Şi iată că vin şi camionagiii. Din weekend-ul trecut, şoferii de camioane blochează şoselele pentru a-şi exprima opoziţia faţă de reforma sistemului de pensii. Angajaţii rafinăriilor trecut deja la acţiune: baricadele ridicate în jurul depozitelor de combustibil ar putea priva ţara de benzină. De mai multe zile deja ceferiştii sunt în grevă iar elevii se pregătesc să preia conducerea mişcării. Toţi doresc să coboare în stradă pentru o a şaptea zi de mobilizare naţională împotriva reformei sistemului de pensii.

Sociologii avertizează împotriva riscului de incendiu generalizat. Oamenii sunt nervoşi şi minţile încălzite bine, mai ales că manifestanţii şi-au găsit deja un martir : Geoffrey Tidjani, 16 ani. Prins între tinerii protestatari şi poliţie la Montreuil (Seine-Saint-Denis), a fost rănit de un glonte în cauciuc şi riscă să piardă un ochi.

Nici credinţă, nici viziune şi o pierdere totală de perspective de viitor

Sociologul Michel Fize trage deja paralelele cu mişcarea legendară din mai '68. Există totuşi mari diferenţe. La acea vreme, milioanele de tineri francezi care coborâseră în stradă erau animaţi de credinţa în fericirea colectivă şi de viziunea unei societăţi mai bune. Nu există nici credinţă, nici viziune printre manifestanţii de astăzi. Dimpotrivă. Tinerii se plâng de o pierdere totală de perspective de viitor.

Responsabilii sindicali şi liderii opoziţiei asigură că manifestanţii acţionează numai pentru a sabota o reformă considerată injustă. Interpretarea lor nu este deloc convingătoare. Este într-adevăr insuficientă: reforma sistemului de pensii, oricât de dezechilibrată ar fi, nu este suficientă pentru a explica aceste manifestaţii masive.

Sondajele de opinie sunt clare: dacă o majoritate dintre francezi acceptă să lucreze mai mult din cauza prelungirii duratei de viaţa, ei nu doresc o pensie redusă. Dar dacă marea majoritate a francezilor a acceptat principiul unei reforme, de ce astăzi fac totul pentru a i se opune?

"Cei de sus" cer sacrificii de la popor

72% dintre francezi se declară solidari cu greviştii şi aprobă apelurile la o grevă nelimitată pentru a bloca reforma. Desigur, nu este corect ca trecerea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani să se traducă prin obligaţia pentru lucrătorii care au început să muncească devreme să trudească 44 ani în timp ce directorii se pot opri după 41 de ani şi să primească o pensie completă. Este totuşi greu de crezut că două treimi din populaţie sunt gata să paralizeze Franţa numai pentru asta.

În realitate, aceste manifestaţii sunt o chestiune de principiu. Nu este vorba numai de o reformă parţial nedreaptă, ci pur şi simplu de un sentiment de nedreptate care împinge milioane de oameni pe străzi. Preşedinţia lui Nicolas Sarkozy a trezit vechile suspiciuni cum că "cei de sus" cer sacrificii de la popor în timp ce ei-înşişi trăiesc în lux şi opulenţă. Dezvăluirile despre ministrul Muncii însărcinat de a conduce reforma pensiilor, Eric Woerth, despre care s-a aflat că ar fi primit sprijin financiar de la Liliane Bettencourt, miliardară şi evazionistă fiscală, în contul partidului la putere, nu este decât ultimul episod dintr-o serie lungă şi nu prea glorioasă.

Poporul stabileşte el-însuşi limitele puterii guvernamentale

Şi de aceea francezii se consideră îndreptăţiţi de a-şi lansa împreună apelurile pentru egalitate şi fraternitate, aşa cum au făcut-o de atâtea ori din 1789 încoace. Cine poate mai bine decât poporul să contribuie la triumful egalităţii şi fraternităţii?

În numele stabilităţii politice, Constituţia din 1958 instituind a Cincea Republică conferă preşedintelui puteri monarhice şi limitează "interferenţele" Parlamentului şi partidelor la un nivel minim. În ceea ce priveşte sindicatele, cu o rată de aderare de 8% dintre salariaţi, ei sunt de fapt mai slabi decât sugerează discursurile lor răsunătoare despre lupta socială. Confruntat cu o astfel de lipsă de echilibru al puterilor, poporul, în mod tradiţional bănuitor faţă de cei puternici, se vede obligat să stabilească el-însuşi limite puterii guvernamentale.

Responsabilii politici au auzit clar mesajul cetăţenilor. Guvernul, care nu are intenţia să renunţe la reforma sistemului de pensii, şi-a anunţat intenţia de a aboli scutul fiscal acordat contribuabililor cei mai bogaţi. Ministrul bugetului, François Baroin, a declarat că această măsură introdusă de Nicolas Sarkozy în 2007 devenise simbolul nedreptăţii. Rămâne de de văzut dacă poporul se va mulţumi cu acest anunţ. Pentru moment, nimic nu pare să indice acest lucru.