Alegeți o limbă
Unsprezece de zile de discuţii n-au servit aproape la nimic. La câteva ore înainte de sfârşitul Conferinţei ONU asupra schimbărilor climatice, nimeni nu părea să creadă că obiectivele fixate participanţilor ar putea fi atinse. Un acord constrângător pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon şi a limita încălzirea globală la 2 grade părea dificil din punct de vedere politic. Cei responsabili pentru această situaţie sunt mulţi, începând cu guvernul danez, gazda summit-ului. "Danezii sunt incompetenţi", titrează Politiken pentru a rezuma părerea internaţională asupra preşedinţiei conferinţei. În colimator, precizează Berlingske Tidende, ministrul pentru Climat, Connie Hedegaard, "criticată pentru lipsa ei de răbdare şi de politeţe". Dar dacă ţările mari nu au permis ca danezii să obţină un acord, asigură cotidianul, este pentru că nu vroiau ca "gloria pentru un acord asupra climatului să revină guvernului danez".
Conferinţa de la Copenhaga se va încheia cu un "mare eşec", anticipa cotidianul spaniol ABC. "Opinia publică internaţională asistă nedumerită la un fel de negociere între poziţii incompatibile", scrie ziarul conservator, arătând cu degetul "ecologia instituţională" a unor lideri "care îi dezvăluie punctele ei cele mai slabe", deoarece "marile interese economice cântăresc mai mult decât ideologia".
"China răscumpără lumea", acuză The Independent din Londra regretând faptul că Beijing refuză să-şi asume responsabilitatea de nouă ţară poluantă. Dar, aşa cum constată Le Temps din Geneva, o "schimbare de fond" s-a operat în ultimii ani. Înainte, lumea era dominată de triada Statele Unite - Europa - Japonia, care impunea acordurile celorlalţi, mai ales ţărilor din "Lumea a Treia". Astăzi, "Brazilia, India, China, Malaezia şi multe alte ţări au deschis şcoli în relaţii internaţionale şi produce diplomaţi formidabili şi sinceri în apărarea intereselor naţionale. Mai bine pregătiţi şi mai îndrăzneţi, negociatorii din Sud se simt în sfârşit egali faţă de omologii lor europeni şi americani".
Un summit catrastofal
Să fie oare eşecul unei anume forme de diplomaţie nepotrivite epocii ? În Dziennik Gazeta Prawna, filosoful britanic John Gray explică că "lumea nu se exprimă cu o singură voce nici cu privire la încălzirea globală nici cu privire la alte subiecte. Mai degrabă decât o nouă ordine mondială, asistăm la un haos global". "Fiecare ţară urmăreşte să atingă obiective pe termen scurt şi pe termen lung pe care le pune mai presus decât obiectivele globale", adaugă Gray, pentru care este un nonsens să credem că putem salva planeta. Libération, de partea lui, încearcă să vadă partea bună din ultimele ore ale acestui summit dezastruos. Pentru ziarul francez, sosirea lui Barack Obama la Copenhaga - care a rupt cu "egoismul imperial practicat fără ruşine de predecesorul său", a făcut să renască "visul unei cooperări internaţionale deschise şi eficiente". "Această reuniune la nivel mondial trebuie să servească drept precedent", speră ziarul de stânga. "Trebuie, pe scurt, să trecem de la o "realpolitik" la alta. Combinaţia simplă a intereselor naţionale, cadru intelectual al strategilor de modă veche, nu mai este suficient pentru a asigura viitorul planetei".
Dar, la urma urmei,consideră Naomi Klein în The Guardian, "mai bine niciun acord la Copenhaga decât un acord dezastruos". Pentru eseista canadiană, "Africa a fost sacrificată" în timpul discuţiilor. "Poziţia G77, care include ţările africane, a fost clară: o creştere a temperaturii globale de 2 grade înseamnă o creştere de 3 - 3.5 grade în Africa". Citându-l pe Matthew Stilwell, de la Institutul pentru Guvernare si Dezvoltare Durabilă, unul din consilierii cei mai influenţi în aceste negocieri, Klein observă că "discuţiile nu se desfăşoară într-adevăr cu privire la modul de a împiedica schimbările climatice, ci o bătălie pe o resursă extrem de valoroasă: drepturile asupra cerului. Emisiile de CO2 nu pot fi eliberate decât în cantităţi limitate. Dacă ţările bogate nu-şi reduc emisiile, vor înghiţi şi partea deja prea mică a ţărilor din sud".
Miza pie**ţei verzi**
Fiindcă Copenhaga a dezamăgit, trebuie regândit raportul cu planeta. Constatând că economiile Chinei şi SUA "sunt atât de legate încât problemele uneia înseamnă automat probleme pentru cealaltă", Spiegel Online evocă ideea că această "interdependenţă economică ar trebui să se repercuteze asupra politicii climatice". Astfel, cele două puteri economice care s-au afruntat în timpul summit-ului ar trebui mai curând să se lanseze într-o concurenţă pentru „piaţa verde a viitorului", sursă de locuri de muncă şi de investiţii. În De Standaard, un expert economic asigură că "interesul personal şi ideea că atitudinea şi spiritul antreprenorial verde poate aduce ceva nou va avea mai mult succes decât măsurile impuse sau un sentiment de vină colectivă". Geert Noels, fondator al firmei de consultanţă economică Econopolis, explică faptul că "economia verde înregistrează o creştere la fel de importantă ca economia chineză. O ţară care adoptă o economie durabilă are impulsuri puternice de creştere economică. Danemarca şi Germania au înţeles prea bine [...] nu au aşteptat măsuri constrângătoare venind de la Copenhaga sau Bruxelles [...] Ei nu consideră ecologia ca o ghiulea, ci ca un colac de salvare pentru economie".
