Eurosceptici, câte divizii ?

Oponenţi ai Tratatului de la Lisabona, extremişti sau anti-liberali, cei din partidele contestatare ar putea fi marii câştigători ai alegerilor. Dar presa europeană se întreabă care va fi greutatea lor politică reală în Parlament.

Publicat pe 5 iunie 2009 la 15:59

Conform celor mai recente sondaje şi primelor rezultate ale scrutinului olandez, euro-scepticii ar trebui să fie mai numeroşi în următorul Parlament.

Anunţul alianţei Partidului Conservator britanic, polonezilor din Dreptul şi Justiţia şi a cehilor din ODS îngrijorează partizanii Tratatului de la Lisabona, notează cotidianul polonez Dziennik. Pentru că grupul format din cele trei partide ar putea fi cea de-a doua forţă politică în Parlament, la care se va adăuga probabil o altă grupare euro-sceptică, condusă de Jean-Marie LePen şi de olandezul Geert Wilders.

Dacă euro-scepticii obţin suficiente voturi, avertizează Dziennik, Uniunea Europeană va fi nevoită să pună deoparte proiectele sale de diplomaţie comună, preşedintele său şi Ministrul Afacerilor Externe.

Nu toţi euro-scepticii sunt extremişti. Dar aceştia ar putea fi marii câştigători în alegerile europene. Cel puţin douăsprezece partide de extremă-dreapta ar putea fi reprezentate la Bruxelles şi Strasbourg, subliniază Die Zeit. „Extrema-dreaptă are o reţea puternică în Europa„, constată hebdomadarul german, şi partidele tradiţionale nu dispun de strategii pentru a le contracara. „Prea des, partidele democratice nu îi marginalizează dezbătând cu ei cum ar trebui, ci îi tolerează cu un zâmbet rece„, observă politologul Britta Schellenberg. Ei „acţionează la un nivel prea local, în loc să gândească în termeni europeni.”

Dreapta nu are monopolul pe euro-scepticism, remarcă Le Figaro, care ia act de faptul că în Franţa, Noul Partid Anti-capitalist şi Frontul de Stânga „resping Europa federală sub pretextul că este ‘liberală‘ „. Dar dacă „nebuloasa naţionalistă” este mare – după ultimele estimări, ar regrupa vreo 180 de euro-deputaţi dintr-un total de 736 – rămâne eterogenă şi are toate şansele să rămână astfel după alegeri. Ce puncte comune, de exemplu, în Polonia, între Lech Wałęsa şi Liga Familiilor poloneze, care-şi fac campania sub stindardul Libertas ? Între vechii opozanţi ai Constituţiei Europene din Partidul Socialist francez şi mişcările scandinave „din iunie” care militează pentru retragere Danemarcei şi Suediei din Uniunea Europeană ? „Mai departe de recuzarea lor a UE sau îndemnul lor de a construi o nouă Europă, aceste partide sunt incapabile de a construi o mişcare coerentă şi de a dezvolta propuneri pozitive„, evaluează cotidianul conservator.

Dar de ce câştigă aceste partide teren ? În Spiked, sociologul Frank Furedi spune că concentrându-se pe extrema-dreaptă, clasa politică europeană nu face decât să-şi dea în vileag lipsa ei de „legitimitate populară„. Incapabilă să inspire „aderarea generală” la un proiect european „lipsit de conţinut„, întreţine panica făcând aluzii repetate la o „instabilitate economică comparabilă cu cea din anii ’30” şi la „apariţia fascismului„.

Exagerarea primejdiei grupurilor marginale, lărgirea termenului „extremist„, includerea în grupul euro-scepticilor de partide care nu sunt neapărat anti-europene, nu fac decât să înăbuşească dezbaterea, asigură Furedi. Desigur, insistatul pe această „moralitate negativă„, va crea „o anumită unitate în jurul unei elite europene deconectate„, dar riscă mai ales „să întărească cinismul electoratului faţă de viaţa politică„.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect