Un vânt islandez peste primăvara spaniolă

După ce au suportat criza pasiv, tinerii din Spania s-au decis în sfârşit să iasă în stradă, în 15 mai. Izbucnite în ajunul alegerilor municipale, protestele din ultimele zile se inspiră din mişcarea de masă care a provocat căderea guvernului din Reykjavík, în 2009.

Publicat pe 19 mai 2011 la 14:40
Tineri purtând o pancartă "Eroare de sistem". La iniţiativa grupului Democracia Real Ya numeroşi manifestanţi s-au reunit în 17 mai 2011 pe străzile din Madrid.

Hördur Torfason s-a apropiat într-o dimineață de octombrie a lui 2008 de ceea ce islandezii numesc Althing, Parlamentul situat în capitala Islandei, Reykjavík. Atunci, cea mai mare bancă a țării, Kaupthing, făcuse faliment deja , iar sistemul islandez era la pământ. Torfason, împreună cu chitara sa, a luat microfonul și l-a deschis, pentru ca toți cetățenii care ar fi vrut să-și exprime nemulțumirea față de distrugerea țării să poată spune ceea ce gândeau. Sâmbăta următoare, inițiativa lui Tofason a reunit zeci de persoane în același punct. Sâmbetele acelei toamne, unite de mișcarea Vocile Poporului, au adus anunțul dizolvării Parlamentului din 23 ianuarie 2009 și a convocării electorale. Și au condus șoaptele cetățenilor islandezi spre vocile a mii de manifestanți reuniți în diferite orașe spaniole pe 15 mai: “Spania în picioare este o Islandă”; “Modelul nostru este cel islandez” au fost unele dintre strigătele lansate.

Islandezii nu s-au oprit aici. Au zgâlțâit guvernul din temelii, i-au urmărit pe bancherii care i-au dus în faliment și au spus Nu” unui referendum pentru înapoierea Marii Britanii și Olandei a unei datorii de 4 000 de milioane de euro. Mai mult: au format o adunare de 25 de cetățeni aleși pentru a duce la bun sfârșit o reformă constituțională. O revoluție în tăcere în mijlocul protagonismului mediatic al revoltelor arabe de salvarea cărora s-a ocupat canalul de neoprit al rețelelor sociale.

500 de organizații fără un fir roşu conducător

Dar nu doar în Islanda, o țară de 320 000 de locuitori, trăiesc cei care doresc o democrație reală. Nu în van organizația care unește mobilizările, ¡Democracia Real Ya! (Democrație Adevărată Acum), numără printre propunerile sale vreo 40 de puncte care merg de la controlul absenteismului parlamentar la reducerea cheltuielilor militare, trecând prin abolirea legii Sinde [mai ales împotriva descărcărilor ilegale de pe net]. Iar între adeziunile la această mișcare apar deja vreo 500 de organizații de toate tipurile. Dar nici un partid. Nici sindicate. Mişcările de protest se înmulţesc fără a avea un numitor comun, cum au făcut-o cei care au terminat sub umbrela antiglobalizării sau altermondializării – Attac sprijină protestele – şi care astăzi trăiesc, la un deceniu după aderarea lor la Forul Social Mondial din Porto Alegre (Brazilia), într-un cadru mai modest decât cel în care se înfruntau pe vremuri cu elitistul For Economic Mondial de la Davos (Elveţia).

Şi toate acestea la viteză de croazieră prin intermediul unei reţele care a înmuţit ecoul nemulţumirii şi a deschis drumul activismului hackerilor ale colectivelor precum Anonimii, care s-a făcut cunoscut în timpul campaniei de apărare a lui Julian Assange [co-fondator al WikiLeaks],intervenind împotriva unor companii precum PayPal sau Vista. Internet a susţinut şi începutul revoltelor în lumea arabă pentru a da posibilitatea de a trece de cenzura dictaturilor tunisinene şi egiptene.

