Alegeți o limbă
Refuzul colonelului Muammar Gaddafi de a accepta logica morală sau practică a acestei situaţii nu trebuie să surprindă pe nimeni, chiar dacă este blocat în Tripoli şi mai mult de jumătate din ţară (raportat la numărul locuitorilor) este în mâinile opoziţiei. În cei peste 40 de ani de când se află la putere în Libia, Gaddafi nu a arătat niciodată vreun instinct moral sau practic puternic, cu excepţia păstrării controlului asupra puterii.
Cu toate acestea, supriza pe termen lung care se va petrece în contextul evenimentelor din Egipt, Tunisia şi acum Libia este una cu proiecţii în viitor. Consecinţa pentru Uniunea Europeană este legată de posibilitatea, acum chiar probabilitatea, răspândirii revoluţiilor democratice pe o arie largă din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu.
Trebuie să evaluăm cu răbdare cât de amplă va fi mişcarea revoluţionară, aşa cum am evaluat şi în primele luni după căderea Zidului Berlinului în 1989. Dar, la fel ca şi în cazul căderii Zidului Berlinului, Uniunea Europeană va contribui la elaborarea unor proiecte şi la fixarea unor perspective. Evoluţia Uniunii Europene a constat într-o serie de idei care păreau exagerate când au fost propuse iniţial, dar a căror aplicare ulterioară a devenit inevitabilă. Următoarea iniţiativă de acest fel probabil va fi extinderea Uniunii Europene pentru admiterea coastei de sud a Mării Mediterane. Nimeni nu se aşteaptă acum la o astfel de evoluţie, dat fiind că Franţa, Germania şi alte state membre UE nu pot accepta nici măcar ideea admiterii Turciei, care deja este un stat democratic.
Aderare la UE pentru unele state nord-africane?
Dar să ne gândim care era situaţia la începutul anilor 1990: devenise rapid destul de clar că Europa Occidentală avea un interes puternic în stimularea stabilităţii, a relaţiilor de prietenie şi a dezvoltării economice a statelor vecine care fuseseră sateliţi ai Uniunii Sovietice. UE a iniţiat astfel un proces îndelungat şi lent care a culminat cu integrarea, peste ceva mai mult de un deceniu, a zece din statele fostului Bloc comunist. Nu toate fostele state din sfera de influenţă a URSS au devenit democraţii şi nu toate au aderat la Uniunea Europeană. Probabil la fel se va întâmpla şi cu ţările din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu.
Să facem o comparaţie între destrămarea Uniunii Sovietice, la frontiera de est a Uniunii Europene, şi căderea dictaturilor arabe de pe coasta sudică a Mării Mediterane. La fel ca după anul 1989, interesul uriaş şi oportunitatea istorică pe care trezirea lumii arabe le oferă Europei vor deveni din ce în ce mai evidente, în următoarele luni şi ani, cu aspecte pozitive şi negative. Statele Unite se confruntă cu probleme delicate în această regiune şi vor fi considerate responsabile pentru ceea ce se va întâmpla sau nu se va întâmpla în Teritoriile Palestiniene. La fel ca şi după 1989, Europa poate oferi în principal legături economice şi culturale, care conferă o perspectivă mai bună. Ţările europene deja sunt principalii parteneri comerciali ai celor mai multe dintre statele din nordul Africii.
Italia, spre exemplu, se află pe primul loc din punctul de vedere al nivelului schimburilor comerciale cu Libia şi Algeria în domeniile petrolului şi gazelor. Logica acestor legături, pe fondul temerilor privind instabilitatea şi imigraţia masivă, poate viza doar o perspectivă pe termen lung – admiterea în Uniunea Europeană a unora dintre statele nord-africane.
Avem ceva foarte valoros de oferit
Mult mai probabilă decât aderarea deplină la Uniunea Europeană, aşa cum este înţeleasă acum, ar fi o nouă formă de uniune, cu mai multe niveluri de integrare. Acest lucru se întâmplă şi în prezent, când doar unele dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene fac parte din “zona euro” sau din Spaţiul Schengen. Astfel, va fi nevoie să fie găsită o nouă formulă pentru integrarea economică – incluzând accesul la spaţiul de comerţ liber şi la piaţa unică – a ţărilor democratice nord-africane, probabil limitând libertatea circulaţiei forţei de muncă.
Acest lucru va presupune chiar ca Uniunea Europeană să îşi modifice şi titulatura, putându-se numi Uniunea Europeană şi Mediterană. În lipsa unei asemenea propuneri, a unei viziuni pe termen lung, oare ce va putea Europa să le ofere noilor democraţii nord-africane când acestea vor apărea? Tot ce ar putea oferi ar fi asistenţă limitată şi câteva locuri în universităţi. Totuşi, la fel ca şi după căderea Zidului Berlinului, avem ceva foarte valoros de oferit, un stimulent pentru reforme democratice – şansa dată acestor ţări de a ni se alătura. Situaţia pare dificilă chiar şi înainte de a vorbi despre religia islamică.
Oricum, să nu uităm că aceste evoluţii ar intra şi într-o logică economică şi politică favorabilă Europei. De fapt, Mediterana – în sensul etimologic latin – înseamnă “în mijlocul pământului”, nu o zonă situată la frontiera sudică sau vreo barieră. Zona Mediteranei a fost centrul lumii noastre multe secole şi este parte a vecinătăţii Europei.
Drepturi de autor La Stampa 2011.
Văzut din Europa Centrală
Parteneriatul oriental sacrificat în favoarea Mediteranei
Criza pe care o traversează ţările din lumea arabă focalizează atenţia Uniunii Europene asupra Mediteranei. Din cauza loviturii de stat, estimează Lubos Palata în Lidové noviny, chiar existenţa proiectului Parteneriatului oriental este ameninţată. Drept dovadă, Ungaria, care asigură în acest moment preşedinţia rotativă a UE, a anulat pur şi simplu summit-ul Parteneriatului care trebuia să aibă loc la castelul Godollo, nu departe de Budapesta, pe 27 mai. Într-adevăr, în aceeaşi zi, Nicolas Sarkozy a programat o reuniune G8 pe care o prezidează în prezent Franţa. În plus, “potrivit unei surse bine informate, această anulare s-ar explica printr-o anumită jenă în privinţa evoluţiei situaţiei politice în ţările Europei Orientale” (Azerbaidjan, Belarus, Armenia, Georgia şi Republica Moldova), ale căror regimuri sunt considerate încă drept prea autoritare şi nedemne de încredere. “Atenţia Europei Occidentale este de acum focalizată în întregime asupra Africii de Nord”, afirmă pentru cotidianul ceh Petr Mares, ambasador ceh pentru Parteneriatul oriental. El subliniază că în această regiune UE a investit, în cadrul Uniunii pentru Mediterana, importante resurse financiare, în detrimentul Parteneriatului. Un Parteneriat care, "*având în vedere evoluţia situaţiei pe malul Mediteranei, ar putea chiar să fie sacrifica*t", mai spune Mares.
