Alegeți o limbă
În timpul crizei europene, care durează deja de mai mulţi ani, Germania a fost protagonista unui conduceri meschine, plină de calcule politice, de dogmatism ideologic şi de răspunsuri negative date în dreapta şi în stânga: recesiunea s-a instalat în Sud pentru mult timp, în parte din cauza digerării ultimilor ani de expansiune necontrolată, în parte din cauza acelor salvări care presupun solidaritate de mâna a doua şi din cauza politicilor de reduceri stricte (stricte în mod periculos) pe care le-a impulsionat Berlinul din dorinţa sa de austeritate fără margini. Acea magie trebuia să redea încrederea zonei euro, dar a introdus euro într-o criză existenţială. Şi totuşi, timpurile se schimbă.
Cancelarul Angela Merkel, ministrul Wolfgang Schäuble şi preşedintele Băncii Centrale germane, Jens Weidmann, au copt în ultimele zile o veche nouă propunere: niciodată în ultimii 20 de ani nu a vorbit Berlin atât de sus şi tare despre uniune politică. Bruxelles a primit ieri mănuşa cu un ambiţios document care caută să reconstituie edificiul european: a lansat o propunere care sondează limitele UE având în vedere că paralizia a slăbit euro până la extreme periculoase. În schimb, de fiecare dată când se fac paşi clari spre această uniune politică, se elimină obstacole pentru ca Germania să înceapă să dea mână liberă pentru unele lucruri. Chiar dacă acest drum, ca aproape mereu când este vorba de Europa, este plin de necunoscute.
Ies în evidenţă două: ce rol vrea să joace Franţa lui Hollande – Paris nu se va limita să acompanieze prima vioară germană, dar în acelaşi timp trebuie să lupte împotriva derivei interguvernamentale, împotriva alergiei sale faţă de modelul federal –, şi cum se poate gestiona imensa criză a euro într-un timp foarte scurt pentru a evita un big bang.
Constrângeri foarte severe
Ambele întrebări rămân complet deschise în propunerea pe care au elaborat-o patru preşedinţi: cel al Consiliului, Herman Van Rompuy; cel al Comisiei, José Manuel Barroso; cel al BCE, Mario Draghi, şi cel al Eurogrupului, Jean-Claude Juncker. Posibilele ieşiri din aceste două străzi înfundate vor începe să se întrevadă la Bruxelles, de mâine, la un summit al şefilor de stat şi de guvern care a generat nişte aşteptări doar la nivelul anterioarelor eşecuri. Liderii vor decide dacă acest document merge înainte sau rămâne un simplu exerciţiu retoric, fără un calendar precis. Şi sunt obligaţi să caute o ieşire rapidă pentru ţările care sunt până în gât de probleme.
Cu o viziune foarte inspirată în dorinţele Germaniei, versiunea 2.0 a UE vrea să ţină din scurt fiecare ţară. Potrivit documentului, care fixează ca dată cheie luna decembrie, de la Bruxelles nu s-ar fixa doar o limită a cheltuielilor şi a datoriei publice: dacă un stat membru ar vrea să emită mai multă datorie decât era fixată, ar trebui “să justifice şi să primească” aprobarea prealabilă din partea instituţiilor europene.
Această decizie ar presupune să predea de facto cheia de la seif sau ceva asemănător unui superministru al Finanţelor, şi în ultimă instanţă crearea unei Trezorerii. Ar triumfa astfel tezele Berlinului de a avansa cât mai repede spre uniunea fiscală. Contrapartida pentru Germania ar veni sub formă de ceva care până acum se considera tabu: acceptarea unui anumit nivel al punerii în comun a datoriei. Dar, pe etape, în căutarea obişnuitei formule de compromis european. “Într-o perspectivă pe termen mediu, emisiunea de datorie comună ar trebui să fie analizată ca încă un element al uniunii fiscale”, arată, referitor la euro-obligaţiuni, propunerea, aproape pe ascuns.
Mingea este pe terenul lui Hollande
În plus, se avansează spre o uniune bancară: un supraveghetor comun, BCE, cu un fond de garanţie comun şi un fond de lichidare a băncilor. Cele care ştiu cel mai bine să traducă limbajul obscur european sunt pieţele. “Este vorba de primii paşi pentru o uniune politică şi fiscală, indispensabili pentru ca Merkel să accepte ceva asemănător euro-obligaţiunilor”, au explicat surse financiare. Aceleaşi surse arată şi golurile de care se pot agăţa investitorii pentru a continua să parieze împotriva euro: “Nu există un calendar clar. Nici propunerea nu este suficient de concretă, ceea ce te face să crezi că persistă dezacorduri profunde. E bine că Europa se mişcă. E rău că tot amână lucrurile: vor fi alegeri în Germania în toamna lui 2013 şi Berlin a demonstrat cu vârf şi îndesat importanţa calculelor electorale, în ciuda gravităţii crizei”.
Summitul, în sfârşit, încălzeşte motoarele. De această dată cu mingea la François Hollande, care a dat un nou avânt proiectului european dar care trebuie să lămurească până unde vrea să ajungă. Nu vor lipsi cei care să ridice din sprâncene: cancelarul Angela Merkel a terminat cu o frază laconică, cu mai puţin de 48 de ore înainte de summit. “Nu vom împărţi în totalitate datoriile cât timp eu voi trăi.”
Uniune bugetar
Planul facil al lui Van Rompuy
Mult-aşteptatul plan al preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy pentru garantarea viitorului zonei euro este “mai puţin ambiţios” şi “semnificativ mai redus ca amploare” comparativ cu versiunile precedente, notează The Financial Times. Planul, care lansează un apel la introducerea de eurobonduri şi la eventuala înfiinţare a unui departament central european al trezoreriei, va fi discutat în cursul summitului din 28-29 iunie, conform publicaţiei financiare londoneze. Proiectul prevede:
... acordarea de atribuţii instituţiilor europene în sensul revizuirii bugetelor naţionale, îndemnând liderii zonei euro să utilizeze fondul de relansare în valoare de 500 de miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor europene. Deşi versiuni anterioare ale planului conţineau măsuri detaliate, pe termen scurt, care pot fi luate pentru atenuarea actualelor derapaje de pe pieţele financiare, varianta propusă de domnul Van Rompuy pe site-ul Consiliului European are mult mai puţine detalii şi nu există niciun calendar clar de aplicare.
