Să cheltuim pentru creştere

Gata cu Europa celor puternici, a stăpânilor care acceptă doar legea celui mai tare. Gata cu Uniunea Europeană degenerată într-o piramidă de tip feudal, condusă de un singur stat, unicul cu adevărat suveran, situat deasupra vasalilor care îi stau la ordin. Gata cu Europa lipsită de coerenţă în afirmaţii: scandalizată de criza economică, de austeritate şi în care locurile de muncă se găsesc din ce în ce mai greu.

Niciodată până acum, înaintea super-duminicii electorale care tocmai a trecut, nu a fost atât de concret şi de brutal divorţul mizerabil între Europa, liderii acesteia şi cetăţeni. O ruptură care s-a acutizat sub egida unui proiect comun care, nu doar că şi-a pierdut eficienţa, dar a sfârşit prin renegarea spiritului şi politicilor iniţiale, încăpăţânându-se să ignore realitatea: stările de nemulţumire şi frustrare din ce în ce mai răspândite, problemele cetăţenilor.

De aici a rezultat pierderea consensului populaţiei. Încă nu s-a ajuns la un referendum cu rezultat negativ, dar momentul se apropie.

În această situaţie, Europa fie o ia de la început pentru a fi ceea era înainte, fie moare. Pentru a ajunge la împăcare cu cetăţenii, Europa are nevoie urgent de două lucruri: creştere economică şi reformă politică.

Pentru început, trebuie să recupereze dinamismul democratic la toate nivelurile, inclusiv la nivel interinstituţional, trebuie să respingă orice derivă “intervenţionistă”, să redescopere comunitatea de drept şi relativa egalitate a statelor în faţa reglementărilor, precum şi principiul unităţii în diversitate (nu al uniformităţii). Doar în acest mod există speranţa depăşirii crizei de încredere şi a spiritului de reticenţă reciprocă ce afectează în prezent spiritul comun european.

Fără iluzii

Însă, în lipsa unei creşteri economice concrete, nu doar în cifre, în lipsa unor noi locuri de muncă, a unei infrastructuri rutiere, digitale şi energetice la nivel european, fără o Europă plină de oportunităţi şi perspective, în locul celei a austerităţii şi disperării, nu se va putea ieşi din mlaştina de acum.

Ar fi o eroare să ne facem iluzia că Franţa socialistă a lui François Hollande, care a câştigat scrutinul prezidenţial marşând pe ideea relansării economice a Uniunii Europene, va putea depăşi singură rezistenţa Germaniei.

De asemenea, ar fi greşit să credem că se va putea evita repetarea, în alt stat european, a coşmarului din Grecia, unde excesul austerităţii a condus, în scrutinul de duminică, la explozia parametrilor democratici, în Parlament ajungând, într-un mod total anormal, extremiştii de toate culorile politice.

Pentru a avea succes, Franţa trebuie să formeze o alianţă solidă care să reprezinte o contrapondere solidă superputerii germane, superputere dezvoltată până acum şi pentru că nu a avut rivali credibili.

În actualul context de austeritate, creşterea economică va fi foarte redusă, iar François Hollande este nevoit să iniţieze un dialog serios cu cancelarul german Angela Merkel; ajungerea la o poziţie comună cu Italia tehnocratului Mario Monti, cu Comisia Europeană, cu Spania condusă de Mariano Rajoy, cu Portugalia, Grecia, Belgia şi Olanda pare doar o chestiune de timp. Summitul extraordinar al UE programat pe 23 mai ar putea fi o oportunitate pentru testarea unor noi alianţe de putere şi a unor modalităţi concrete pentru relansarea economică.

Sarcina nu este uşoară. Pe agenda discuţiilor sunt multe idei: de la eurobondurile destinate infrastructurii europene la creşterea capitalului Băncii Europene pentru Investiţii, de la reorientarea fondurilor structurale neutilizate la taxele pe tranzacţii financiare şi chiar la eurobonduri, în viitorul apropiat.

În plus, se va mai discuta despre posibilitatea introducerii “regulii de aur” pentru eliminarea din calculul deficitelor bugetare a investiţiilor durabile sau despre interpretarea într-un mod mai flexibil a condiţiilor Pactului fiscal, în sensul eşalonării măsurilor pentru restabilirea echilibrelor bugetare, făcând acest acord european mai acceptabil din punct de vedere social şi economic.

Un spirit european

Toate aceste idei se bazează pe solidaritate şi coeziune, pe spiritul european care în ultimii doi ani de criză a lipsit sau a fost eliminat cu forţa din cauza pieţelor financiare, pe fondul miopiei şi egoismelor naţionale.

Creşterea economică este absolut necesară, dar, pentru a fi cu adevărat sustenabilă şi resimţită la nivel european, trebuie să se bazeze pe o mai mare integrare, la toate nivelurile. De asemenea, este necesară actualizarea statutului Băncii Centrale Europene, a obiectivelor şi spaţiului de manevră ale acestei instituţii financiare, la mai mult de un deceniu de la introducerea monedei euro şi în contextul globalizării economiei şi pieţelor financiare. Este necesar un model al societăţii şi dezvoltării care să ţină pasul cu vremurile. Dar şi o uniune politică, în lipsa căreia moneda euro nu va putea supravieţui mult timp.

Provocarea este imensă. Este nevoie de o contrarevoluţie culturală pentru descoperirea Europei pierdute. Este fezabil acest proiect? În mod cert, relansarea economică este primul pas pentru reconcilierea cu cetăţenii, pentru că un proiect care distruge creşterea economică nu poate atrage consensul.

Succesul va urma doar dacă se va restabili încrederea între statele membre - dacă toate statele vor reîncepe să discute de pe poziţii egale, cu o atitudine de respect reciproc şi redescoperind valoarea interesului comun într-un sistem globalizat în care Europa devine din ce în ce mai mică. Uniunea Europeană trebuie să înveţe să acţioneze rapid.

Opinie

Euro, o experienţă proastă

"Zona euro, cea mai proastă experienţă efectuată vreodată?", se întreabă Peter de Waard în De Volkskrant. Potrivit cronicarului economic, diferenţele dintre cele 17 ţări care împart aceeaşi monedă unică sunt atât de mari încât este evident că problemele din zona euro se aglomerează şi par din ce în ce mai inextricabile:

În 1992, cancelarul Helmut Kohl şi preşedintele francez Mitterand ar fi făcut mai bine să se joace de-a aruncatul cu săgeţile, cu ochii închişi, pentru a selecţiona ţările destinate unui proiect euro.

Acesta se bazează pe un studiu realizat de economiştii băncii JP Morgan, care s-au amuzat în realizarea unei uniunii monetare fantastice plecând de la statisticile economice ale mai multor ţări.

Astfel, notează Waard, ar fi mai puţine diferenţe între "toate ţările care se află la 5° latitudine nord - un ansamblu care ar conţine între altele Columbia, Camerun, Sudanul de Sud, Surinam, Brazilia, Venezuela şi Indonezia", decât între cele din zona euro. Ar fi acelaşi lucru dacă am lua de exemplu ţări cu denumiri începând cu litera M (Mali, Madagascar, Maroc, Macedonia şi Mongolia).

Ceea ce face ca zona euro să fie atât de puţin omogenă, subliniază autorul, sunt mai ales diferenţele în termeni de productivitate, de sisteme juridice, de politică a concurenţei şi de risipă a banilor publici.