Newsletter în limba română

Când ne facem mari vrem să fim islandezi!”

Revoluţii care au crescut şi s-au maturizat în timp ce tinerii francezi, italieni, englezi şi greci se lansau pe străzi pentru a dezaproba planurile de austeritate folosite de Europa pentru a reacţiona faţă de puternica recesiune economică. Spania îşi aştepta timpul potrivit.

A început mai întâi Nolesvotes, o iniţiativă care îndeamnă la evitarea umplerii urnelor cu buletine de vot ale PP, PSOE şi CiU, acuzând partidele că au profitat de legea electorală pentru a-şi asigura continuitatea în Parlament cu nişte “nivele alarmante de corupţie în Spania”. Au urmat apelurile lansate în Congres de unele mişcări precum Avaaz sau Actuable, pentru excluderea de pe listele electorale ale politicienilor acuzaţi. Şi au fost aproape 2000 de tineri care s-au alăturat marşurilor Tineri fără Viitor din 7 aprilie, o primă repetiţie modestă a manifestării populare care a izbucnit în 15 mai în mai multe oraşe spaniole.

Când ne facem mari vrem să fim islandezi!”, a strigat unul dintre reprezentanţii organizaţiei în timpul marşului din duminica trecută, 15 mai, în faţa unei coloane de tineri şi nu chiar atât de tineri, părinţi şi copii, studenţi şi muncitori, şomeri şi pensionari. Islanda a avut nevoie de multe sâmbete pentru a provoca schimbarea pe care o cereau cetăţenii. În Spania a fost doar o duminică, iar ea a fost urmată pentru moment doar de o zi de marţi. Dar drumul este încă lung.

Context

O mişcare care ia prin surprindere clasa politică

Mişcarea 15-M îşi trage numele din manifestaţiile care au reunit mii de studenţi, pensionari, angajaţi cu salarii mici sau cetăţeni nemulţumiţi din vreo cincizeci de oraşe spaniole, în 15 mai, la strigătul de "No les votes [Nu-i alegeţi]". Răspunzând la apelul platformei Democracia Real Ya, aceştia se mobilizează prin intermediul reţelelor sociale precum Twitter (#Spanish revolution sau #no les votes) şi Facebook. Organizatorii au decis să repete protestele în fiecare noapte până duminică 22 mai, ziua alegerilor municipale şi regionale.

În 18 mai, comisia electorală a declarat ilegală o adunară lângă Puerta del Sol, la Madrid, deoarece ar putea "afecta campania electorală şi libertatea cetăţenilor" în momentul de a vota. Dar "indignaţii" au decis să continue ocuparea pieţei. "În afara legii", reacţionează pe prima pagină ABC. Cotidianul conservator consideră că, da, "există motive să fie nemulţumiţi în faţa crizei", dar că "obiectiv", vinovatul este "un guvern de stânga, şi nu "sistemul" pus în cauză de manifestanţi. Cei din urmă, "sociologic de stânga", nu cer "alternanţa ci ruptura, ceea ce este o modalitate de a micşora, deformându-l, cadrul democratic : ori stânga ori reforma sistemului".

"Guvernul permite manifestaţia interzisă iar PSOE [Partidul Socialist, reprezentat în guvern] sprijină protestele", denunţăEl Mundo pe prima sa pagină. În acest alt cotidian conservator, Victoria Prego subliniază că "surprinzător, manifestanţii nu îşi dirijează protestele împotriva guvernului, ci împotriva sistemului dominant, fără a identifica vinovaţi", contrar opiniei publice care, în sondaje, consideră guvernul drept responsabil pentru actuala criză. Dar, adaugă Prego, liderii politici nu şi-au făcut griji asupra cetăţenilor din clasa de mijloc, "deoarece nu au ieşit în stradă, ceea ce, de fapt, este ceea ce-i înfricoşează pe liderii noştri, şi chiar îi panichează".

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect