Alegeți o limbă
Oricare ar fi rezultatul negocierilor privind bugetul UE, este probabil că unele cheltuieli, printre care fondul de coeziune, vor fi reduse în anii următori. Dar este la fel de probabil că suma acestor ajutoare, care reprezintă una dintre bazele politicii europene de zeci de ani încoace, va rămâne global neschimbată. Şi probabil nici micile ajutoare locale, nici orientările strategice ale programului prezidat de austriacul Johannes Hahn [comisarul european pentru Politica regională] nu vor cunoaşte schimbări majore.
Cu toate acestea, ar trebui deschisă acum o dezbatere asupra întregii politici de coeziune, care înghite doar ea aproape o treime din bugetul UE. Obiectivul fondurilor "structurale" este de a reduce decalajul dintre bogaţii şi săracii Uniunii, stimulând productivitatea şi competitivitatea regiunilor mai puţin dezvoltate. Timp de ani de zile, primii beneficiari au fost ţările din Sudul Europei - în acest sens, miliardul de euro pe care îl primeşte Burgenland [regiunea din estul Austriei] seamănă mai mult a zăhărel decât a răspunsul la o nevoie.
Decalajul dintre nordul şi sudul Europei nu s-a redus
De când cu extinderea spre Est, ţările din fostul bloc comunist speră la rândul lor să profite de mana venită de la Bruxelles. Este plăcut pentru o ţară să primească cofinanţare din afară pentru proiectele ei de infrastructură, dar bilanţul economic este totuşi deplorabil. Fiindcă, în ciuda tuturor ajutoarelor acordate, decalajul dintre Nordul şi Sudul Europei nu s-a redus. Ţările rămase în urmă au afişat o creştere constantă timp de câţiva ani, dar nu şi-au recuperat întârzierea în termeni de productivitate şi competitivitate.
Boom-ul economic temporar a fost finanţat mai ales prin datorii, iar acum, în toiul crizei, decalajul se lărgeşte din nou, foarte repede. Criza datoriilor a însemnat de asemenea eşecul întregii politici de convergenţă europeană, din care face parte fondul de coeziune.
Acest instrument este întocmai dovada că banii nu aduc întotdeauna prosperitatea. În mod tradiţional, majoritatea ajutoarelor financiare sunt canalizate către infrastructură. Modernizarea şoselelor şi a căilor ferate conduce desigur la creşterea productivităţii unei economii, dar alţi factori sunt mult mai importanţi: formarea, antreprenoriatul şi securitatea juridică. Desigur, banii europeni au permis crearea de locuri de muncă şi consolidarea puterii de cumpărare în ţările beneficiare, dar acestea nu şi-au corectat slăbiciunile structurale. Dimpotrivă: permiţându-le să ascundă aceste defecte, ajutoarele au contribuit la întârzierea reformelor necesare.
Ajutoarele structurale, inutile când vin prea târziu
În plină criză a zonei euro, aceste programe s-au dovedit a fi deosebit de inutile. O uniune monetară are nevoie de transferuri de anvergură pentru a corecta dezechilibrele. Ori, ajutoarele structurale sunt etalate pe mai mulţi ani şi necesită fonduri importante din partea beneficiarilor care doresc să obţină cofinanţare. Rezultat: ele nu sunt disponibile atunci când ţările au cu adevărat nevoie de ele - de exemplu astăzi, pentru a lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor în Spania sau în Portugalia.
O reformă înţeleaptă ar fi nu de a finanţa poduri şi şosele, ci mai degrabă de a crea un fond anti-criză demn de acest nume, capabil să se adapteze la nevoile statelor membre, de exemplu luptând astăzi împotriva inegalităţilor cauzate de politica de austeritate. Dar o astfel de reformă ar fi inacceptabilă pentru europenii de Est, deşi aceştia profită mai puţin de fondul de coeziune decât cred ei. Într-o Uniune în care succesul politic nu se măsoară decât prin intrările şi ieşirile de bani din ţară, o astfel de schimbare de paradigmă pare, din păcate, de neconceput.
Fonduri structurale
Bani de care profită întreaga UE
De ce să cerem mai mulţi bani de la UE dacă nu îi cheltuim cum trebuie? Răspunsul are legătură cu autostrazile, explică site-ul Gândul, care face o comparaţie între reţeaua de autostrăzi a României – şi finanţarea acesteia – şi cea a Poloniei. În România, sunt numai 516 kilometri de autostrăzi, dintre care jumătate au fost deschise circulaţiei după aderarea la UE, în 2007. În comparaţie, Polonia, campioana în materie de absorţie de fonduri europene, a construit aproximativ 1 300 de kilometri de autostrăzi finanţate cu cele 6 miliarde de euro provenind din fonduri europene. Tocmai, la Varşovia, Dziennik Gazeta Prawna scrie că
atunci când o infrastructură serioasă este în sfârşit construită în ţara noastră, aceasta creează oportunităţi pentru a face bani nu numai pentru polonezi, dar şi pentru companiile europene. Deci banii investiţi în fondurile de coeziune sunt investiţii profitabile pentru toată UE, nu numai pentru noi. Nu este vorba doar despre ajutorarea celor mai săraci, pentru care societăţile din vechea Uniune ezită din ce în ce mai mult să dea [bani].
