Centrul logistic al Amazon din Bad Hersfeld, în centrul Germaniei

Noi suntem chinezii Europei

Amazon va deschide trei mari centre logistice în Polonia. Veste bună? Nu chiar, pentru că locurile de muncă vor fi precare şi prost plătite. Şi ţara ar greşi dorind să devină competitivă încurajând această tendinţă.

Publicat pe 23 octombrie 2013 la 11:08
Centrul logistic al Amazon din Bad Hersfeld, în centrul Germaniei

Pentru o majoritate de lideri ai unor mari companii internaţionale, Polonia este în primul rând ţara forţei de muncă ieftine, şi nu cea a modelelor de întreprinderi inovatoare. Aceasta este percepţia unei majorităţi de directori de multinaţionale care au răspuns unui recent sondaj cu privire la ceea ce Polonia are de oferit investitorilor străini.

Miliardarul american şi fondator al Amazon, Jeff Bezos, care a vizitat recent Polonia, este cu siguranţă de această părere. Pentru gigantul vânzărilor pe internet, Polonia nu este decât un rezervor de 2 milioane de şomeri, pregătiţi să muncească nu pentru un salariu minim, ci chiar şi plătiţi cu ora, câteva săptămâni pe an.

Amazon va deschide trei centre logistice în Polonia, cu 2 000 de posturi permanente şi 3 000 temporare pentru fiecare dintre acestea. "Suntem încântaţi de sosirea Amazon în Polonia. Crearea de mii de noi locuri de muncă este un element esenţial pentru creşterea noastră economică", a asigurat vicepremierul şi ministru al Economiei, Janusz Piechociński.

O bucurie falsă

Mulţi experţi se îndoiesc că societatea americană merită atâtea aplauze din partea Poloniei. Potrivit consilierilor fiscali, Amazon va plăti puţine impozite, fiindcă centrele logistice generează mai ales costuri. Partea cea mai profitabilă a întreprinderii, şi anume vânzarea de produse, rămâne în afara Poloniei. Cât despre preţioasele locuri de muncă, este o pură ficţiune.
Este bine cunoscut faptul că Amazon nu angajează decât câteva persoane cu normă întreagă, plătindu-i pe ceilalţi la tarife minime. La Bad Hersfeld, cel mai mare centru de distribuţie Amazon în Europa, unde lucrează mulţi polonezi, rata la oră este de aproximativ 9 euro brut, în timp ce [[salariul minim oficial este cu puţin peste 8 euro/oră. Nici măcar germanii necalificaţi nu lucrează pentru atât de puţin]], explică Jerzy Fulara, directorul companiei de interim Pracomania.pl, implantată de ani de zile pe piaţa germană şi adeseori însărcinată cu recrutarea pentru Amazon.

Newsletter în limba română

Întrebat despre salariile poloneze, gigantul Amazon a răspuns ziarului Wprost că vor fi "competitivi" faţă de salariile din sectorul logisticii. Jerzy Fulara explică faptul că un tarif atractiv înseamnă 10-12 zloţi pe oră [mai puţin de 3 euro], fie aproape salariul minim lunar.

"Mă îndoiesc că în apropierea oraşelor Poznan şi Wroclaw ar fi mii de oameni gata să lucreze pentru un astfel de salariu. Acest deficit va fi probabil acoperit de muncitori veniţi din alte regiuni poloneze mai lovite de şomaj. Aceşti oameni vor pierde clar la afacere, întrucât dacă trebuie să plece altundeva să muncească, ar fi mai rentabil să aleagă munca sezonieră în Bad Hersfeld", asigură Jerzy Fulara.

Polonezii - sărăntoci

[[Ne merităm cu adevărat reputaţia de imbecili europeni]]. "Avem cea mai ridicată rată a şomajului din ţară, dar şi cele mai mici salarii. Din aceste motive putem oferi investitorilor forţă de muncă ieftină", se mândreşte regiunea Warmia-Mazuria în broşura oficială "A investi în Polonia 2014". Hackett Group, o companie de servicii specializată în reducerea costurilor de producţie, este de aceeaşi părere. "Imediat după China şi India, Polonia este cel mai bun loc din lume pentru investiţiile care reduc costurile de producţie. Deoarece costul forţei de muncă locale este încă la aproximativ jumătatea costului din Europa de Vest sau din Statele Unite", a scris ea într-un raport recent greu de considerat ca fiind un compliment.
Mai mult de 100 000 de polonezi lucrează în BPO (Business Process Outsourcing), centre externalizate de servicii aduse întreprinderilor, precum centre de apel şi contabilitate pentru bănci străine şi companii informatice. Această activitate este o adevărată specialitate poloneză, cum atestă şi cei 600 de angajaţi din Cracovia ai companiei americane de servicii financiare State Street. Succesul nostru se datorează faptului că pentru un post echivalent, un polonez pe postul de specialist junior polonez câştigă aproximativ cu 100 de euro mai puţin decât un maghiar şi cu 75 de euro mai puţin decât un ceh.

Cine câştigă de fapt?

"O competitivitate bazată exclusiv pe costul forţei de muncă şi nu pe inovare, iată unul dintre motivele pentru care facem încă parte din categoria de cetăţeni europeni cel mai prost plătiţi", rezumă Ryszard Florek, proprietar al întreprinderii Fakro, fabricant de ferestre de acoperiş şi unul dintre rarii antreprenori polonezi care operează la scară globală.
"Locurile de muncă la preţuri mici sunt indispensabile, dar nu contribuie la îmbogăţirea societăţii poloneze. Principalele profituri sunt generate de întreprinderile capabile să dezvolte produse inovatoare şi să le vândă pe pieţele externe".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect