Alegeți o limbă
Şi dacă capătul tunelului ar fi în vedere ? Desigur, pieţele aşteaptă nerăbdătoare publicarea rezultatelor "testelor de stress" sau "teste de rezistenţă", care vor permite să se evalueze starea reală de sănătate a băncilor din Uniunea Europeană. Dar, dacă puţine cadavre sunt găsite în dulap şi dacă condiţiile acestor teste sunt considerate a fi convingătoare, investitorii ar trebui să fie pe deplin convinşi.
Întrucât de câteva zile deja, pieţele par să fi abandonat modul lor de "panică", care a fost cuvântul de ordine în ultimele şase luni şi care i-a condus să atace datoria suverană a statelor din sudul zonei euro. Creşterea rapidă a monedei euro, care a şters două luni de scădere în faţa biletului verde, trecând scurt, vinerea trecută, deasupra pragului de 1.3 dolari (de atunci oscilează între 1.28 şi 1.29, departe de cei 1.19 de la începutul lunii iunie) este semnul acestei încrederi regăsite. Chiar şi deteriorarea, luni, de către agenţia Moody's, al rating-ului suveran al Irlandei, după cel, în 14 iulie, a Portugaliei, nu a reuşit să reaprindă focul.
O schimbare de psihologie
Luni, The New York Times [s-a mirat,](http://www.nytimes.com/2010/07/19/business/global/19debt.html?_r=2&scp=7&sq=euro zone&st=cse) într-un articol lung, de această "schimbare rapidă a psihologiei investitorilor". De fapt, aceştia nu mai fug de zona euro, ci dimpotrivă. Astfel, Grecia şi-a reuşit întoarcerea pe pieţe împrumutând, în 13 iulie, 1.65 miliarde la o rată desigur ridicată (4,65% la şase luni), dar nu mai mult decât în urmă cu două, când încă nu îşi anunţase planul de austeritate.
Spania, câtva timp ameninţată de contagiune, a reuşit de asemenea să emită fără dificultate obligaţiuni de trei ori în luna iulie. Acelaşi succes pentru Portugalia şi Italia. Banca Centrală Europeană (BCE) a încetinit deci în mod semnificativ achiziţiile ei de datorie suverană, după ce a şters mai mult de 60 de miliarde de obligaţiuni de stat, un semn că situaţia se normalizează.
Înfiinţarea definitivă a Fondului de Stabilizare financiară (FSF), după acordul final al Slovaciei, care s-a lăsat aşteptată până în 15 iulie, a contribuit în mare măsură la calmarea pieţelor. Aşa cum a încredinţat ziarului Libération prim-ministrul luxemburghez şi patron al Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, "de acum înainte avem disponibile instrumentele de tortură necesare pentru a interveni în caz că pieţele atacă iarăşi o ţară din zona euro". Acest fond are o capacitate de împrumut de 440 miliarde de euro, la care se adaugă cele 60 miliarde pe care Comisia le poate ridica pe pieţe, ceea ce este disuasiv.
O întoarcere la stabilitate
Investitorii au fost de asemenea potoliţi de planurile de austeritate adoptate de state pentru a-şi asana finanţele lor publice deteriorate. Cel al Greciei, cel mai greu, începe să-şi facă resimţite efectele: FMI şi Comisia au subliniat "progresele considerabile" realizate de Atena, care a reuşit să-şi reducă de aproape 50% deficitul în prima jumătate a anului 2010 faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Alinierea Franţei la exigenţele germane de o consolidare drastică a pactului de stabilitate bugetară, oficializat miercuri, nu va putea decât să consolideze sentimentul că, totuşi "cultura stabilităţii" după moda germană a revenit la putere.
Un ultim element a permis o revenire în graţii a zonei euro : investitorii sunt acum îngrijoraţi de încetinirea creşterii americane, care reînvie temerile unei recăderi în recesiune. Pe lângă faptul că o serie de state americane sunt în pragul falimentului, cum ar fi Illinois, California, Ohio, Michigan, Florida sau New Jersey... Pieţele realizează că poziţia bugetară a Statelor Unite (dar şi a Marii Britanii) este mult mai degradată decât cea a Greciei sau Spaniei, datoria lor publică putând atinge, potrivit Băncii Aranjamentelor Internaţionale (Bank for International Settlements), niveluri nesustenabile în viitorii treizeci de ani, chiar dacă adoptă politici de austeritate (între 300 şi 500% din PIB, după scenarii pentru Marea Britanie, 200-430% pentru Statele Unite ...).
Cu toate acestea, pieţele rămân cu arma la picior, după cum indică nivelul ratelor dobânzilor CDS-urilor pentru mai multe ţări din zona euro, aceste celebre "credit default swap", asigurări contractate de creditori pentru a se acoperi contra unei eventuale carenţe a statului. Acest lucru sugerează faptul că pieţele pariază încă pe o incapacitate de plată a Greciei, dar şi a Irlandei, Spaniei sau Portugaliei... "Criza datoriei suverane nu va fi complet terminată înainte de trei ani", durata existenţei FSF-ului, consideră Laurence Boone. Între timp, pieţele vor examina cu lupa propunerile pentru bugetul 2011 al statelor membre, publicate în toamnă: "Va trebui multă rigoare, dar şi a evita elemente recesive", avertizează acesta.
Văzut din Madrid şi Atena
Viitorul băncilor, supus rezultatelor
Rezultatele testelor de rezistenţă erau în mod special aşteptate în două ţări: Grecia, care încearcă să iasă din riscul de faliment, şi Spania, al cărei sector bancar a dat semne că ar putea fi expus crizei. Inainte de publicarea rezultatelor, El Pais anticipa eşecul mai multor bănci spaniole, antrenând o nevoie de recapitalizare, dar nota că "instituţiile cele mai eminente [Banco Santander şi BBVA mai ales] vor primi o notă bună". Pentru a linişti pieţele, "sectorul bancar spaniol s-a descoperit ceva mai mult" decât ansamblul sectorului european, notează Publico. 95 % din instituţiile spaniole au fost supuse acestui test, faţă de aaproximativ 50 % în alte ţări. Publico explică faptul că sistemul bancar spaniol a fost "flagelat" în aceste ultime luni de către pieţele internaţionale şi că guvernul şi Banca Spaniei, "împinse de către înseşi băncile", au vrut să demonstreze că situaţia lor este "sănătoasă".
In Grecia, Kathimerini anticipa că şase bănci din ţară, fie doar 85 % din sistemul bancar, ar reuşi testele, ceea ce ar fi dus cu siguranţă "la a pune un bemol estimărilor pozitive asupra economiei ţării". Instituţiile greceşti sunt mai expuse decât omologii lor europeni, explică cotidianul, pentru că ele deţin multe obligaţii de Stat, care este în criză. O situaţie care va favoriza constituirea de mari grupuri, băncile cele mai solide cumpărându-le pe cele mai slabe.
