Știri Criza zonei euro

Lăsaţi Grecia şi apoi Irlanda să cadă

Zvonurile tot mai numeroase privind intrarea în incapacitate de plată a Greciei au stimulat pieţele, nu le-au trimis într-o cădere liberă. Fapt care sugerează că mai rău decât intrarea în incapacitate de plată este agonia şi ezitarea în privinţa sorţii zonei euro, potrivit economistului irlandez David McWilliams.

Publicat pe 28 septembrie 2011 la 16:00

Aţi remarcat ceva ciudat în ultimele două zile referitor la pieţele financiare? Pieţele bursiere europene au luat-o efectiv la galop în urma zvonului că Greciei i se va permite o intrare "limitată" în incapacitate de plată. Acum, să analizăm din nou acest lucru, pentru că poziţia "oficială" a elitei politice irlandeze şi europene este că orice intrare în incapacitate de plată a oricui ar fi un dezastru, care ar duce la dispariţia masivă de capital şi la un masacru financiar.

Dacă este adevărat, cum se face că în ultimele două zile, pieţele au dat tocmai semnalul opus? Potrivit ultimei mişcări de pe pieţele financiare, intrarea în incapacitate de plată calmează lucrurile pentru investitori. Se pare că e normal să înfruntăm realitatea potrivit căreia o ţară ca Grecia nu are bani şi, în concluzie, trebuie să intre în incapacitate de plată. Dacă este împiedicată realizarea acestui proces capitalist de bază (prin care invstitorii plătesc pentru greşelile lor), întregul sistem tremură.

După plată si răsplata... creditorilor

Să ne uităm la perceperea riscului în sistemul bancar european din ultimele săptămâni. A crescut foarte mult. Interesant, înainte de criza provocată de Lehman, riscul perceput a crescut enorm. Apoi lucrurile s-au potolit după ce Lehman a intrat în incapacitate de plată şi s-a prăbuşit. Este important să vedem că asta s-a întâmplat după prăbuşirea Lehman. Lucrurile s-au calmat şi chiar în timpul diverselor crize greceşti, irlandeze şi portugheze de anul trecut, exista un sentiment că lucrurile se vor rezolva.

Acum, ideea că se pregăteşte o criză masivă a datoriilor în Europa şi că nu există lideri care să se ocupe de ea a determinat creşterea riscului între bănci. Singura modalitate pentru calmarea lucrurilor este intrarea în incapacitate de plată a Greciei şi a altor ţări care nu îşi pot plăti datoriile. După cum au arătat reacţiile pieţelor, dacă se intră în incapacitate de plată din cauza datoriilor vechi şi se stabileşte un fond pentru a ne asigura că lucrurile nu se repetă, atunci putem privi spre viitor.

Aceasta este baza tuturor procedurilor de faliment – creditorii vechi care au făcut greşeli îşi iau răsplata, cei noi încasează plata. Dar politicienii nu acceptă această logică. De ce? Motivul este că toată clasa politică este îngrijorată din cauza prestigiului şi a imaginii pe care o ar căpăta-o puterea Europei în urma unei intrări în incapacitate de plată a Greciei.

Prestigiul înseamnă "bani pierduţi"

Evident, nu arată prea bine, pe termen scurt, dacă o ţară din ceea ce se presupune a fi cea mai bogată parte a lumii intră în incapacitate de plată. Nici nu arată bine pentru o parte a lumii care a fost importantă din punct de vedere istoric şi care rivalizează cu Statele Unite pentru statutul de cea mai bună dintre vechile superputeri, să aibă o ţară delincventă în cercul său interior.

Deci este vorba despre prestigiul politic. Chiar dacă prestigiul înrăutăţeşte bilanţul european – pentru că susţinerea creditorilor băncilor falimentare sau a ţărilor falimentare înseamnă "bani pierduţi" – se pare că mulţi lideri politici preferă această opţiune.

Pieţele, pe de altă parte, sunt îngrijorate din cauza viitorului, nu a prestigiului din trecut. Pieţele financiare nu au memorie. Sunt conduse de oportunitatea zilei de mâine mai degrabă decât de acuzaţiile referitoare la ziua de ieri. Iată de ce o decizie a unei ţări (precum Irlanda) de a-şi plăti toate datoriile la bănci, face ţara şi mai riscantă, nu mai puţin riscantă.

Să înfruntăm lumea aşa cum este

Lecţia ultimelor două zile pe care trebuie să o învăţăm de la pieţele financiare europene este destul de simplă: dacă Dl. Noonan ar renunţa la plata următoarei tranşe pentru deţinătorii englezi de obligaţiuni [pentru băncile irlandeze toxice], piaţa irlandeză ar înflori. Asta se întâmplă pentru că de fiecare dată când plătim 700 de milioane de euro către deţinătorii englezi de acţiuni, sunt bani pierduţi.

Aceste cheltuieli nu vor creşte productivitatea Irlandei în viitor aşa cum ar fi făcut-o cheltuirea banilor pentru şcoli. În realitate, vor întârzia creşterea productivităţii pentru că vor necesita plata unor taxe mai mari de către generaţia viitoare. Avem nevoie de o schimbare majoră la cel mai mare nivel în Europa pentru a salva situaţia şi asta cere să înfruntăm lumea aşa cum este, nu cum ne-ar plăcea să fie. Această generaţie a liderilor europeni îi face să arate pe generalul feldmareşal Paul von Hindenburg şi pe Neville Chamberlain drept lideri decisivi.

În faţa crizei, poziţia continentului a fost să nege. Mai întâi a fost ezitanta Comisie Europeană cea care sugerează că totul va fi în regulă, apoi a venit Angela Merkel spunând că Greciei nu i se va permite intrarea în incapacitate de plată şi acum avem scurgeri de informaţii, confirmate luni prin comentariile nechibzuite ale americanilor, potrivit cărora în centrul soluţiei pentru problema datoriilor din Europa se va afla un fel de intrare în incapacitate de plată limitată a Greciei.

Aşteptăm ca grecilor să li se permită să intre în incapacitate de plată într-o formulă oarecare în următoarele zile. Apoi rămâne deschisă următoarea întrebare logică: dacă Grecia poate intra în incapacitate de plată din cauza datoriilor, de ce nu şi băncile irlandeze faţă de deţinătorii de obligaţiuni? Asta ne-ar salva zeci de miliarde de euro. În fond, BCE e pe muchie de cuţit în Grecia, dar şi aici. Ce i se pregăteşte gâştei greceşti, îl paşte şi pe gânsacul celtic.

Din Germania

Merkel îşi numără ostaşii înaintea votului decisiv

"Creştin-democraţii scad nota lui Merkel", se amuză Frankfurter Rundschau în ajunul votului din 29 septembrie, în Bundestag, referitor la salvarea Greciei. Contribuţia germană la Fondul de Stabilitate Financiară (FESF) ar ajunge astfel la 211 miliarde de euro (dintr-un total de 440 de miliarde de euro). Asemenea întregii prese germane, acest cotidian de stânga se dedă cu plăcere calculelor asupra majorităţii ameninţate a Angelei Merkel: 13 deputaţi din propriul său partid, CDU, ar refuza să o mai urmeze pe Merkel, care ar fi astfel ameninţată de "cea mai mare înfrângere din mandatul său". Cotidianul conservator Die Welt nu numără decât 11 iar Süddeutsche Zeitung, la centru-stânga, nu găseşte decât 18, concluzionând că "Merkel poate conta pe o majoritate". Cancelarul are o majoritate de 19 voturi în Parlament.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect