Azerbaidjan, care găzduieşte, începând cu 22 mai, Concursul muzical Eurovision 2012 [finala va avea loc sâmbătă 26 mai] nu încetează să se propună pentru organizarea de evenimente internaţionale. Baku a postulat mai întâi pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2016, dar candidatura sa nu a fost reţinută. Ceea ce nu a descurajat Azerbaidjanul, care şi-a depus dosarul pentru Jocurile Olimpice din 2020 şi, în orice eventualitate, pentru Campionatul European de fotbal din acelaşi an.

Ceea ce demonstrează că ţara se simte bine şi este dorită în forurile internaţionale. Ea se consideră un "partener strategic" al Statelor Unite şi al Uniunii Europene. Chiar şi în Parlamentul eston sunt 14 persoane în grupul de prietenie pentru Azerbaidjan. Estonienii, care apără drepturile omului în fostul bloc sovietic, evită să vorbească despre Azerbaidjan: [pentru ei] Minsk, Moscova, şi în ultimul timp Kiev sunt subiecte îngrijorătoare în ceea ce priveşte drepturile omului, dar nu Baku.

De ce? Azerbaidjanul este atât de diferit de, de exemplu, Belarus? Baku nu este o capitală a unei dictaturi? A pune întrebarea înseamnă a-i răspunde, şi totuşi ne prefacem că nu observăm. Opozanţii guvernului sunt cunoscuţi, fiindcă nu au fost complet reduşi la tăcere, dar ei nu mai au nicio margine de manevră.

Statul unde se va desfăşura o voioasă sărbătoare internaţională este de fapt un loc unde sunt închişi o duzină de prizonieri politici şi jurnalişti. Şi aceştia nu sunt mai puţin numeroşi decât în Belarus. Lumea este de acord cu Azerbaidjanul din cauza petrolului. Spre deosebire de multe alte foste republici sovietice, ţara azerilor nu este săracă. Kazahstanul este de asemenea tratat cu respect, deşi este de asemenea o ţară autoritară.

Şi chiar dacă reputaţia lor nu este bună, ştim că, cu bani, se pot obţine multe lucruri. Va exista întotdeauna cineva care cunoaşte pe cineva la Londra sau altundeva care acceptă fondurile unei ţări autoritare, ajutând-o să-şi facă astfel o imagine de aur. Sau cel puţin o imagine care nu aminteşte de viaţa şi realitatea puterii din această ţară.