Alegeți o limbă
În septembrie, Transnistria, regiunea separatistă din estul Moldovei, îşi va sărbători a douăzeci şi patra aniversare a independenţei sale de facto. Cu toate acestea, nu există cu adevărat motive de sărbătorire, întrucât nu i-au recunoscut independenţa decât statele contestate Abhazia, Nagorno-Karabah şi Oseţia de Sud.
Aşa cum a declarat recent într-un interviu la Bloomberg TV ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, Rusia este oficial "în favoarea unei soluţii care să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova".
Poziţia oficială a Rusiei este că singura modalitate de a realiza acest obiectiv trece prin crearea unei federaţii care ar uni cele două entităţi (Moldova şi Transnistria), şi eventual o a treia entitate, Găgăuzia (o regiune administrativ autonomă din sudul Republicii Moldova locuită de găgăuzi, o minoritate turcică, dar ortodoxă).
Motivul este simplu: crearea unei federaţii ar însemna că Transnistria, profund pro-rusă, şi poate Găgăuzia (care este cel puţin la fel de pro-rusă ca Transnistria) ar dobândi o influenţă considerabilă asupra guvernului central de la Chişinău, în special în ceea ce priveşte politica externă.
A nu integra niciodată nimic
Pentru ruşi, o astfel de federaţie ar garanta neutralitatea Republicii Moldova care probabil că nu ar mai putea niciodată integra pe deplin Uniunea Europeană sau orice altă structură euro-atlantică.
Atitudinea Moldovei în faţa problemei transnistrene este mult mai complexă: după eşecul Memorandumului Kozak din 2003, Chişinău nu este încântat de ideea unei federaţii şi este foarte lucid în privinţa potenţialelor pericole aferente unei astfel de soluţii. Chiar dacă politica oficială a Guvernului Republicii Moldova tinde spre o reunificare, acesta este foarte reticent în privinţa punerii în aplicare a acesteia, din cauza marjei pe care o astfel de soluţie ar oferi-o intereselor ruseşti în ţară, dar şi din următoarele trei motive.
Costul politic şi economic al reintegrării ar fi foarte ridicat. Cifra exactă este greu de estimat, dar pare verosimil ca preţul reunificării să urce până la 4 miliarde de dolari [2.9 miliarde de euro] (fie datoria gazieră acumulată de Tiraspol în ultimii douăzeci de ani, pentru un PIB total al Republicii Moldova de 7 miliarde de dolari [5.2 miliarde de euro]). Ceea ce ar avea ca efect probabil o scădere drastică a popularităţii guvernului.
Iar reunificarea ar putea conţine de asemenea un pericol de un alt soi, şi anume politic, întruchipat de cei 220 000 de transnistreni care ar putea participa la alegerile din Republica Moldova. Transnistreni care constituie un electorat puternic pro-rus.
[[Şi practic nu există din partea alegătorilor moldoveni nicio presiune pentru soluţionarea conflictului]].Atitudinea societăţii moldoveneşti faţă de Transnistria pare ambivalentă: majoritatea oamenilor care trăiesc pe malul drept al Nistrului nu au fost niciodată în Transnistria. Din punct de vedere istoric, regiunea nu făcea parte din Basarabia, şi nu are practic nicio valoare sentimentală pentru moldoveni.
Însăşi existenţa Transnistriei, o zonă care acţionează în afara cadrului sistemului legal internaţional, a creat condiţii foarte confortabile pentru activităţi ilegale ale căror continuare ar fi mult mai anevoioasă în cazul în care Transnistria ar deveni parte din Republica Moldova. Trei, felul în care autorităţile transnistrene şi afacerile pe care le învârtesc aduc profituri mari datorită poziţiei lor privilegiate.
Sursă de instabilitate pentru întreaga regiune
UE ar dori să vadă Transnistria reintegrată în sânul Republicii Moldova, mai ales fiindcă existenţa unei astfel de entităţi fărădelege chiar înafara graniţelor UE reprezintă o sursă de instabilitate pentru întreaga regiune. Federalizarea este de asemenea o opţiune, dar în acest caz Transnistria nu ar trebui să obţină drept de veto cu privire la deciziile guvernului central.
Diferendul transnistrean a devenit în ultimele luni unul dintre subiectele-cheie care riscă să influenţeze situaţia din regiune. Mai întâi, importanţa sa a crescut în ultima linie dreaptă a negocierilor cu privire la Acordul de asociere dintre UE şi Republica Moldova.
Apoi, din cauza crizei din Ucraina: rolul din ce în ce mai preponderent al Transnistriei reflectă creşterea îngrijorării Rusiei faţă de orice nouă extindere a UE (şi potenţial a NATO în aceeaşi mişcare) la fostele republici sovietice. Moscova este hotărâtă să stăvilească această extindere, sau cel puţin să o contracareze prin aproape orice mijloace.
