Alegeți o limbă
În fiecare an din nou. Preşedintele SPD Sigmar Gabriel cere, împreună cu sindicatele, taxe mai mari pentru bogaţi, pentru că povara crizei trebuie împărţită mai drept. Gabriel numeşte asta “patriotism social” .Prompt, Uniunea Creştin Democrată şi liberalii se aşează protector în faţa celor care câştigă mai bine şi acuză “o incursiune în lada cu molii” a socialismului. Iar astfel dezbaterea apare doar ca o placă veche şi plictisitoare a unui slogan al unei campanii vechi.
Impresia înşeală. Distribuirea inechitabilă a veniturilor şi averilor nu mai este de mult o problemă de dreptate. Într-adevăr ea este una dintre cauzele crizelor băncilor şi datoriilor. Pentru că tot mai multă bunăstare se concentrează în mâna unei minorităţi, creşterea continuă a venitului naţional nu încurajează şi o creştere a cererii de bunuri şi servicii, ci doar o sporire a investiţiilor.
De aceea avuţii Europei şi-au investit banii în bănci cu dobânzi bune, imobiliare şi obligaţiuni din Irlanda, Portugalia, Grecia şi Spania. Aşa au finanţat investiţii ratate gigantice în imobile goale, autostrăzi nefolosite sau proiecte de apărare ridicole, pe care aceste ţări n-ar fi putut niciodată să le acopere prin propriile forţe.
În esenţă, creditele de salvare din fondul de criză al zonei euro servesc deci scopului de a păstra aceste state şi băncile lor solvabile pentru ca să-şi poată plăti datoriile către investitorii care au acţionat greşit. Nu germanii (sau olandezii, finlandezii ş.a.m.d.) îi salvează pe greci, irlandezi sau spanioli, ci clasa de mijloc europeană, care plăteşte impozite, salvează averile magnaţilor europeni.
Care este miza
În acelaşi timp tocmai aceştia contribuie jignitor de puţin la finanţarea bugetelor naţionale. Statele din zona euro au creat, ce-i drept, o uniune monetară, dar n-au elaborat o politică comună de taxare. În schimb, s-au încurcat într-o competiţie de scădere a taxelor pentru a atrage capital. Ca urmare, taxele pe intrările de capital au scăzut la cel mai redus nivel în timp ce averile private au crescut în Europa până la de două-trei ori mai mult decât datoria suverană.
Acest context cere implicarea magnaţilor în acoperirea costurilor investiţiilor lor greşite. Dar tema este prea importantă pentru a rămâne limitată la competiţia electorală de pe scena naţională. Miza mare este legată de corectarea politicii greşite de “salvare” .
Deocamdată cei care supervizează datoriile din UE nu determină în statele afectate de criză decât reduceri ale asistenţei sociale şi creşteri de impozite pe seama oamenilor simpli. Armatorii greci, regii irlandezi ai imobiliarelor şi superbogaţii Spaniei nu plătesc în schimb aproape nicio taxă sau îşi mută banii în paradisuri fiscale.
Pentru a combate această situaţie nefericită, corectarea politicii greşite de “salvare” ar trebui să fie prima prioritate a salvatorilor monedei euro. Astfel chiar şi funcţionarii detestatei “troici” ar putea să mai ajungă totuşi eroi europeni.
Tendinţe
Bogătaşii sunt acum atacaţi pretutindeni în lume
"Nu este niciodată o ditamai glorie atunci când politicienii se apucă să apeleze la patriotismul contribuabililor", a scris Gideon Rachman în Financial Times, în urma anunţului ministrului francez al Economiei şi Finanţelor, Pierre Moscovici de a mări rata impozitelor pentru cei mai bogaţi la 75%.
Ar fi greşit să calificăm administraţia lui Hollande de dinozauri socialişti. Adevărul este că noul guvern francez este vârful vizibil al unui aisberg mondial: tendinţa de a ataca bogătaşii este pe cale să apară în politica mondială, din Europa până în Statele Unite trecând prin China. [...]
Preşedintele american Barack Obama şi-a început campania cu mult înainte de alegerile din noiembrie cu promisiuni de a taxa "milionarii şi miliardarii", în timp ce îl cataloga pe rivalul său republican Mitt Romney drept reprezentant al elitelor evazioniste fiscale. [...] Iar acest tip de mutare este de natură să declanşeze o schimbare politică în lanţ. Politicienii occidentali, de la Barack Obama la François Hollande, caută să prindă şi să canalizeze această nouă tendinţă...
Iar dacă această nouă tendinţă se confirmă, ar putea însemna sfârşitul unei ere de impozite scăzute, de lipsă de reglementare şi de inegalitate crescândă, care a început la sfârşitul anilor 1970, odată cu urcarea la putere a lui Margaret Thatcher şi Ronald Reagan în Occident, şi a lui Deng Xiaoping în China...
