Alegeți o limbă
Am primit cu întârziere urările de 31 decembrie. Nu pe cele ale preşedintelui republicii, ci ale Angelei Merkel. A fost ca o nălucitură. Cancelarul a fost imperial. Angela Merkel a reuşit un exerciţiu perfect. Lumea a reţinut prorocirile ei pesimiste "Suntem încă departe de ieşirea din criză", dar noi am văzut altceva. Am văzut un cancelar german domnind peste o Germanie domolită, la nouă luni înainte de alegerile generale. Era radioasă, îmbrăcată în satin gri, privindu-ne de sus din clădirea Reichstag-ului, întruchiparea democraţiei parlamentare germane. Vorbind pe un ton ponderat, cu un lejer zâmbet în colţul gurii. Unii oameni reproşează acestei fiziciene, fiică de pastor crescută în Germania de Est, de a prefera ştiinţele exacte celor umane, de a duce lipsă de conştiinţă istorică, într-o vreme când este pusă pe masă chestiunea europeană.
Angela Merkel trudeşte din greu pentru a călca pe urmele părinţilor Republicii Federale. În urările sale, s-a referit la ceea ce s-a întâmplat cu 50 de ani în urmă: l-a menţionat pe Walter Bruch, inventatorul german al televizorului color Pal, care s-a lovit cap în cap cu sistemul francez Secam, ea a reamintit cuvintele lui Kennedy în faţa zidului din Berlin: "Ich bin ein Berliner", şi a adus un omagiu lui Charles de Gaulle şi lui Konrad Adenauer, care au pecetluit reconcilierea franco-germană.
Sudori şi lacrimi
Înainte de a intra în cursa pentru un al treilea mandat, Merkel vrea să-şi făurească o statură demnă de marii săi predecesori. Cu ocazia unei întâlniri în noiembrie 2012, înainte de a merge să primească premiul Nobel pentru pace, decernat Uniunii Europene, "preşedintele normal" François Hollande a strâmbat din nas, spunând că li se înmâna un premiu meritat de către eroii de ieri, de Schuman, Monnet, Adenauer. "Dar şi noi trebuie să fim eroi", a replicat atunci Angela Merkel, care totuşi a gerat atât de prost criza euro la începuturi, refuzând să excludă un faliment printre ţările membre ale uniunii monetare.
Un erou bun trebuie să sufere, iar Angela Merkel cere tot timpul sudoare şi lacrimi. În urările sale, ea nu a menţionat eforturile depuse de greci şi de alte popoare latine din Europa, afectate de criza monedei euro. Dar, înainte de a transmite compatrioţilor săi "binecuvântarea lui Dumnezeu", ea l-a citat pe filozoful grec Democrit (460-370 î.e.n.): "Curaj la începutul acţiunii, fericire la sfârşit".
Iar germanii, dacă ne bazăm pe spusele cancelarului lor, sunt foarte aproape de fericire. În timp ce Franţa se sfâşie singură, ieri cu Nicolas Sarkozy, astăzi între susţinătorii impozitului la 75% şi evazioniştii fiscali, între apărătorii căsătoriei homosexualilor şi oponenţi catolici, cancelarul întruchipează o naţiune unită. În acest 31 decembrie, Angela Merkel a spus o poveste. Ea a explicat cum un puşti din Heidelberg a fost convins de către tovarăşii din echipa lui de fotbal să nu renunţe la şcoală: în Germania, succesul individual este colectiv. Şi ce succes! Rata şomajului este la cel mai scăzut nivel de la reunificare încoace, şomajul în sine a fost înjumătăţit în timpul mandatului Angelei Merkel, iar ţara a creat deja 416 000 de locuri de muncă în 2012. Niciodată înainte nu au existat atâţia nemţi care să muncească.
În aceeaşi seară, François Hollande încerca să-şi convingă concetăţenii că şomajul, care a crescut timp de nouăsprezece luni la rând, va scade până la urmă spre sfârşitul anului. Dar o stare de bucurie precum cea a Angelei Merkel trebuie să fie meritată. Pentru a o întreţine, trebuie să se persevereze în eforturi. Fără a aştepta boboteaza, care marchează reînceperea politicii germane, ministrul de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a anunţat noile măsuri de economisiri.
Cine se preface?
Partener anevoios pentru François Hollande, care spera să nu petreacă prea mult timp în compania Angelei Merkel. Aceasta este mai populară decât niciodată, iubită de şapte germani din zece. François Hollande va trebui aşadar să se prefacă de-a iubirea cu cancelarul. Ministerele de Externe francez şi german pregătesc un superb bal al ipocriţilor la Berlin, pe 21 şi 22 ianuarie, pentru a cincizecea aniversare a Tratatului de la Elysée. Popoarele vor avea dreptul la zarva obişnuită: consiliul miniştrilor franco-germani, discursul Angelei Merkel şi al lui François Hollande în Reichstag. Punctul culminant al festivităţilor va fi un concert la Filarmonica din Berlin. Şi asta-i tot.
Vâlva mediatică din jurul evenimentului este revelatoare mai ales a unei dorinţe de a vedea cuplul franco-german făcând lucruri mari, dar cei doi lideri nu au prevăzut nicio iniţiativă politică majoră. Dimpotrivă, se scrâşneşte din dinţi pe ambele maluri ale Rinului, nemţii îi dispreţuiesc pe aceşti francezi rămaşi economic în urmă, francezii denunţă setea de putere germanică.
Germanii sunt acuzaţi de a dori să ucidă uzina Peugeot, de a nu recunoaşte superioritatea franceză în industriile spaţială, meteorologică, etc. Angela Merkel este imperială, Germania un pic imperialistă, iar Franţa se angajează pe calea îngrijorătoare a germanofobiei.
Din Germania
Dispută în scop lucrativ
"Certurile nasc prieteniile": adevărata forţă a relaţiei care există între Berlin şi Paris vine întocmai din eternele lor controverse, consideră Die Welt am Sonntag.
Sigur, scrie ediţia de duminică a cotidianului Die Welt, totul îi opune pe francezi şi pe germani. Primii văd în relaţia lor de cuplu ceva similar duoului Marianne [simbol francez], o frumuseţe cu sânii goi şi dornică de libertate, şi Bismarck, mustăciosul cu cizme, un maestru al puterii. Ceilalţi preferă metafora tehnică a "motorului franco-german". Dar până la urmă totul devine un avantaj.
Doar unitatea nu este suficientă pentru a face ca Europa să avanseze. [...] Adenauer şi de Gaulle se certau la nesfârşit pe tema relaţiei cu America şi a autonomiei Europei; Kohl şi Mitterand s-au certat întruna pe tema reunificării şi e monezii unice. Existau în permanenţă tensiuni, zburau crătiţi în toate părţile, dar la final se năştea un compromis care făcea să avanseze Europa.
În acest sens, subliniază WamS, tratatul semnat la Elysée a dorit ca un număr cât mai mare de cetăţeni să înveţe limba vecinului şi să întreţină contacte permanente la toate nivelele.
S-a dezvoltat astfel o reţea unică în Europa, în care nimeni nu trebuie să renunţe la identitatea sa. Aşa se explică şi de ce Franţa şi Germania păstrează astăzi poziţia de lideri ai Europei. Ele nu formează o asociaţie bilaterală exclusivă. Se ceartă într-un stil exemplar pe tema marilor conflicte ale Uniunii - integrându-i într-un final şi pe ceilalţi.
