Alegeți o limbă
Mark Rutte credea probabil că efectua o lovitură strategică, luând, câteva zile înainte de alegerile europene, iniţiativa de a pune beţe în roate lider-ului partidului de extremă dreapta, Geert Wilders. Potrivit lui Rutte, toată lumea ar trebui să spună liber tot ce doreşte. Chiar şi negarea Holocaustului nu ar trebui să mai fie sancţionată. Numai incitarea la violenţă ar trebui să mai fie pedepsită de lege. Din păcate pentru el, a mers cu un pas prea departe de data aceasta, chiar şi după părerea multor membri din propriul său partid.
Şeful VVD-ului nu pare a-şi fi dat seama că, şi în propriul său partid se stabilesc limite libertăţii de exprimare. Şi Holocaustul este tocmai una dintre limite. "Nu suntem chiar în halul ăsta de liberali", a fost reacţia lui Hans van Baalen, cap de listă a VVD-ului pentru alegerile europene.
Libertatea de exprimare este în centrul atenţiei, în special de când curtea de la Amsterdam a decis să-l penalizeze pe Geert Wilders. VVD se improvizează astăzi apărător al acestui drept fundamental. Este bine ca liberalii să se desprindă de interpretarea lui Wilders, care pe de o parte vrea să interzică Coranul, dar pe de alta cere pentru el dreptul să spună ce vrea, de preferinţă într-un mod cât mai insolent cu putinţă. În schimb, liberalii urmează linia clasică a lui Voltaire: oricine poate spune ce vrea, indiferent cât de îngrozitor este avizul său. Ce se poate pentru Wilders, se poate şi pentru imamii radicali sau pentru neo-nazişti.
Această atitudine liberală este bazată pe o mare încredere în dezbaterea publică. Când punctele de vedere extremiste sunt interzise, acestea continuă să prolifereze clandestin. Dar când ele pot fi exprimate liber, stârnesc în mod inevitabil rezistenţă. Dacă musulmani, sau alţii cred că ideile lui Wilders sunt grosolane şi absurde, este mai bine să le denunţe public decât să ceară judecătorului să le interzică.
O dezbatere publică de acest gen este, în general, mai salutară decât o procedură judiciară, fapt dovedit de felul calm şi raţional în care au reacţionat musulmanii la filmul (anti-islamic) Fitna (produs de Geert Wilders). Opinia liberalilor de a recurge cât mai puţin posibil la judecătorul penal, merită a fi împărtăşită. În acest context, penalizarea judiciară a lui Wilders este deplorabilă, chiar dacă ideile sale sunt absolut condamnabile. Penalizarea de către alegător este preferabilă celei de către judecător.
Dar de acolo, până a elimina complet din dreptul penal incitarea la ură şi discriminări, este a merge prea departe. Autorităţile n-ar mai avea practic nici un mijloc de a lua măsuri împotriva agitatorilor care predică ura faţă de musulmani, evrei, homosexuali sau chiar faţă de democraţia occidentală, şi care sunt destul de şmecheri pentru lăsa ultimul mic pas înainte de violenţă imaginaţiei publicului lor. Acest lucru este periculos.
Aşa cum a zis Wendell Holmes, judecător la curtea supremă a SUA în 1919, într-un discurs devenit un clasic cu privire la libertatea de exprimare: nu se poate striga "Foc" într-un teatru plin. Valorile sociale joacă şi ele un rol important: într-o societate liberă, este posibil să se decidă că idei foarte extreme, cum ar fi negarea Holocaustului, nu-şi au locul într-o dezbatere civilizată.
LIBERTATE DE EXPRESIE
""Lăsaţi negaţioniştii să se exprime..."
În NRC Handelsblad, un istoric al ideilor ca Frank Ankersmit scrie că Mark Rutte "are dreptate: negaţia Holocaustului nu îşi are locul în codul penal". Ankersmit aminteşte lucarea "Scrisori asupra toleranţei", a filosofului scoţian John Locke ca sprijin al libertăţii de expresie. Acest text, publicat în 1689, stătea la baza legii asupra libertăţii de expresie şi este în continuare de actualitate, căci potrivit lui Ankersmit: "Prin definiţie nu putem impune opinii prin lege". Potrivit lui, ar fi chiar periculos să penalizezi negaţionismul: "Daţi-le voie negaţioniştilor să-şi exprime deschis punctul lor dezgustător de vedere, ca să se ştie cine sunt şi de unde vin (...) Nu le mai daţi posibilitatea să se exprime pe ascuns, aceasta ne-ar împiedica să ştim ce opinii condamnabile sunt printre noi. Urmărirea lor ar risca să ne facă orbi faţă de adevăratele lor gânduri
