Alegeți o limbă
Măcar dacă ar avea zeii antici: poate că grecii ar înţelege mai bine ce trăiesc, nedreptatea la care sunt supuşi, uşurinţa letargică a unei Europe care îi ajută umilindu-i de ani întregi, care le spune că nu vrea să îi excludă, deşi i-a exclus deja din inimă. Se ştie bine că zeii antici erau capricioşi. Deasupra tuturor era Ananke: inalterabila Necesitate, cu alte cuvinte realitatea. În Corint, Ananke convieţuia de multe ori cu Bia, Violenţa. Pentru atenieni, Europa prezintă caracteristicile acestei Necesităţi.
Poate că grecii încearcă să înţeleagă sensul reuniunii desfăşurate pe 14 iunie, la Roma, la nivelul miniştrilor Economiei şi Muncii din Italia, Spania, Franţa şi Germania, pentru a discuta despre un aspect esenţial; poate încearcă să înţeleagă de ce nimeni nu s-a gândit să convoace cea mai săracă ţară: cea în care rata şomajului este de 27%, în rândul tinerilor fiind de 62%. Acestea sunt cele mai ridicate niveluri din Europa.
Cobai şi ţap ispăşitor
De la începutul aplicării măsurilor de austeritate, Grecia este pata umană care murdăreşte Europa. A plătit preţul pentru noi toţi, a fost, în acelaşi timp, ţap ispăşitor şi cobai. Într-o conferinţă de presă desfăşurată pe 6 iunie, Simon O'Connor, purtătorul de cuvânt al comisarului UE pentru Afaceri economice şi monetare şi moneda euro, Olli Rehn, a recunoscut că, pentru europeni, a fost “un proces de pregătire”. În alte state măcar se va face în mod diferit, dar satisfacţia nu este doar pentru acest lucru: “Nu este un lucru nesemnificativ să menţinem Atena în zona euro”; “îi contrazicem vehement pe cei care spun că nu au fost depuse suficiente eforturi pentru creşterea economică”.
O'Connor şi Rehn au reacţionat astfel la raportul care tocmai fusese publicat de Fondul Monetar Internaţional: acelaşi FMI care este, alături de Banca Centrală Europeană şi de Uniunea Europeană, în celebra Troică, structură care a elaborat măsurile de austeritate în ţările care au probleme şi care le monitorizează atent. Actul de acuzare este grav, condamnând strategiile şi comportamentele Uniunii Europene pe durata crizei. Grecia “ar fi putut avea o situaţie mai bună” dacă datoria sa suverană ar fi fost restructurată de la început şi dacă ar fi fost flexibilizate condiţiile de rambursare. Dacă nu s-ar fi procedat cu lentoarea fatală a deciziilor luate în unamimitate. Dacă, încă de atunci, ar fi fost creat un sistem unitar de supraveghere a băncilor. Dacă creşterea economică şi consensul social nu ar fi fost cantităţi neglijabile. Dar a contat doar evitarea răspândirii crizei şi salvarea banilor creditorilor. De aceea a fost sancţionată Grecia. Acum, această ţară a devenit paria Uniunii Europene, iar toţi ceilalţi sunt mândri că Grecia rămâne din punct de vedere tehnic în zona euro, deşi este marginalizată la toate capitolele.
Troica, un rău necesar
Deci, putem spune adio Troicii? Este improbabil, ţinând cont de faptul că nimeni nu poate sancţiona erorile acestui organism şi dată fiind îngăduinţa cu care a fost tratat raportul FMI. Ideal ar fi ca Troica să nu mai aibă autoritatea unor astfel de decizii până la reuniunea Consiliului European din 27-28 iunie, dedicată contracarării şomajului, un fenomen pe care cele trei ursitoare ale Troicii, prin ignoranţă, l-au amplificat. Parlamentul European nu va îndrăzni să abordeze această problemă, iar, în privinţa BCE, declaraţiile preşedintelui Mario Draghi au fost evazive, chiar uşor satisfăcătoare: “Este bine că, în raportul FMI, Banca Centrală Europeană nu este criticată”. Fondul Monetar Internaţional este ambivalent, toate comunicatele sale fiind pline de oximoroane (de afirmaţii profund stupide, din punct de vedere etimologic, chiar şi acest lucru este un oximoron). Falimentul există, dar este catalogat drept “necesar”. Recesiunea din Grecia “depăşeşte toate previziunile”, dar este “inevitabilă”. Faptul absurd rămâne suveran, doar că cei care îl gestionează acum sunt oamenii.
În realitate, există puţine aspecte satisfăcătoare. Uniunea Europeană nu a înţeles caracterul politic al crizei – lipsa unităţii şi solidarităţii Europei –, iar ce a rămas este o combinaţie pervertită de elemente moraliste şi avantaje calculate. Rămâne perspectiva de coşmar a răspândirii crizei şi a anarhiei morale. O ştergere rapidă a datoriilor suverane, aşa cum propun numeroşi experţi, ar însemna recompensarea vinovăţiei. În plus, Europa a depus eforturi pentru protejarea creditorilor mai degrabă decât pentru evitarea răspândirii crizei, subliniază raportul FMI: tergiversarea deciziilor “a oferit băncilor timpul necesar pentru retragerea banilor de la periferia zonei euro”. Banca Reglementelor Internaţionale oferă ca exemplu cazul german: 270 de miliarde de euro au fost retrase în perioada 2010-2011 din cinci ţări aflate în situaţii critice (Grecia, Irlanda, Portugalia, Italia, Spania).
Dar adevărata pată umană este mai profundă. Este securea care stă deasupra activităţilor bugetare, care sunt percepute permanent cu suspiciune. Salariile şi activităţile publice s-au prăbuşit, iar democraţia a avut de suferit, începând cu politicile de informare. Punctul culminant a fost atins în seara zilei de 11 iunie, când Guvernul grec a emis o ordonanţă prin care a decis închiderea radio-televiziunii publice – ERT –, beneficiind de complicitatea tăcută a Troicii, care solicita disponibilizări masive în sectorul bugetar.
Europa a afectat încrederea reciprocă
Continuând să evoce ipoteza excluderii Greciei, Europa a afectat încrederea între statele membre ale Uniunii Europene, creând un fel de război. Există ţări care beneficiază de o doză mică de credibilitate, care sunt slăbite şi nu îşi mai găsesc locul: “Ororile războiului”, surprinse de pictorul Francisco de Goya. La reuniunea de la Roma nu au fost invitaţi reprezentanţii Atenei, nici cei ai Lisabonei: Curtea constituţională portugheză a invalidat două paragrafe ale planului economic elaborat de Troică, iar, de atunci, Portugalia a devenit o paria. “Felicităm Lisabona pentru continuarea terapiei economice stabilite: este esenţial ca instituţiile-cheie ale ţării să fie unite în susţinerea planului de relansare”, a comunicat Comisia Europeană la două zile după decizia Curţii constituţionale portugheze, excluzând orice renegociere a acordului. Nu ar spune niciodată lucruri similare despre verdicte ale Curţii constituţionale germane, considerate ireversibile.
Astfel de pete nu se pot şterge dacă nu este redescoperită Europa începuturilor. Să nu uităm un lucru: atunci se dorea încheierea războiului între nişte state ale căror puteri fuseseră diminuate după două conflicte, dar şi sărăciei, care adusese popoarele sub conducerea unor regimuri dictatoriale. Nu întâmplător, un eurofil, William Beveridge, a conceput doctrina statului asistenţial în timpul celui de-al II-lea Război Mondial.
În prezent, instituţiile europene nu sunt la înălţimea sarcinilor pe care le au. Este necesar ca cetăţenii să se exprime mai mult prin intermediul noii componenţe a Parlamentului European, care va fi votată în mai 2014, şi printr-o nouă Constituţie. Comisia Europeană trebuie să devină un guvern ales de cetăţeni, care să aibă responsabilitate faţă de membrii Parlamentului European. Echipa Comisiei Europene prezentă în actuala Troică trebuie trimisă acasă, deoarece a generat un dezastru. A pierdut bani, timp, onoarea. A semănat ură între naţiuni. A ruinat poporul grec. Fondul Monetar Internaţional este criticat pentru atitudinea duplicitară. FMI suferă de ceea ce Einstein considera a fi principalul defect al politicienilor şi oamenilor de ştiinţă: “nebunia care constă în a face permanent acelaşi lucru, aşteptând rezultate diferite”.
Punctul de vedere al The Economist
Arbitrul e de vină
Comparându-l pe José Manuel Barroso cu un arbitru de fotbal nepopular, The Economist remarcă faptul că un număr în creştere de guverne naţionale se întorc împotriva preşedintelui Comisiei Europene -
francezii sunt furioşi că el îi numeşte pe cei care apără subvenţiile pentru producătorii de film “reacţionari”. Germanii îl acuză că nu reuşeşte să răspundă şomajului în rândul tinerilor, aflat în creştere. Britanicii spun că s-a schimbat dintr-un servant al guvernelor europene într-un sclav al Parlamentului European.
O parte din motivele pentru această stare a lucrurilor este că unii din liderii naţionali ai Europei “se bucură cu greu de stimă acasă” şi Comisia a fost întotdeauna “ţapul ispăşitor”. Totuşi, acum li s-a alăturat Fondul Monetar Internaţional (FMI), care a dat una dintre “cele mai mari lovituri dintre toate”. Săptămânalul liberal cu sediul la Londra scrie că -
un studiu FMI despre lecţiile din prima salvare a Greciei în 2010 a concluzionat că i-a lipsit experienţă Comisiei în administrarea crizelor financiare şi a programelor fiscale şi de ajustare; că obsesia sa pentru reguli fiscale a orbit-o în privinţa efectelor de recesiune ale austerităţii.
Cât despre soarta preşedintelui Comisiei, The Economist remarcă –
dacă e să judecăm în funcţie de starea proastă de spirit a liderilor, dl Barroso nu se poate aştepta la un al treilea mandat la care face câteodată aluzii. Un nou arbitru va fi cu siguranţă chemat pentru a doua jumătate a meciului.
