Angular, translucid, ajurat, scenă a unui joc de lumini şi umbre şi dominat de elementele naturii – mai precis aer şi apă –, în spiritul şi tradiţia islandeză: edificiul Harpa, sală de concerte şi centru de conferinţe din Reykjavík, a fost premiat pe 29 aprilie de Fundaţia Mies van der Rohe şi de Comisia Europeană.

În structura sa se reflectă marea din portul capitalei islandeze şi cerul Atlanticului de Nord şi Arcticului, dar este şi este un semnal: Harpa “a trecut de la a fi un simbol al crizei la a fi un simbol de recuperare de pe urma crizei”, spune arhitectul portughez Pedro Gadanho, membrul al juriului care a acordat Premiul Mies van der Rohe birourilor Henning Larsen Architects şi Batteríið Architects, care au lucrat în colaborare cu studioul artistului plastic Olafur Eliasson.

Juriul premiului de arhitectură contemporană căuta proiecte care să fie un “simbol al uniunii Europei”, care să stabilească “arhitectura ca parte integrantă a proiecţiei culturale” a Bătrânului Continent, explică Pedro Gadanho. În săptămână ce a precedat decizia lor, membrii juriului au mers în Europa să viziteze cele cinci proiecte finaliste în căutarea unui câştigător, pe care l-au găsit în Islanda. Formula câştigătoare: un amestec din ingrediente precum colaborarea, spaţiul public, visul şi economia.

Mitul unei naţiuni

Harpa, construit într-o zonă a oraşului islandez care se doreşte a se reinventa, a fost premiat pentru că “a captat mitul unei naţiuni – Islanda – care a acţionat în mod conştient în favoarea unui edificiu cultural hibrid în mijlocul Marii Recesiuni în curs”, explică într-un comunicatWiel Arets, preşedintele juriului.

Recompensat şi cu 60 000 de euro, proiectul trimite “un mesaj important lumii şi poporului islandez, de a-şi îndeplini visul mult aşteptat”, spune Arets. Pentru Peer Teglgaard Jeppesen, de la Henning Larsen Architects, Harpa este astăzi “un simbol al noului dinamism al Islandei”.

Însărcinat cu arhitectura contemporană la Departamentul de Arhitectură şi Design al Muzeului de Artă Modernă (MoMA), din New York, Pedro Gadanho nu insistă atât de mult asupra tradiţiei islandeze care ar sta la baza proiectului, cât asupra faptului că “este un edificiu realizat cu destule greutăţi şi într-un context mai degrabă ostil”: Lehman Brothers, la sfârşitul lui 2008, începutul recesiunii şi o “Islandă care a fost prima ţară care a suferit efectele crizei”, aminteşte arhitectul. Această criză “a prins proiectul în plină construcţie şi convulsie”.

Dar Harpa nu este doar un simbol economic: este şi martor vibrant al “unei arhitecturi noi, cu referinţe noi şi care răspunde dorinţei puternice a islandezilor de a avea o sală de concerte”.

Gadanho subliniază colaborarea arhitecţilor şi a lui Olafur Eliasson la “construcţia faţadei”, la “sălile de concerte foarte spaţioase”, la “jocurile de lumină şi la amplasamentul aproape de mare”, totul făcând parte dintr-o strategie de “creştere a oraşului”, care se reinventează în zona portuară.

O sursă de slujbe

Fundaţia şi Comisia Europeană – care subliniază importanţa sectorului de arhitectură în industriile creative europene, unde sunt angajate peste 500 000 de persoane şi care contribuie cu 4,5% la PIB-ul Uniunii Europene – nu au premiat doar acest edificiu cultural dintr-o nouă arteră a inimii Islandei.

Au acordat şi o menţiune pentru tineri arhitecţi (premiu de 20 000 de euro) pentru duoul spaniol María Langarita şi Víctor Navarro, pentru transformarea unui pavilion al unui fost abator în Nave de Música Matadero din Madrid.

Găzduind Red Bull Music Academy, un eveniment sponsorizat de această marcă de băuturi, care reuneşte în fiecare an, într-un oraş diferit, muzicieni şi producători consacraţi şi stele în devenire, această “Nave de Música Matadero” a fost un proiect construit în doar două luni.

Astfel, putem privi Harpa precum “o operă a vechiului regim iconografic”, “victoria unei imagini ‘transparente’ şi a obiectului emblematic”, şi Nave de Música din Madrid drept un spaţiu care “dezvăluie, ca arhitectură de criză, o poetică a pragmatismului, care decurge direct dintr-o vocaţie a spaţiului” sau chiar o “victorie a non-imaginii şi a ironiei”, spune criticul [de arhitectură] Jorge Figueira.

Prima ediţie a acestui premiu bienal [în 1988] a fost câştigată de arhitectul portughez Álvaro Siza pentru Banco Borges & Irmão, în Vila do Conde [în regiunea Porto]. Ceremonia de decernare a celui de-al treisprezecelea premiu este programată pe 7 iunie, la Pavilionul Mies van der Rohe, din Barcelona, unde se va marca cea de-a 25-a aniversare a trofeului.