În avangarda xenofobiei

Parlamentul danez a înăsprit regulile reîntregirii familiale. Frankfurter Rundschau vede în această măsură un pas suplimentar într-o politică deschis agresivă la adresa străinilor, politică care ar putea să se extindă pe tot continentul.

Publicat pe 11 noiembrie 2010 la 17:37

A fost odată ca niciodată o ţară mică în nordul Europei, mândră, cunoscută şi iubită pentru generozitatea şi ataşamentul său faţă de valorile liberale. Era un exemplu pentru toată lumea. Era vorba de Danemarca.

Astăzi, danezii scandalizează opinia publică prin poziţiile lor xenofobe şi s-au dotat cu legile cele mai restrictive din Europa în materie de imigraţie, o veritabilă insultă la adresa gândirii liberale. Sunt în continuare un model, dar admiratorii lor sunt la cealaltă extremă a spectrului politic.

Deciziile noastre vor fi în curând o referinţă pentru celelalte ţări„, se felicită dreapta daneză. Experienţa arată că ar putea avea dreptate. Îndemnurile spre limitarea imigraţiei „non occidentale” se răspândesc în Europa ca un foc de pădure.

Imigranţi aleşi cu grijă

Danemarca trece drept precursor cerând căsătoriţilor străini (din afara Uniunii Europene) să aibă cel puţin 24 de ani înainte de a cere reîntregirea familială în Danemarca. De acum înainte vor trebui să cumuleze şi puncte.

Baremul este astfel conceput încât cei care provin din lumea a treia, şi nu au făcut studii, vor fi respinşi. Iar guvernul nu se fereşte să afirme: „Anumite persoane nu trebuie, pur şi simplu, să poată intra la noi„, a declarat Primul ministru danez, Lars Løkke Rasmussen.

Guvernul a plasat deja atât de sus limita exigenţelor pentru cei care cer titlul de sejur de lungă durată şi pentru candidaţii la cetăţenie, încât imigranţii care nu pot justifica faptul că au făcut studii superioare nu au practic nici o şansă.

Exigenţe similare vor fi aplicate în curând tuturor celor care vor dori să-şi valorifice dreptul la o viaţă de familie. Danemarca nu primeşte cu braţele deschise decât partenerii de care are nevoie. Altfel, frontierele rămân închise.

O politică de denigrare a imigranţilor

Nimeni nu neagă dificultăţile legate de proasta integrare a anumitor populaţii străine. Dar soluţiile propuse de către responsabilii politici danezi de mai mulţi ani încoace au înveninat dezbaterea şi au permis apariţia unor discursuri inimaginabile în majoritatea celorlaltor ţări.

În ce altă ţară ar putea oare deputaţii califica islamul ca fiind o ciumă şi o organizaţie teroristă, sau să acuze musulmanii de a-şi ucide fetele atunci când nu le permit violarea de către proprii lor unchi? Toate acestea fără ca nici cel mai mic ţipăt de indignare să nu fie lansat pentru a cere demisia lor?

Atacurile cele mai grave au devenit atât de obişnuite în Danemarca încât majoritatea oamenilor se mulţumesc acum doar să ridice indiferenţi din umeri. Iar partidul de unde apar aceste acuzaţii adună baza electorală a guvernului conservator. Modelul liberal a devenit respingtăor.

Cum de am ajuns aici? Nu există nici un motiv obiectiv. Imigranţii „non occidentali” reprezintă doar 6% din populaţie; „ghetourile” în care locuiesc sunt plăcute cartiere verzi; Danemarca nu suferă nici de şomaj [4,2 % în septembrie 2010] şi nici de un procent ridicat de criminalitate.

Totuşi populiştii de dreapta au crescut în putere datorită campaniilor repetate de denigrare a imigranţilor. Tot pe problema imigranţilor au reuşit şi partidele tradiţionale să câştige trei alegeri. Chiar şi social-democraţii şi socialiştii urmează mişcarea, de teama noilor schimbări din peisajul electoral. Astăzi, doar un partid social-liberal şi un partid de stânga – reunind împreună mai puin de 10% din voturi – se pronunţă împotriva xenofobiei generalizate.

Imigraţia – un atu electoral

Situaţia aceasta se află la originea unei avalanşe de noi reguli şi legislaţii vizând toate complicarea existenţei imigranţilor. Şi de fiecare dată când guvernul pare să fi stigmatizat până la saturaţie, tot mai găseşte o modalitate de a mai decide o restricţie în altă parte: reducerea a jumătate din ajutoarele sociale în timpul primilor şapte ani petrecuţi în ţară; suspendarea alocaţiilor familiale în cazul în care copiii lor se comportă inadecvat.

Această excludere permanentuă adânceşte prăpastia dintre societatea daneză şi străini, mai ales în mijlocul tinerilor care provin din comunităţi închise asupra lor însele, şi care se poate transforma într-o veritabilă ură. Cum te poţi integra oare atunci când în fiecare dimineaţă auzi că integrarea ta poate cauza probleme?, se întreabă politicienii care au un minimum de bun simţ.

Sunt totuşi zece ani de când gvernul lasă să fiarbă „problema imigraţiei” în ţară la foc mic. Noile alegeri sunt prevzăute pentru 2011 iar în momentul în care trezoreria este goală iar scandalurile numeroase, şansele de victorie ale coaliţiei sunt minime. Iată de ce ea joacă încă o dată cartea imigraţiei, cea care i-a adus de trei ori victoria, în detrimentul integrării şi a valorilor care constituiau cândva mândria Danemarcei.

Văzut din Danemarca

Un basm care se termină rău

A doua zi după înăsprirea regulilor reîntregirii familiale din Danemarca, Jyllands-Posten se referă la povestea lui Andersen, „Hans cel Prostănac„: „Pe cine va alege oare prinţesa ca soţ? Pe unul din cei doi fraţi mai instruiţi? Primul a făcut studii şi cunoaşte pe de rost întreg lexicul latin şi chiar trei ani din jurnalul oraşului; al doilea are excelente calificări profesionale: ştie să brodeze frâiele cailor, dar şi să discute despre stat. Hans cel prostănac, al treilea frate, nu are nici diplome nici recomandări, dar reuşeşte totuşi să cucerească inima prinţesei şi obţine jumătate din regat. Morala poveştii: fiinţa umană este prioritară iar iubirii nu-i pasă de cunoştinţele achiziţionate. Este revanşa poporului contra elitei„. Dar astăzi, „ce ar face oare prinţesa dacă ar trebui să-l aducă pe Hans cel Prostănac în Europa?„.

Directiva europeană asupra dreptului de sejur, aminteşte cotidianul, „interzice orice discriminare fondată pe ‘sex, rasă, culoare, origini etnice sau sociale, caraceristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de alt fel, apartenenţa la o minoritate etnică, bogăţie, naştere, handicap, vârstă sau orientare sexuală’„. Jyllands Posten precizează că „mai multe decizii ale Curţii europene de justiţie au interpretat aceste reguli într-un sens foarte larg” şi că „UE a decis recent să dea mai multă importanţă principiului unităţii familiale în timpul examinării cererilor de azil„.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect