Un salt periculos în abisuri

Problema secesiunii Cataloniei se va afla în miezul alegerilor regionale din 25 noiembrie. Preşedintele regiunii, Artur Mas, intenţionează să obţină majoritatea absolută, care i-ar permite să legitimeze un referendum asupra acestei probleme. Însă campania este atât de vehementă încât evenimentele ar putea scăpa uşor de sub control, se îngrijorează autorul Javier Cercas.

Publicat pe 21 noiembrie 2012 la 12:29
Artur Mas, președintele regiunii autonome a Cataloniei.

Avântul spre independenţă prin care tocmai a trecut Catalonia mi-a dat fiori şi m-a lăsat oarecum perplex. Iată probabil de ce decisesem să rămân tăcut despre acest subiect, în scris vorbind, fireşte. Şi, de asemenea, fiindcă îmi imaginez că cititorii acestei cronici au o anumită afinitate de gândire cu mine, iar ceea ce am de spus despre subiect este destinat mai ales celor care nu gândesc ca mine. Şi, din întâmplare, acest val de independenţă a coincis cu lansarea ultimului meu roman, "Las leyes de la frontera", ["Legile frontierei", editura Mondadori, 2012, nu a fost tradusă în limba română].

În interviurile pe care le-am dat cu această ocazie, mi s-au pus întrebări despre subiect, şi iată deci, în esenţă, ce am răspuns. "Înţeleg că unii oameni sunt mânioşi şi disperaţi. Înţeleg de asemenea cum mânia şi disperarea îi determină să creadă că situaţia nu poate fi mai rea şi că este mai bine să plece la aventură decât să rămână închişi în fundătură. În faţa tuturor acestora, am de împărtăşit doar o convingere şi o confidenţă. Convingerea mea este că situaţia se poate încă agrava, şi chiar deveni mai rea decât cea pe care o trăim astăzi (şi pe care o trăim, de fapt, dintotdeauna sau aproape dintotdeauna). Confidenţa este că şi mie îmi plac aventurile, dar în romane şi filme, nu în politică: în politică sunt un fervent partizan al plictiselii, plictiseala cea mai straşnică şi mai de moarte, la moda elveţiană, sau cel puţin scandinavă; şi sunt aidoma un fervent partizan al sistemului politic cel mai plictisitor cu putinţă, şi anume democraţia. Aşa că, atunci când îl aud pe preşedintele [catalan] Artur Mas declarând că drumul către independenţă trece prin 'terra incognita', mă trec fiori. Pentru scriitori şi oameni de ştiinţă, pasajul prin "terra incognita" este obligatoriu, ei trebuie să se cufunde "au fond de l’Inconnu pour trouver du nouveau", cum spunea Baudelaire. Dar pentru politicieni, ar trebui să fie interzis: dacă scriitorul, călcând aceste meleaguri necunoscute, cade într-o groapă, nu se întâmplă nimic, el este singurul care cade; în schimb, dacă politicianul este cel care cade în groapă, ne târăşte pe toţi cu el (şi colac peste pupăză şi în groapa istoriei). Nu ştiu dacă este necesar, dar mă simt obligat să spun că nu sunt nici naţionalist, nici un militant pentru independenţă".

Stângă şi naţionalism incompatibile

Iată deci, grosso modo, ceea ce am spus. De când am spus aceste lucruri, merg din uluire în uluire. Sunt uluit că oameni vin la mine să mă felicite de a fi avut curajul să le spun. Sunt uluit de această doamnă istoriograf "catalanista" care mi-a amintit de conceptul de "unanimism", făurit de Pierre Vilar pentru a descrie acele momente, în societate, în care teama reduce la tăcere orice disidenţă creând astfel iluzia unanimităţii - ea mi-a spus că nu îndrăznea să declare public că nu adera la elanul pentru independenţă. Sunt uluit că mai există idioţi care continuă să nu vadă incompatibilitatea, în zilele noastre, între stânga şi naţionalism (începând, în Spania, cu naţionalismul spaniol). Uluit, de asemenea, că mai sunt unii, şi mai imbecili, incapabili de a distinge între, pe de o parte naţionalismul catalan, care priveşte doar o mână de indivizi, şi pe de altă parte limba catalană, care aparţine tuturora, şi că aceşti imbecili incapabili oferă cadou astfel naţionaliştilor un bun de uz comun.

Sunt uluit de uluirea stârnită de José Manuel Lara atunci când a anunţat că editura lui, Planeta, ar părăsi o Catalonie independentă, uluit să-l aud pe secretarul general al Esquerra Republicana de Catalunya [ERC, partidul separatist de stânga] declarând că o Catalonie independentă ar fi bilingvă atunci când separatiştii au susţinut întotdeauna că bilingvismul ducea la dispariţia limbii catalane.

Istoria nu cunoaşte cuvântul imposibil

Sunt uluit de talentul lui Artur Mas, care a reuşit de pe o zi pe alta să se descurce în aşa fel încât Catalonia să nu-l mai acuze pe el de toate relele, ci pe Spania. Sunt uluit (şi îngrozit) să aud un fost preşedinte al Extremadura declarând că Extremeños din Catalonia, printre care mă număr şi eu, ar trebui să fie înapoiaţi regiunii lor, ca şi cum am fi vite. Sunt uluit (şi îngrozit) să-l aud pe preşedintele catalan, însărcinat cu făurirea şi punerea în aplicare a legii, afirmând că legea va fi încălcată.

Acestea fiind spuse, sunt mai puţin uluit de a vedea un scriitor apelând la insurecţie înarmată, sau un politician [europarlamentarul Alejo Vidal Quadras, din Partidul Popular] cerând intervenţia Guardia Civil în Catalonia. Ceea ce mă uluieşte mai presus de orice este faptul că oameni aparent zdraveni pot susţine că secesiunea Cataloniei se va face în mod cordial, fără traumatisme, şi că toţi par să creadă că este imposibil ca situaţia să conducă la violenţe. Doar ce dracu', nu ne-a învăţat destul istoria că nimic nu este imposibil, că marile schimbări se fac aproape întotdeauna în sânge? Dăm noi dovadă, încă odată, de o asemenea prostie şi o laşitate încât nu suntem capabili să găsim o soluţie civilizată la acest imbroglio?

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect