După atacurile împotriva lui Charlie Hebdo

“Totul este iertat”

Publicat pe 14 ianuarie 2015 la 12:27

Cover

La o săptămână după ce un grup de jihadişti a ucis 10 oameni din echipă, dintre care patru caricaturişti, şi şapte alte persoane, săptămânalul satiric Charlie Hebdo e din nou la raft. Coperta îl arată pe profetul Mahomed cu un afiş în semn de solidaritate “Eu sunt Charlie”. Echipa supravieţuitoare este găzduită de cotidianul Libération şi a primit echipamente de la grupul Le Monde. Cinci milioane de copii au fost imprimate pentru a acoperi cererea din toată lumea, în loc de obişnuitele 60 000. A fost de asemenea tradus în cinci limbi.
Între timp, Al Qaida în Yemen a revendicat atentatul pentru atacul de miercuri.

În editorialul său, săptămânalul mulţumeşte milioanelor de oameni care s-au declarat “Charlie” în ultimele zile, adăugând că respinge insinuările potrivit cărora prin provocarea musulmanilor, a cauzat cumva aceste probleme. Şi adaugă –

într-o săptămână, revista atee Charlie a reuşit mai multe miracole decât toţi sfinţii şi profeţii uniţi. Suntem mândri cel mai mult de faptul că ţineţi în mână revista pe care am făcut-o mereu, alături de cei care au făcut-o mereu.

Newsletter în limba română

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect