Diplomaţia europeană dezarmată

Europenii sunt în linia întâi în conflictul împotriva regimului libian. Dar Uniunea Europeană este mută şi neputincioasă, supusă voinţei statelor ei membre agăţate posesiv de prerogativele lor, şi inconsecvenţelor germane.

Publicat pe 21 martie 2011 la 14:45

"Criza libiană va fi învins politica externă comună a Uniunii Europene", deplânge Slate.fr. Site-ul de ştiri aminteşte cu toate acestea că, de când cu Tratatul de la Lisabona, UE o are la dispoziţie pe Catherine Ashton, Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe, şi un Serviciu pentru acţiune externă, "veritabil instrument diplomatic al Uniunii, care numără aproximativ 6000 de angajaţi, cu ambasadori în întreaga lume".

Dar "dna Ashton a fost practic absentă în timpul mişcării care a înfierbântat popoarele arabe", constată Slate. Cu multă candoare, ea a explicat de ce. Ea nu se poate exprima decât după ce se consultă cu cele douăzeci şi şapte ministere de externe din statele membre şi reuşeşte să determine o poziţie acceptabilă pentru toţi. Cea din urmă fiind la final cel mai mic numitor comun. Expresia unei poziţii "europene" este lăsată, ca şi în trecut, liderilor ţărilor membre, şi mai ales celor mai importanţi dintre aceştia. Dacă este vorba de a lua o poziţie asupra Egiptului, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel şi David Cameron publică o declaraţie comună. "Ceilalţi pot doar să li se alăture sau să-şi exprime nemulţumirea abţinându-se".

Abţinându-se cu ocazia votului Consiliului de Securitate al ONU care autorizează folosirea forţei împotriva Libiei, Germania a jucat împotriva intereselor UE, consideră de asemenea Slate. "Mai târziu, germanii au încercat să explice că această abţinere de fapt avea valoare de aprobare. Dar răul era făcut (...) S-a reţinut în final că Germania s-a desolidarizat de partenerii săi europeni, Franţa şi Marea Britanie, şi de aliatul ei tradiţional, Statele Unite. Ea se regăseşte în situaţia din 2003, când cancelarul Gerhard Schröder, atunci şef al unei coaliţii roşu-verde, se opusese intervenţiei americane în Irak. Diferenţa - esenţială - este că, la vremea respectivă, Berlinul s-a regăsit alături de Paris. Europa a fost divizată, dar Germania nu era izolată. Astăzi, abstenţiunea în Consiliul de Securitate o pune în aceeaşi categorie cu Rusia şi China".

Chiar şi în Germania, această poziţie este neînţeleasă. "Merkel izolează Germania", titrează Handelsblatt. Cotidianul economic remarcă faptul că timp de trei săptămâni, ministrul de externe Guido Westerwelle a repetat că "dictatorul nu poate să rămână". "Să ceri ce e just refuzând mijloacele - cum se poate numi ?, se întreabă Josef Joffe în ziar. "Realpolitik ? Spală-mă, dar nu mă uda? Ipocrizie ?", comentează acesta. Chiar şi presupunând că reticenţele Berlinului sunt datorate numeroaselor alegeri regionale, "câte voturi poate costa faptul de a vota pentru ce e just împreună cu restul lumii?"

Newsletter în limba română

"În acest caz, solidaritatea nu este o expresie lipsită de sens, ci o parafrază pentru influenţă", analizează Joffe. Renunţarea la aceasta înseamnă un adio spus politicii externe comune. Sau a spune : "Dragi prieteni arabi, vă urăm noroc pentru democratizare, şi condoleanţe dacă nu reuşiţi".

"Afrontul Germaniei faţă de europeni, americani şi arabi scoate doar în evidenţă o încăpăţânare izolaţionistă, suficienţă şi confuzie strategică", denunţăDie Welt am Sonntag. Abţinându-se la New York, "Germania nu numai că s-a discreditat în calitate de pilon nezdruncinat al politicii globale de securitate, scrie ziarul conservator. Dar în plus, într-o problemă de importanţă mondială, ea a sfărâmat ficţiunea unei politici externe a UE".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect