Alegeți o limbă
În fiecare zi, Jocke Pikkarainen îşi părăseşte domiciliul din Nuorgam [în Finlanda] şi face 25 de km spre nord pentru a ajunge la locul său de muncă în Tana Bru [în Norvegia]. Acolo el îmbracă tunica roşie şi primeşte pacienţii serviciului de urgenţe al comunei. Jocke Pikkarainen este originar din Kimito [în sudul Finlandei] şi a studiat în Turku. După ce a fost ambulanţier, el a decis în luna august a anului trecut să se mute cu prietena lui cât mai departe cu putinţă fără a trebui să emigreze, pentru a lucra pe malul de nord al râului Tana, care marchează graniţa dintre Finlanda şi Norvegia. Amândoi lucrează la clinică, dar prietena lui este actualmente în concediu de maternitate.
"Am venit aici în acelaşi timp pentru aventură cât şi pentru salariul brut, aproape dublu faţă de ceea ce am primi în Finlanda pentru aceeaşi muncă", recunoaşte acesta. Jocke Pikkarainen vorbeşte cu pacienţii şi colegii săi într-o norvegiană rudimentară, dar în finlandeză cu Anu Saari, şefa serviciului. Serviciul are nu mai puţin de cinci angajaţi finlandezi. Clinica din Tana Bru este un loc foarte cosmopolit: doar jumătate din personal este de origine norvegiană. "Avem angajaţi din Filipine, din Rusia, Thailanda, Canada sau Estonia", explică Anu Saari.
A sfida piedicile
Salariile din sectorul sănătăţii norvegian atrag de mult timp absolvenţii finlandezi, şi nu trece o săptămână fără ca Anu Saari să primească alte candidaturi din Finlanda. "În Norvegia, tinerii nu vor să facă medicina. Munca în trei schimburi îi sperie şi alte sectoare oferă locuri de muncă mult mai bine plătite", explică aceasta. Cererea din străinătate este însă atât de puternică încât instituţiile medicale norvegiene pot să aleagă în tihnă. "Stăpânirea limbii este un criteriu determinant. Candidatul trebuie să vorbească norvegiană sau să se descurce bine în suedeză", continuă Anu Saari.
Pentru Jocke Pikkarainen, aclimatizarea lingvistică s-a petrecut fără probleme. Nu i-a fost greu nici să-şi schimbe viaţa de student din Turku cu cotidianul de tată de familie sub cerurile liniştite din Nuorgam. Dar bine, nici aici şi nici în Tana Bru nu prea ai unde să faci nebunii. Singurul restaurant din sat este de mai adeseori închis decât deschis. Şi cele şase luni de întuneric iernatic ar putea descuraja mulţi oameni. Dar nu par să-l deranjeze pe Jocke Pikkarainen. "De fapt, atmosfera este destul de agreabilă. Natura este incredibilă aici", se bucură chiar acesta.
Postul frontalier de trecere între Nuorgam [Finlanda] şi satul vecin Polmak [Norvegia] este într-adevăr destul de plăcut. Pentru un loc situat în extrema de nord a UE, care marchează de asemenea graniţa dintre Finlanda şi NATO [Norvegia fiind membră], zona este de fapt chiar primitoare.
A atrage turiştii finlandezi
La frontieră, un panou explică faptul că vama este deschisă la orele de birou şi că trecerea cu mărfuri fără autorizaţie în afara acestor ore de deschidere este interzisă.
Responsabilă pentru dezvoltarea şi viaţa economică în municipalitatea Utsjoki-Kyrkby [în Finlanda], Anne Länsman explică faptul că vigoarea coroanei norvegiene şi costul vieţii [mai ieftine] în Finlanda fac din Nuorgam o destinaţie foarte rentabilă pentru norvegieni.
"La acelaşi preţ, ei cumpără mai multe lucruri decât la ei acasă. Puterea de cumpărare a norvegienilor ne sporeşte activitatea". Dar se întreabă totuşi dacă întreprinderile din sudul Finlandei au realizat că Arctica nu se afla decât la 200 de kilometri de Utsjoki. Şi că Norvegia a investit deja miliarde în exploatarea acesteia. "Când lucrurile vor începe să se mişte în Arctica, Utsjoki va fi în inima evenimentelor, la scurtă distanţă, dar de partea Finlandei”. Pentru ca Finlanda să poată profita de apropierea de Arctica, aş vrea să incit întreprinderile să vină să investească aici, explică aceasta.
Întrucât regiunea nu va putea rămâne indefinit dependentă de puterea de cumpărare a norvegienilor. Laponia septentrională trebuie de asemenea să mizeze pe turismul finlandez, consideră Aslat-Jon Länsman. La 26 de ani, acesta este totodată crescător de reni, director al companiei familiale care produce specialităţi locale - precum inimă de ren uscată -, gerant al unei cafenele în timpul sezonului turistic şi organizator de excursii de "aventură", cu partide de pescuit somon, descoperirea culturii lapone, scufundare subacvatică în Oceanul Arctic, schi şi snowkiting.
"Să faci oamenii să vină aici în timpul iernii este o provocare", recunoaşte acesta. Aslat-Jon Länsman este îngrijorat mai ales cu privire la tinerii care pleacă să studieze şi să lucreze în sud. Deoarece este dificil să menţii cultura laponă în viaţă dacă se subminează pe ea-însăşi. "Este adevărat, este o luptă, dar există oportunităţi pentru cei care îndrăznesc să se lanseze", asigură el, în calitate de bun antreprenor.
Întocmai, locuitorii îşi încearcă ei oare norocul? "Nu cunosc alţi tineri antreprenori aici, în zonă. Suntem trei crescători de reni de mai puţin de 30 de ani în cadrul cooperativei". Pentru Aslat-Jon Länsman, tinerii laponi trebuie să mizeze pe creşterea de reni pentru a asigura supravieţuirea culturii. "Cultura laponă este creşterea renilor. Acolo unde finlandezii au unul sau două cuvinte pentru reni, laponii au 150 pentru a descrie animalul în toate nuanţele sale".
