Să cucerim Bastilia petrolieră!

Nimeni nu ştie când va fi depăşită catastrofa din largul Louisianei. Din acest motiv trebuie să ne întoarcem spre soare şi să facem propria noastră revoluţie energetică, asigură sociologul german Ulrich Beck.

Publicat pe 14 iulie 2010 la 12:36

De ce, în faţa mareei negre provocate de Deepwater Horizon, una din cele mai mari catastrofe de mediu din istoria Stetelor Unite, nu asistăm la un asalt asupra Bastiliei ecologice a marilor companii petroliere? De ce nu reacţionăm la problemele cele mai urgente ale timpului nostru – criza ecologică şi schimbările climatice – cu aceeaşi energie, acelaşi idealism şi acelaşi spirit democratic ca la tragediile din trecut, ale mizeriei, ale tiraniei şi războiului? Situaţia din industria petrolieră aminteşte de Vechiul Regim cu puţin timp înainte de căderea sa.

Catastrofa din Goful Mexic conţine mai multe adevăruri. Există nepăsarea şi indiferenţa BP-ului. Dar şi eşecul tutelei etice. Este prea uşor să nu te iei astăzi decât de BP. Deepwater Horizon este simbolul înfrângerii insidioase ale unei experienţe mondiale, ale unui model de creştere care se bazează pe exploatarea resurselor fosile. Nimeni nu poate spune că nu o ştia. De 200 de ani, focul şi vaporii fac să se mişte maşini şi motoare. Între timp, o întreagă generaţie s-a mărit ştiind că o industrie care se bazează pe carburanţii fosili consumă propriile sale fundaţii.

Să transformăm deşerturile în surse de energie solară!

Acum mai bine de un secol, Max Weber anticipase acest sfârşit al capitalismului petrolier cu imaginea: “Până să se ardă ultimul chintal de carburant fosil.” De ce o lume căreia soarele îi furnizează în fiecare zi de mai multe ori energia care îi este necesară fără cheltuieli şi fără să se epuizeze ar trebui să accepte nori de petrol la 1500 de metri adâncime şi care axfixiează viaţa? Într-adevăr, capacitatea de inovare atât de lăudată a capitalului şi exaltarea utopică a ingineriei se găsesc în faţa unei provocări. “Să transformăm săbiile în pluguri”, acesta era deviza mişcării pacifiste. Cea a mişcării ecologice este: să transformăm deşerturile în surse de energie solară.

În faţa acestei catastrofe pe termen lung care se anunţă, care ameninţă siguranţa populaţiei americane cât şi supravieţuirea sa politică, preşedintele Obama a declarat “război” sumbrului duşman al profunzimilor. Este reflectarea eşecului gândirii militare în societatea riscului mondial, în care cele mai mari pericole pentru om nu mai vin din exterior, de la statele ostile, ci din interior, din ceea ce numim “consecinţe invizibile” ale acţiunilor din economie, din ştiinţe şi politică. Ce importanţă are deci “să faci pe comandantul şef”? Să grăbeşti flota de submarine pentru a arde scurgerea de petrol? În “războiul său împotriva petrolului care se deversează”, Obama ar trebui să facă Marea Britanie responsabilă de acest “atac” catastrofal, ca ţară de origine, aşa cum, George Bush Jr., în “războiul împotriva terorismului” dăduse vina pe statele presupuse a fi susţinut reţele teroriste ce operau la nivel internaţional?

În rest, de mult timp “BP” a fost prins de destinul mondializării. “British Petroleum” nu este britanic. Căci în 1998, grupul a fuzionat cu gigantul american de petrol Amoco şi, cu această ocazie, în faţa conştientizării ecologiste în creştere, a proscris adjectivul “britanic” pentru a-l înlocui cu un cuvânt al speranţei verzi, “beyond” (“dincolo de”), cu scopul ca literele BP să însemne de acum încolo “Beyond Petroleum”, dincolo de petrol. Cine crede ca astfel a prins “British” Petroleum în flagrant ar trebui să ştie că este vorba de fapt de un grup care aparţine şi americanilor, a cărei platformă a fost construită de coreeni şi care îşi declară impozitele ministerului de Finanţe a Confederaţiei elveţiene din Berna (“BP” poate de asemenea să însemne “Berne Petroleum”). Cum catastrofa nucleară de la Cernobîl a fost prezentată ca eşecul unui reactor “comunist”, Deepwater Horizon a fost repins de noul amic-inamic ca o catastrofă “britanică”. Comandantul şef al celei mai mari puteri militare din lume are nevoie – conform propriilor cuvinte – “de un ţap ispăşitor”.

O eră “dincolo de petrol” ar putea să înceapă

Prosperitatea de după război din Occident creând condiţiile necesare apariţiei unei conştiinţe de mediu, acestea din urmă trebuie de acum încolo să dea naştere unor condiţii necesare prosperităţii în ţările în dezvoltare : aceste ţări vor pune în aplicare o politică durabilă în măsura în care ţările bogate vor investi în dezvoltarea lor şi se vor dota cu o nouă viziune a bogăţiei şi a creşterii în aşteptarea celeilaltei părţi a lumii. China, India, Brazilia şi ţările din Africa nu vor aproba nicio abordare internaţională care ar pretinde să impună limite dezvoltării lor economice – şi pe drept cuvânt !

Politica de mediu trebuie ea să se rezume la un trafic de indulgenţe mondiale pentru păcate carbonice care trădează contradicţiile planetei ? Sau trebuie mai degrabă să întruchipeze curajul de a inventa un nou curent în favoarea energiei solare, unde prosperitatea nu este un păcat ecologic şi unde totul, până şi vacile cu periuţe de dinţi electrice, vor fi judecate în funcţie de bilanţul în CO2? Obama anunţase cu surle şi trâmbiţe naţiunii sale şi lumii : “A venit timpul să adoptăm energii mai curate”. Astfel ar putea să înceapă asaltul asupra “Bastiliei Petrolului” (BP), pentru a intra într-o nouă eră, cea de dincolo de petrol, “Beyond Petroleum” (BP).

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect