Alegeți o limbă
Dacă ar fi să credem sondajele de opinie efectuate în Europa, absenţa la vot ar putea fi marele căştigător al alegerilor europene.
De la primul scrutin, în 1979, procentul de participare nu a încetat să descrească, iar această ultimă ediţie promite să bată recorduri negative - poate mai puţin în Belgia, Grecia, Malta sau Luxemburg, unde votul este obligatoriu.
Iar dacă europenii nu par să se intereseze peste măsură de reprezentanţii lor la Bruxelles şi Strasbourg, este întocmai pentru că responsabilii lor politici naţionali au axat campania pe subiecte domestice, cum ar fi securitatea, imigraţia, fiscalitatea. Materii asupra cărora Parlamentul European nu are decât o influenţă extrem de limitată, cum amintea recent fostul diplomat italian Boris Biancheri în paginile ziarului La Stampa.
De partea lor, adaugă acest ziar, guvernele nu au făcut eforturi pentru a explica cum influenţează viaţa cotidiană a europenilor deciziile luate de către Parlament. Pentru nenumăraţi leaderi politici, votul din 4 - 7 iunie nu este decât un termometru care le permite măsurarea popularităţii - ajutat şi de către un sistem proporţional - şi de a modifica eventualele echilibre delicate care guvernează politica naţională.
CV-urile slabe sau caracterul folcloric al mai multor candidaţi înrolaţi de anumite partide - denunţate de exemplu de către ziarul românesc Cotidianul - sunt în fine, dacă acest lucru mai era necesar, o dovadă a imaginii pe care aceştia din urmă o au (şi o transmit) despre rolul Parlamentului. Totuşi, alegerile europene rămân singura ocazie pe care cetăţenii Uniunii o au de a participa direct la viaţa acesteia. Ar fi păcat să o risipiţi.
