “alegeri anticipate i-ar putea oferi o nouă şansă lui Schwarzenberg: aceea de a deveni prim-ministru”.

Întoarcerea lui Miloš Zeman este somptuoasă: direct la Castelul din Praga[palatul prezidenţial], cu sprijinul a 2,7 milioane de alegători”, relatează la rândul său Hospodářské noviny. Cu toate acestea, “este o idee nebună să sperăm că Miloš Zeman va fi un preşedinte non-conflictual, care uneşte oamenii şi ameliorează cultura politică, pentru că este un politician imprevizibil şi arogant. Campania pe care a condus-o împotriva lui Karel Schwarzenberg a fost plină de minciuni, insulte şi acţiuni necinstite.

Şi mai rea, deplânge cotidianul economic, “este lista consilierilor care se întorc cu el: Miroslav Šlouf [fost comunist şi lobbyist politic apropiat de compania petrolieră rusească LUKOIL] şi alte personaje întunecate care au creat mediul propice corupţiei din anii 1990”.

Pentru Europa, Zeman va fi “un preşedinte de reconciliere”, scrie Lidové noviny. După Václav Klaus, cunoscut pentru ideile sale eurosceptice, politicienii europeni pot respira, afirmă cotidianul, care subliniază că Miloš Zeman, considerat ca fiind un eurofederalist, a fost felicitat de către Martin Schulz, preşedintele social-democrat al Parlamentului European.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect