Alegeți o limbă
David Cameron este "furios" din cauza obstrucţionismului demonstrat de unele state membre cheie faţă de aderarea Turciei la UE, şi a promis să "lupte" de partea Ankarei.Cei care s-au întrebat de ce tânărul premier britanic a ales o astfel de atitudine neobişnuit de dură (care ar putea întoarce Germania şi Franţa împotriva lui), au găsit răspunsul cu câteva ocazii înainte, în discursul său în faţa parlamentului turc: Europa are nevoie de sprijinul vecinului său din Orientul Mijlociu într-un număr de subiecte urgente, primul fiind noul lot de sancţiuni împotriva programului nuclear al Iranului.
Cuvintele "sincere" ale lui Cameron pot fi o recunoaştere a succesului noii strategii turceşti de a-şi abandona rolul de veşnică logodnică în favoarea unuia mult mai profitabil de putere independentă, dar nu este singura ţară care îşi pune întrebări în ultimul timp despre aderarea la UE. După ce Curtea Internaţională de Justiţie a legitimat independenţa Kosovo-ului, respingând recursul Belgradului, miniştrii de externe din Italia, Slovacia şi Austria au subliniat necesitatea de a calma simţămintele pro-europene rănite ale Serbiei, şi de a-i accelera procesul de aderare, ca un fel de compensare.
În aşteptarea unei aderări la UE, provocările şi certurile sunt o practică obişnuită. Mulţi vechi candidaţi au fost enervaţi de calea rapidă spre aderare oferită Islandei atunci când a căutat adăpostul euro în mijlocul furtunii financiare (acum că soarele s-a întors, cu toate acestea, Reykjavik a pus frână). Printre acestea se numără Croaţia, care era mai bine plasată decât multe alte intrări 2004, dar a fost blocată de un litigiu inutil cu Slovenia, la frontierele maritime.
Pentru a-şi extinde profilul său internaţional şi influenţa, UE a înfiinţat de curând Serviciul pentru acţiune externă. Costurile sale uriaşe şi complexitatea lui operaţională au făcut să se ridice câteva sprâncene în aceste timpuri de criză. Totuşi, ar exista o cale mult mai uşoară de a ajunge la aceleaşi obiective pe termen scurt : stabilirea unor criterii clare de aderare, odată pentru totdeauna, şi eliberarea acestei aderări de interesele schimbătoare ale statelor membre. Puterea de atracţie a unei posibile aderări este unealta cea mai puternică de "soft power" pe care Bruxelles o poate exercita pentru a influenţa politicile vecinilor săi. Dimpotrivă, o atitudine nedreaptă şi capricioasă este cea mai bună modalitate de a-şi înstrăina parteneri-cheie, ceea ce am putut constata deja în relaţiile cu Ucraina şi ar putea fi confirmat în curând de relaţiile cu Turcia. Gabriele Crescente
