Alegeți o limbă
O convorbire neoficială a eurodeputatei Rachida Dati, fost ministru al Justiţiei franceze - a adus din nou în prim plan întrebarea : ce fac deputaţii europeni şi cât muncesc ?
"Sunt în Camera Parlamentului de la Strasbourg. Nu mai pot ! Cred că o să se întâmple o dramă înainte să-mi termin mandatul", se plângea acum câteva săptămâni vorbind la telefon cu o prietenă, Rachida Dati, primadonna fostului guvern al lui Nicolas Sarkozy, fost ministru de justiţie, căzută în dizgraţie şi trimisă la Parlamentul european. Păcat că mai avea încă la piept microfonul canalului de televiziune M6, carea transmis întreaga conversaţie telefonică.
În timpul sesiunilor plenare, în jurul prânzului, sala se umple, ca prin minune, iar timp de mai multe ore, deputaţii votează ca nişte maşini zeci, chiar sute de amendamente, de care cel mai adesea aceştia nu ştiu nimic. Cu mâna pe tastatura votului electronic, au ochii fixaţi pe liderii de grup aşezaţi câteva rânduri mai jos, care le dau instrucţiuni: degetul mare în sus înseamnă da, în jos înseamnă nu. Trebuie să fie atenţi să nu greşească sau - mai rău - să nu rateze un vot. Întrucât, precum Rachida Dati explica prietenei sale, rapoartele şedinţelor sunt publice. Pe baza acestor liste sunt stabilite rapoartele de prezenţă în cadrul Parlamentului, care la sfârşitul fiecărei legislaturi servesc la întocmirea clasamentelor deputaţilor cei mai zeloşi şi cei mai chiulangii.
"Pot să înţeleg parţial de ce colega mea s-a săturat", spune Mario Mauro, care este de zece ani în Parlament, în rândurile partidului lui Silvio Berlusconi: "Viaţa politică este 50% acţiune şi 50% comunicare. Activitatea desfăşurată aici este destul de obscură, fără a menţiona faptul că aceste locuri pot părea frustrante mai ales dacă există tendinţe de viaţă mondenă: nu vom găsi într-adevăr, nici la Bruxelles nici la Strasbourg "movida" din spatele vieţii politice la Roma sau la Paris".
Şi totuşi, pe hârtie, Parlamentul European are astăzi puteri mult mai mari decât orice parlament naţional, datorită, printre altele, Tratatului de la Lisabona, care i-a amplificat competenţele legislative. "Când votăm o lege asupra energiei electrice, sau asupra transporturilor şi ştim că acest lucru va schimba viaţa a sute de milioane de oameni din întreaga Uniune, nu se poate totuşi spune că suntem aici să ne plictisim", reaminteşte Monica Frassoni, deputată a Verzilor italieni. "Dar este adevărat că unele voturi interminabile asupra unor amendamente tehnice de care uneori nu ştim nimic sunt plictisitoare, ca şi unele întâlniri în serie unde zeci de colegi vorbesc zeci de limbi, fără a spune nimic interesant, ore şi ore în şir", adaugă aceasta.
O interminabilă succesiune de consultări
Ziua deputatului european tip începe devreme. La Bruxelles ca şi la Strasbourg, primele reuniuni sunt convocate la 8-8:30 dimineaţa. Există reuniunile comisiilor, în jur de douăzeci în total, şi fiecare membru este de obicei titular într-o comisie şi supleant în alta. Apoi sunt reuniunile grupurilor politice, urmate de întâlniri de "reprezentare "(cele mai plictisitoare, după părerea deputatei Monica Frassoni) cu diplomaţii, pentru cei care se ocupă cu politică externă sau cu ajutoare pentru dezvoltare, precum şi cu numeroasele grupuri de lobby care urmăresc problemele abordate de deputat. De asemenea trebuie prevăzut timp pentru reuniunile "inter-grupări", cu colegii din alte partide interesaţi de aceleaşi teme.
Fără a menţiona studierea documentelor, pregătirea amendamentelor, discuţiile cu funcţionarii. Succesiunea nesfârşită unor consultări cu deputaţi pentru a se asigura de sprijinul lor pentru modificări în texte. Rămâne puţin timp pentru prânz: un sandwich sau un fel de mâncare la cantina Parlamentului, cu excepţia cazului în care este organizată o masă de reprezentare la restaurantul deputaţilor. Cina, cu mâncare alsaciană, este în schimb o mică plăcere a sesiunilor de la Strasbourg. Acolo se leagă adeseori cele mai bune acorduri politice şi se pot naşte relaţii mai mult sau mai puţin efemere.
Nici un deputat nu rămâne în timpul weekend-urilor, strict consacraţi relaţiilor cu circumscripţiile lor electorale, de multe ori la mii de kilometri. Orice deputat, dacă vrea să fie reales, trebuie să aloce timp şi energie circumscripţiei sale. "În plus de voturi, cele mai rele momente de plictiseală şi de timp pierdut sunt du-te-vino-urile înainte şi înapoi", explică Gianni Pittella, şeful delegaţiei Partidului Democrat italian. "Eu, uneori, simt că aceste călătorii mănâncă cel mai mult din timpul meu". Dar plictiseala, observă numeroşi parlamentari, este în primul rând o consecinţă a letargiei progresive a politicilor europene. În momentul dezbaterii asupra Constituţiei, de exemplu, nimeni nu se plictisea. Acum Comisia Barroso şi o serie de guverne preocupate în primul rând să menţină status quo-ul, au eliminat treptat orice elan de inovaţie din politicile comunitare.
"Respingerea Constituţiei Europene, şi vicisitudinile Tratatului de la Lisabona au servit celor care susţin că Europa nu trebuie să deranjeze, că Bruxelles, Strasbourg şi instituţiile UE trebuie să se facă mici pentru a nu stârni mânia alegătorilor" - explică un diplomat familiarizat cu mediul. "Europa reînnoirii, a schimbării, a speranţei, a devenit Europa rutinei, a resemnării, a prudenţei dacă nu chiar a fricii. Puterea, desigur, rămâne ferm aici. Dar este o putere fără viziune. O putere plictisitoare".
