Alegeți o limbă
Acordul semnat pe 16 martie între Cipru, Eurogrup şi FMI prevede o taxă de 6,6% pe depozitele inferioare sumei de 100 000 de euro, şi de 9,9% pe cele care depăşesc această limită. Criticată ca fiind “arbitrară”, “o expropriere” sau chiar “hazardată”, măsura ameninţă solidaritatea dintre ţările din zona euro, şi chiar libera circulaţie a capitalurilor în sânul Uniunii, subliniază comentatorii.
Cu titlul “Europa încropeşte o altă salvare”, Financial Times critică această neaşteptată taxă pe depozitele bancare, adăugând că “zona euro de abia intrase pe făgaşul cel bun, în lupta cu o criză a datoriilor aflată în perpetuă mutaţie, şi că revine la vechile metehne”.
Oricât de legală ar fi, această încălcare clară a principiului de asigurare a depozitelor – micii deponenţi europeni, ale căror economii nu depăşesc suma de 100 000 de euro, au garanţia sumelor depuse, oricât de muribundă ar fi banca lor – trădează într-un mod inacceptabil încrederea celor care au cel mai mult de pierdut şi care au cea mai mică responsabilitate în problemele actuale. [...] Confruntându-se cu un stat membru care se îneacă, în loc de a-i arunca Ciprului un colac de salvare, liderii europeni preferă să-i pună o piatră de gât. [...] Din structura bilanţului băncilor cipriote reieşea că anumite depozite trebuiau să fie vizate. Însă afirmaţia preşedintelui Nicos Anastasiades, cum că nu există nicio altă alternativă la planul actual este de fapt o insultă la adresa micului deponent cipriot, sau a patronului unei mici societăţi. [...] Riscurile pentru Europa sunt la fel de mari. […] Cel mai mare risc fiind de natură politică. Prescrierea unei austerităţi universale, combinate cu un tratament prea blând la adresa marilor investitori în bănci, este toxică pentru alegătorii europeni. Liderii nu au făcut decât să pună benzină pe foc.
Newsletter în limba română
Pentru cotidianul din Lisabona, Publico, planul de salvare nu este nimic altceva decât o “delapidare” din partea Eurogrupului, care este acuzat astfel de introducerea unor practici de confiscare şi a unor măsuri arbitrare în politicile UE.
Cuvintele, le-am mai auzit deja. Încă o dată, nu a existat nicio altă alternativă. Dintre toate, s-a ales soluţia cea mai “puţin dureroasă”. Dar această inimaginabilă măsură de salvare a Ciprului, aprobată de miniştrii Eurogrupului sâmbăta trecută, arată că valoarea cuvintelor din Uniunea Europeană suferă de o bruscă devalorizare. Acolo unde au existat cândva cetăţeni europeni cu drepturi depline, acum există cetăţeni ale căror depozite bancare pot fi taxate fără avertismente prealabile, aşa cum s-a întâmplat în Cipru. [...] Un dispreţ total şi arbitrar din partea Uniunii Europene pentru normele şi valorile altora, devenit monedă comună. Având în vedere toate acestea, ceea ce s-a întâmplat în acest sfârşit de săptămână este o zi neagră în istoria Europei. [...] Democraţia a devenit o valoare relativă. Şantajul a înlocuit solidaritatea. Cuvintele au altă semnificaţie. Aceasta este adevărata criză a Europei.
“O taxă pe economii este bună, dar exproprierea banilor ciprioţilor se poate dovedi devastatoare”, scrie Trouw. În timp ce înţelege pe de o parte indignarea cauzată, cotidianul din Amsterdam crede că autorităţile fiscale din Cipru au creat un paradis fiscal “prietenos” pentru unele economii, făcând din insulă o “destinaţie de predilecţie pentru bani necinstiţi”. Ideea unei rezolvări a problemelor insulei:
are multe aspecte de apreciat. Dar acordul la care s-a ajuns în acest week-end la Bruxelles se reduce la expropriere. Deponenţii au pierdut pur şi simplu o parte din bani. O măsură aplicată nu doar ruşilor bogaţi ci şi micilor deponenţi ciprioţi.
Cotidianul milanez Il Sole 24 Ore crede că a se servi din conturile cipriote pentru a garanta un plan de salvare este “un precedent periculos care ştirbeşte încrederea”. “Ce se va întâmpla oare acum cu libera circulaţie a capitalurilor din Europa?”, se întreabă ziarul.
Sigur, principalul contribuitor al acestei taxe va fi capitalul rusesc, atras de un sistem de impozitare generos [...] şi o lege anti-spălare de bani foarte vagă. Dar acest aspect nu este suficient pentru a împrăştia îndoielile privind o mişcare extrem de riscantă, care va marca puternic deponenţii, care au într-adevăr o inimă de iepure dar au şi o memorie de elefant.
“O taxă de salvare”, rezumă Kommersant la Moscova. Taxând depozitele bancare, “UE a decis să salveze sistemul bancar cipriot prin intermediul economiilor ruseşti, dar fără a consulta în prealabil Rusia”, notează cotidianul, care evaluează depunerile ruseşti din băncile cipriote la 15,43 miliarde de euro, dintr-un total de 69,46 miliarde de euro. Dar în timp ce preşedintele Vladimir Putin a calificat acest plan de ajutorare ca fiind “injust, neprofesional şi periculos”, Kommersant consideră că:
guvernul rusesc a vorbit atât de mult, din 2011 încoace, de “dez-offshore-izarea” economiei cipriote [adică Moscova ar dori să repatrieze în Rusia capitalurile plasate în ţări ca Cipru] că nici nu mai are dreptul să condamne astfel cel mai eficace sprijin pentru guvernul din Cipru. [...] Sensul ascuns al acestui “impozit” este menţinerea unui status-quo, deoarece Ministerul rus de Finanţe ceruse, ca şi condiţie de reînnoire a creditului acordat Ciprului, divulgarea de informaţii asupra ruşilor care prosperă de pe urma companiilor implementate în Cipru.
“Nimeni nu poate măsura consecinţele acestei decizii”, consideră Le Monde, mai ales “posibilul efect de contagiune a planului cipriot”.
Europenii şi FMI şi-au asumat riscul de a genera neîncredere faţă de moneda unică. Luni dimineaţă, bursele şi moneda unică erau în scădere. Ar fi necesar să ne asigurăm şi că deponenţii spanioli, portughezi, italieni, irlandezi nu-şi vor retrage toate economiile care, după cât se vede, nu sunt în siguranţă în bănci.
În Germania, Süddeutsche Zeitung califică acest “atac asupra economiilor” ca fiind “ultimul tabu distrus” în criza euro.
Sigur, situaţia era complicată. Negocierile pentru un plan de salvare a Ciprului durau de nouă luni şi nimeni nu vroia să cedeze. [...] Germania este cea mai mare economie a zonei euro, ceea ce implică şi cea mai mare responsabilitate financiară; în caz de probleme, ea va fi cea care va trebui să plătească mai mult. În schimb, aceasta nu înseamnă că Berlin are ceva mai mult de spus în deciziile privind moneda unică. Germania este doar o ţară printre cele şaptesprezece ale zonei euro. Sumele pe care Franţa, Italia şi Spania trebuie să le plătească nu sunt decât cu foarte puţin inferioare celor plătite de nemţi. Însă niciuna dintre aceste ţări nu a venit să ceară ca micul stat cipriot să fie utilizat pentru a testa ce se întâmplă când mai încălcăm un tabu şi când îi rugăm pe deponenţi să treacă la casa de plată.
