Alegeți o limbă
“Ce referendum? Nu, nu ştiam”, se miră Iulia [rusofonă], 42 de ani, locuitoare a Narvei, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la referendumul asupra autonomiei regiunii sale, Ida-Viru [teritoriul cel mai estic al Estoniei]. Totuşi, Da-ul câştigase atunci [cu 54% dintre voturi, o participare de 52%] şi îngrijorase slabele forţe care apărau tânăra Republică Estonă.
Consultarea fusese organizată în 16-17 iulie 1993, în trei oraşe din regiune: Narva, Kohtla-Järve şi Sillamäe. În ciuda rezultatului, Curtea de stat considerase referendumul celor trei state ca fiind contrar Constituţiei, iar mişcarea care dorea autonomia s-a dezumflat brusc. Transnistria Estoniei nu s-a născut deci [referinţă la regiunea rusofonă care a făcut secesiune în Moldova dar nu este recunoscută de nicio altă ţară].
În acele timpuri, situaţia nu a trecut neobservată. Narva era o localitate în care drapelul albastru-negru-alb estonian şi statuia lui Lenin coexistau. “[[Cea mai puternică experienţă pe care am trăit-o: să întâlnesc trei cazaci în carne şi oase]] la ieşirea din cabinetul lui Vladimir Tšuikin, preşedintele Adunării Naţionale”, îşi aminteşte Rein Annik, 78 de ani, care era pe atunci director al reţelei electrice a oraşului. El îşi aminteşte că aceşti bărbaţi solizi şi mustăcioşi, purtând o sabie la mijloc, îl speriaseră. În ziua aceea, Tšuikin îl întrebase dacă ar fi posibil să instaleze o tabără şi curent electric la punctul de control dintre ceea ce va deveni o regiune autonomă şi Republica Estonia.
Negarea populaţiei rusofone
Modelul de urmat, pentru partizanii autonomiei regiunii, era Republica rusofonă şi pro-imperială creată în 1992 în apropiere de Nistru, în Moldova. “Tšuikin fiind originar din acea regiune, avusese ideea de a importa pepeni – o specie rară pe atunci – de acolo. Am înţeles repede că de fapt nu importase doar pepeni”, povesteşte Rein Annik.
Mihai Stalnnuhin, fostul primar din Narva, astăzi deputat, crede că ceea ce a condus la referendum este, pe de o parte, tentativa unei anumite elite provenind din comunism de a se agăţa de putere, creând această regiune autonomă. Pe de alta, o profundă dezamăgire legată de sosirea la putere a lui Mart Laar [pro-naţionalist] şi implementarea unei politici foarte stricte, care lăsase fără cetăţenie majoritatea ruşilor care trăiau în Estonia.
“Încă de la început ne-am simit nedreptăţiţi”, explică Stanuhhin, care este de origine rusă. El consideră că primele legi adoptate în Estonia nu ţineau deloc cont de populaţia rusofonă. “[[În 1991, nu existau la Narva decât doi învăţători estonieni titulari ai unei diplome pentru 15 şcoli şi 13 000 de elevi]]. Ceilalţi profesori erau simpli estonieni, fără nicio pregătire particulară. Cum mai putem oare acuza în acest caz [rusofonii] de faptul că nu stăpânesc limba estoniană?”
Dar cum se face totuşi că astăzi calmul domneşte la Narva? “Cadrul legislaţiei estoniene ne oferă posibilitatea de a ne apăra drepturile. Pe atunci, aşa ceva nu era posibil”, explică deputatul.
Un stat în stat
Potrivit lui Rein Annik, primele măsuri concrete luate de statul estonian au contribuit în mare măsură la liniştirea regiunii. La câteva luni de la referendumul asupra autonomiei, statuia lui Lenin a fost deplasată din piaţa centrală în curtea muzeului. Iar cantitatea de flori depuse anual, în aprilie, la picioarele monumentului, cu ocazia aniversării părintelui revoluţiei, a diminuat cu fiecare an.
Dar deplasarea statuii la muzeu nu înseamnă nicidecum victoria drapelului estonian. În primii ani care au urmat după independenţă, în consiliul municipal erau 10 reprezentanţi de origine estoniană. Astăzi nu a mai rămas decât unul. O situaţie frustrantă pentru Annik. El crede că statul estonian este cu mult mai puţin prezent în regiune astăzi, în comparaţie cu începutul anilor 1990. “Un locuitor din Narva de origine rusă poate foarte bine să nu ştie nimic despre statul estonian sau despre situaţia ţării”, afirm Annik. “Televiziunea este rusă, comunicarea se face cu familia rămasă de cealaltă parte a frontierei, în Rusia. Aici nimic nu mai este legat de Republica Estonă. Engleza, da, dar estona, doar câţiva copii o mai vorbesc cât de cât.”
Katri Raik, directoarea colegiului, notează, în ceea ce o priveşte, că, dacă luăm în considerare harta mobilităţii persoanelor [în interiorul unei ţări], localitatea Narva [a cărui populaţie este în proporţie de 96% rusă] este ca un stat în stat. Nimeni nu vine şi nimeni nu pleacă de aici.
Iar cât despre vreo posibilă atracţie la Narva, tot Annik amintete de consulatul rusesc în faţa căruia coada de indivizi aşteptându-şi rândul se tot lungeşte. El crede că statul ar trebui să se comporte altfel cu ei: “Niciun prim-ministru nu a mişcat un deget pentru a face această regiune ceva mai estoniană. Lucrurile au fost lăsate în voia lor”, se indignează Annik.
