Jeroen Dijsselbloem, coşmarul Europei

Putem menţine uniunea monetară şi evita o dramă grecească? Acum că Jeroen Dijsselbloem s-ar putea să fie numit din nou preşedinte al Eurogrupului, Vrij Nederland analizează cariera şi stilul ministrului de Finanţe olandez.

Publicat pe 24 iunie 2015 la 11:42

Jeroen Dijsselbloem, 49 de ani, se află în fruntea Eurogrupului de mai mult de doi ani. Inainte de a ocupa acest post aflat în inima politicii europene, nu avea nicio experienţă internaţională. Predecesorul său în acest post, Jean-Claude Juncker, era o victimă a circuitului european, cunoscut pentru limbajul său tulbure, politica purtată în culise şi lungile reuniuni nocturne.
De când a fost desemnat, Dijsselbloem se poartă cu totul altfel. Şedinţele depăşesc arareori durata prevăzută, iar el impune tăcere omologilor săi miniştri atunci când aceştia sunt prea vorbăreţi. Dijsselbloem subliniază importanţa respectării acordurilor şi utilizează un limbaj clar şi direct.
Pentru Bruxelles, a se obişnui cu stilul lui a însemnat un adevărat efort. Stilul său direct a provocat chiar un incident internaţional în timpul primului său examen, gestionarea crizei cipriote. In martie 2013, într-un interviu acordat publicaţiei Financial Times, olandezul a afirmat că una dintre măsurile adoptate pentru a combate criza din Cipru, cea care prevedea ca clienţii cu economii să participe la salvarea băncilor, va fi adoptată ca model de celelalte ţări din zona euro. Declaraţia a generat un val de proteste pentru că ar fi lansat o adevărată bombă verbal pe pieţele financiare.
Până la urmă totul s-a terminat cu bine, însă declaraţia i-a devenit o a doua cămaşă pentru mult timp. “Dijsselbloem poate fi mai degrabă direct”, a afirmat Peter Spiegel, şeful biroului belgian al Financial Times, căruia Dijsselbloem îi făcuse declaraţia. “Involuntar, a spus adevărul. Acesta este stilul lui. Contrariul unui Juncker, cel care a spus cândva : ‘dacă pierzi controlul situaţiei, trebuie să minţi’”.
Anul trecut, candoarea sa a provocat o nouă furtună internaţională atunci când, în cadrul unei emisiuni olandeze de televiziune, Knevel & Van den Brink, l-a calificat pe Jean-Claude Juncker ca fiind un „un fumător şi un beţiv inveterat”. Cuvintele au făcut înconjurul lumii. Juncker, cel care tocmai îşi anunţase candidatura la postul de preşedinte al Comisiei Europene, a fost obligat să dea o declaraţie publică pentru a spune că “nu este alcoolic”.
Sărutări alunecoase
Dijsselbloem nu crede că fraza lui a dăunat relaţiei pe care o are cu Juncker, nu permanent. “A fost o frază nefericită care i-a adus câteva necazuri lui Jean-Claude. Mi-am cerut scuze de două ori, mai întâi la telefon şi apoi la o cafea. Ar trebui să fie suficient: nu putem să dezgropăm povestea asta la infinit”. Potrivit lui Dijsselbloem, relaţia sa cu Juncker este “bună” : “Ne vorbim la telefon aproape săptămânal, pentru a ne coordona asupra dosarului grecesc. De fiecare dată când ne revedem, mă îmbrăţişează, cu sărutări lipicioase”. Şi adaugă surâzând : “Am impresia, de fapt, că aşa face cu toată lumea”.
Pentru a reuşi în stratosfera de la Bruxelles, trebuie să-ţi interpretezi partitura politică impecabil. Preşedintele Eurogrupului se confruntă cu adversari de 17 naţionalităţi, cu enorme diferenţe culturale şi adeseori egocentrice. Trebuie să se confrunte cu vechi certuri şi tot felul de planuri ascunse. Intr-o limbă engleză medie, această adunare pestriţă trebuie cumva să ajungă la un acord. Toate deciziile sunt luate în principiu în unanimitate, iar un “Nu” spus cu voce tare poate avea un impact enorm.
In calitatea sa de preşedinte, Dijsselbloem trebuie să simtă dacă este un “Nu” tactic, pronunţat pentru întărirea unei poziţii în timpul negocierilor, sau dacă este o poziţie finală, de neclintit. La Bruxelles, experţii afirmă că Dijsselbloem este pe cale să înveţe. “Cel mai mare rezultat al lui este că Eurogrupul nu a fost niciodată atât de unit cum este de când este cu el”, explică Peter Spiegel.
Neamţ în saboţi
Decembrie 2012. Cu ocazia celui de al treilea summit al miniştrilor europeni ai Finanţelor, la care Dijsselbloem participa ca ministru, descoperă că, într-o altă cameră, omologii săi, germanul Wolfgang Schäuble, francezul Pierre Moscovici dar şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, plus comisarul european Michel Barnier, sunt reuniţi pentru a discuta despre crearea unei uniuni bancare. Decide să intre în timp ce adunarea rămâne cu gura căscată: dar cine se crede acest olandez care de abia şi-a luat postul în primire? Insă, în loc să-l alunge, îl invită să ia un loc. Rămâne cu ei mai multe ore, discutând împreună despre cum ar putea lupta împotriva crizei salvând uniunea monetară. Săptămânile care au urmat, reprezentanţii germani au început să difuzeze ştirea potrivit căreia Dijsselbloem ar fi un foarte bun succesor al lui Juncker.
Informat de anturajul său, Dijsselbloem consideră că este vorba de o idee nebună, nefondată. Dar, cu ocazia summitului următor, Wolfgang Schäuble anunţă personal candidatura sa. Şi nimeni nu mişcă în front. Iar câteva săptămâni mai târziu, Dijsselbloem poate să-şi înceapă noul job.
„Wolfgang Schäuble l-a inventat pe Dijsselbloem”, afirmă un colaborator al ministrului german. “Are o relaţie aproape paternă, cu el”. Ministrul olandez este de acord : “Schäuble este un politician expert. Ei un foarte bun negociator, şi dacă l-am cunoaşte mai bine, am descoperi chiar că este amuzant. In plus, a-şi face mereu duşmani este una din ocupaţiile sale preferate, pe care o face mereu cu zâmbetul pe buze. Este un şmecher”.
Strânsa relaţie dintre cei doi bărbaţi are două aspecte mai puţin plăcute: de îndată ce a fost numit preşedinte al Eurogrupului, la alegerea lui Schäuble, Dijsselbloem s-a trezit cu o poreclă neplăcută, lacheul nemţilor. Atenţi la detalii, olandezii sunt cunoscuţi ca fiind cei mai fideli aliaţi ai Berlinului în domeniul aplicării sacro-sfintelor reguli bugetare. Presa l-a numit însă “lacheul lui Schäuble” şi “german în saboţi”.
Mai mulţi observatori au observat şi că Dijsselbloem, din când în când, se poziţionează împotriva nemţilor. De exemplu în ianuarie trecut, când a decis să viziteze Atena imediat după victoria electorală a stângii radicale Syriza, în ciuda faptului că Schäuble nu era de acord.
Ciocănitoare
Dijsselbloem este chipul Eurogrupului, însă munca sa, în principal, se derulează în culise, în timpul întâlnirilor particulare şi a convorbirilor telefonice pe care le poartă cu omologii săi şi cu alţi lideri europeni. Se bazează mult pe munca dusă pe echipa pe care o are la Bruxelles, condusă de austriacul Thomas Wieser, ca şi pe un mic grup de funcţionari ai propriului său minister, la Haga.
Potrivit lui Wieser, Dijsselbloem este un tip calm, oricare ar putea fi necazurile pe care i le-ar putea face omologii său din Eurogrup. “Rămâne senin chiar şi când e în plină furtună”, consideră un funcţionar : “Nu l-am văzut niciodată nervos pe Jeroen. Răbdarea sa nu are limite. Este ca o ciocănitiare care ciocăe impasibilă trunchiul unui stejar. Aste este metoda Dijsselbloem. Dacă la orizont nu apare nicio soluţie, după o a cincea tentativă mai încearcă o dată”.
La Bruxelles, experţii consideră că, datorită cunoaşterii aprofundate a dosarelor sale, a talentului nativ pentru gândirea creativă, a câştigat respectul mai multor omologi europeni în sânul Eurogrupului. Aceste calităţi sunt cele care, potrivit lui, îl ajută să treacă dincolo de lipsa lui de siguranţă: “Eram la fel şi în Adunarea aleşilor. Vreau să controlez mereu situaţia, să o cunosc pe de rost, altfel nu am suficientă stăpânire de sine pentru a participa la o reuniune. Cineva propune ceva şi eu nu ştiu despre ce e vorba ? De asta mă tem cel mai mult”.
Realegere
Când Dijsselbloem a discutat la telefon cu Alexis Tsipras în 25 aprilie, de abia întors de la o întâlnire a Eurogrupului, la Riga, i-a spus că e necesară o schimbare de direcţie. Progresele sunt prea lente. Negocierile cu miniştrii şi funcţionarii guvernului grec nu sunt nici structurate nici coordonate, ci mai degrabă disparate. Insista ca Tsipras să preia cumva controlul.
Două săptămâni mai târziu, în timpul unei alte întâlniri a Eurogrupului, la Bruxelles, Dijsselbloem anunţa într-o conferinţă de presă că, pentru prima oară, au fost făcuţi ceva paşi. Ceea ce părea o iniţiativă fără sens la Riga, un acord cu Grecia înainte de 1 iulie, pentru a salva ţara de la faliment, pare astăzi posibil. “Mai sunt încă probleme de rezolvat, însă negocierile avansează deja cu mult mai constructiv şi mai eficace”, a declarat el.
Intre timp, primul mandat al lui Dijsselbloem se apropie de final. Lobbyiul pentru realegerea sa s-a pus deja în mişcare. Candidatura sa a fost evocată de mai multe ori în timpul ultimelor două săptămâni, chiar dacă neoficial, discret şi în marginea unor vizite efectuate la Paris, Berlin, Roma. Are toate şansele. La Bruxelles se zvoneşte chiar că sprijinul arătat de Angela Merkel spaniolului Luís De Guindos nu înseamnă deloc că Dijsselbloem nu ar putea beneficia de o prelungire a mandatului.
„Nu ar fi pentru prima oară că Merkel abandonează pe cineva chiar înainte de sosire”, explică Peter Spiegel. „Nimic nu e definitiv”, crede şi Markus Ferber, şeful grupului CSU (conservatori bavarezi) în Parlamentul European, vice-preşedinte al puternicei Comisii pentru Afaceri Economice şi monetare, care adaugă: “In noiembrie vor avea loc alegeri legislative în Spania, ceea ce face ca viitorul politic al lui De Guindos să fie foarte nesigur”. Mai mult, sunt foarte multe şanse ca nemţii să nu aibă chef să experimenteze, căci trăim timpuri grele. Deci, singura alegere facilă ar fi Jeroen Dijsselbloem.
Copyright © 2015 Weekbladpers Tijdschriften

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect