Alegătorii întorc pagina lui Tadić

Spre surpriza generală, naţionalistul Tomislav Nikolić a câştigat alegerile prezidenţiale, faţă de actualul şef al statului, pro-europeanul Boris Tadić. Deşi la ora actuală Serbia este candidată pentru aderarea la UE, aceste alegeri ar trebui să modifice atitudinea Belgradului faţă de Bruxelles.

Publicat pe 21 mai 2012 la 16:22

Ales cu 49,5% din voturi, Nikolić pune capăt unui deceniu de putere în mâinile reformatorilor. Acest apropiat al ultra-naţionalistului Vojislav Seselj – judecat la ora actuală de către Tribunalul Penal pentru Fosta Iugoslavie – a încercat totuşi să liniştească spiritele în privinţa angajamentului său pro-european.

"Nikolić a câştigat", titrează sobru Danas, a doua zi după votare. Aflat încă sub efectul surprizei, cotidianul din Belgrad pune accentul pe prima declaraţie a lui Nikolić:

Cover

Alegerea mea este dovada justiţiei divine.

Politika titrează de asemenea cu sobrietate "Tomislav Nikolić preşedinte", subliniind abstenționismul puternic (aproape 50% din alegători nu s-au prezentat la vot), precum şi numărul mare de buletine nule (3%). Ziarul din Belgrad consideră că:

Cover

Rezultatele alegerilor arată că sârbii au votat mai degrabă împotriva lui Tadić decât pentru Nikolić, subliniind că noua putere va trebui foarte probabil să facă faţă coabitării [cu o majoritate parlamentară de opoziţie], ceea ce va complica formarea noului guvern.

Blić, care titrează ironic despre "preşedintele cu diplomă" datorită diplomei în economie pe care noul preşedinte ar fi obţinut-o în condiţii neclare de la o universitate privată, preia pe cont propriu analiza lui Ivica Dačić, şeful Partidului Socialist Sârb, întrevăzut ca viitor prim-ministru după alegerile legislative din 6 mai, care anunţă că alegerea lui Nikolić

Cover

crează o nouă situaţie pe scena politică din Serbia.

Site-ul e-novine, la rândul său, consideră că victoria lui Nikolić reprezintă o palmă sănătoasă peste chipul societăţii sârbe, şi că trebuie căutate motivele înfrângerii lui Tadić în absenţa de rezultate concrete din partea guvernului său în ultimii patru ani. Conform e-novine:

Cover

Aroganţa lui Tadić, concentra rea puterilor, subordonarea mass-mediei (Blic, Kurir, B92), precum şi tentativele de a acapara a treia oară mandatul prezidenţial, împotriva regulilor democraţiei şi ale Constituţiei, au produs efectul opus.

La vecinii croaţi, ziarele nu se ascund după deget când comentează alegerile: Jutarnji list titrează "Cutremur politic în Serbia, fostul radical ales preşedinte". Cotidianul din Zagreb subliniază că:

Cover

sârbii au optat pentru o schimbare care, dacă ar fi să ne încredem în primele declaraţii făcute de Tadić, nu repune în discuţie orientarea pro-europeană. Şi totuşi, declaraţiile sale contradictorii şi instabilitatea convingerilor sale politice trezesc unele îndoieli.

Nici Uniunii Europene se pare că nu îi este frică de Nikolić, după cum reiese din mesajul de felicitare pe care Bruxelles l-a trimis noului preşedinte sârb… cu trei ore înaintea închiderii birourilor de vot, ironizează cotidianul croat. În privinţa politicii regionale, Jutarnji list consideră că sosirea lui Nikolić la putere nu va atrage neapărat după sine deterioararea relaţiilor cu Croaţia, pentru că:

Cover

Acesta a renunţat la ideea Marii Serbii, al cărei adept era pe vremea când se afla în anturajul lui Seselj.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect