Desfăşurată pe 15 mai la Bruxelles, Conferinţa donatorilor pentru dezvoltarea statului Mali a decis acordarea unui ajutor financiar de peste trei miliarde de euro acestei ţări africane, pentru perioada 2013 - 2014, relatează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung. O sumă care “depăşeşte considerabil cele două miliarde de euro prevăzute iniţial”, adaugă cotidianul.
Printre principalii donatori figurează Germania, Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Statele Unite, Banca Mondială şi Banca Islamică pentru Dezvoltare.
Fondurile au rolul atenuării consecinţelor economice şi sociale ale actualului război împotriva miliţiilor islamiste din nordul Mali, în special prin ajutoare destinate agriculturii şi infrastructurii, explică FAZ.
Ziarul Süddeutsche Zeitung notează totuşi că Mali are nevoie în primul rând de un guvern rezultat în urma unor alegeri democratice (programate în iulie) şi că, la Bruxelles,
puţini oameni îşi fac iluzii că statul Mali este capabil să se descurce atât de rapid cu forţele proprii. Armata din Mali, dezmembrată şi slab-calificată, nu va fi capabilă să înlocuiască forţele internaţionale de pace sau unităţile speciale franceze decât peste câţiva ani.