Alegeți o limbă
Este acum clar că problemele economiei greceşti - şi ale zonei euro - nu au fost şi nu pot fi rezolvate prin măsuri de urgenţă însemnând injectarea masivă de finanţe de la BCE şi FMI. Guvernul grec este somat să pună în aplicare măsuri de austeritate care vor provoca un declin major în venituri şi ocuparea forţei de muncă acum şi în viitor, şi deci care nu va corecta dezechilibrele existente, ci de fapt le va agrava.
Ţările sărace puternic îndatorate (HIPCs) din Africa ar putea spune grecilor un lucru sau două despre aceste probleme. Le-ar putea povesti cum măsurile deflaţioniste care sunt impuse guvernelor provoacă intrarea activităţii într-o spirală descendentă care distruge capacităţile existente ca şi perspectivele pentru creşterea economică din viitor, şi împinge o mare parte a populaţiei într-o existenţă materială fragilă şi precară.
Le-ar putea povesti cât de fundamental nesustenabil este, deoarece scăderea PIB-ului face şi mai grea plata ratelor datoriei, care neplătite nu numai că se adună, ci chiar se şi măresc, întrucât interesele neplătite se adaugă la cele principale şi apoi se combină, astfel încât datoria ţării creşte chiar şi fără intrări proaspete de lichidităţi.
Le-ar putea spune că până la urmă nu va fi nicio alternativă la restructurarea datoriilor, pentru că problema nu va face decât să se umfle, chiar şi în urma (şi parţial din cauza) aplicării celor mai stricte măsuri de austeritate. Le-ar putea povesti despre experienţa lor de mai multe decenii de regres economic, care ar fi putut fi evitat dacă restructurarea datoriei ar fi avut loc cu mult mai devreme, şi dacă ar fi fost aplicat un alt set de politici pentru redresarea economică.
Din această experienţă ar trebui să reiasă lecţia evidentă : că nu există alternativă la o restructurare majoră a datoriei greceşti, implicând aplicarea unei pierderi pentru creditorii internaţionali care nu au dat dovadă de diligenţă în a împrumuta de la început. Dacă nu se întâmplă acum, va trebui oricum să se întâmple la un moment dat în viitor, după crearea unei mari suferinţe materiale în Grecia.
De ce nici nu se vorbeşte despre o atât de evidentă concluzie ? O restructurare a datoriilor greceşti ar implica o tragere la răspundere şi pierderi pentru băncile germane şi franceze care au împrumutat masiv în timpul creşterii economice, ceea ce a participat la crearea dezechilibrelor care au adus economia greacă să fie mai puţin competitivă decât cea a Germaniei, de exemplu. Desigur, aceste ţări nu vor permite acest lucru, astfel încât povara ajustării este pusă în întregime în cârca poporului grec, pentru mai multe generaţii, în ceea ce va fi în mod clar un proces imposibil de suportat.
Dar este şi mai rău. Alte ţări care sunt considerate a avea potenţial probleme precum Grecia se îndreaptă deja spre măsuri de austeritate şi politici macroeconomice contracţioniste care în mod obligatoriu vor ameninţa fragila recuperare economică şi vor crea sau vor intensifica viitoarea recesiune. Spania a anunţat nu numai înnăsprirea politicilor monetare, dar şi contracţia fiscală implicând reduceri în salariile sectorului public şi în pensii şi în multe altele. Acest lucru este deosebit de remarcabil, deoarece până acum doi ani, Spania avea un surplus fiscal (deficitul era datorat sectorului privat) şi deficitele ei recente sunt în întregime un rezultat al crizei.
Irlanda desfăşoară deja un pachet deflaţionist extrem implicând o scădere semnificativă a PIB-ului şi reduceri drastice ale cheltuielilor publice în tot felul de domenii, de la infrastructură la educaţie. Ţările baltice, şi nu numai Letonia care are un program cu FMI, dar şi Estonia unde durerea este auto-provocată, se confruntă cu scăderi dramatice ale veniturilor, scăderi ale ocupării forţei de muncă şi salariilor din cauza pachetelor de măsuri de austeritate severe. În România, s-a putut asista la un spectacol remarcabil al poliţiei ieşite în stradă pentru a protesta împotriva scăderii salariilor lor. În Marea Britanie, noul guvern vorbeşte deja despre măsuri de redresare a deficitului prin reduceri aspre ale cheltuielilor şi creşterea impozitelor indirecte.
Toate aceste ţări speră deci că vor iesi onorabil din acest dezastru, dar pur şi simplu nu este posibil, asa cum atesta cifrele. Deci, aceste ţări - şi prin asociere, restul Europei - se condamnă efectiv singure la o perioadă de stagnare sau declin al veniturilor, cu toate problemele economice şi sociale care vor fi generate.
