
Trebuie luate în serios rapoartele la originea acestor alerte. Este clar că oraşele europene sunt potenţial vulnerabile la atacuri comando sinucigaşe precum cele care au zguduit inima economică a Indiei acum doi ani. Pierderile cauzate de atacurile din Mumbay (aproximativ 173 de morţi) sunt teribile, mai ales dacă se consideră numărul relativ mic de terorişti implicaţi.

În schimb, avertismentele de acest tip lasă impresia negativă că Europa este în general un loc oarecum periculos. Ceea ce subînţelege că acest continent este alcătuit din state fragile cum ar fi Pakistan sau Yemen, incapabile de a preveni astfel de atentate sau de a-şi proteja populaţiile. Iar în ceea ce priveşte ultimul avertisment din partea ministerului de Externe, este chiar şi mai stângaci, Marea Britanie fiind fără îndoială o ţintă pentru aceste atentate în egală măsură ca Franţa sau Germania.

Din nefericire, ameninţarea teroristă este acum o realitate în lumea occidentală. Guvernele trebuie desigur să intervină atunci când au informaţii precise, şi să-şi avertizeze cetăţenii în consecinţă. Dar lansarea unor alerte vagi puţin panicate pentru turişti doar agravează climatul de teamă, făcând în acelaşi timp un bun serviciu teroriştilor.
Vazut din Austria
Feriţi-vă de ochiul Washington-ului
Alertele teroriste lansate de guverne demonstrează mai ales "dubla noastră vulnerabilitate", scrie Die Presse. Vulnerabilitatea cetăţenilor prinşi între ameninţări teroriste şi ameninţarea de a vedea năruindu-se protecţia libertăţilor civile. "Din nou, nu ştim clar dacă cerul arde deasupra capetelor noastre sau dacă totul este o proiecţie a îndepărtatelor lupte pentru putere în Afganistan sau Pakistan", remarcă cotidianul vienez. În orice caz, avertismentele cad bine pentru agenţiile de securitate din SUA care cer din ce în ce mai puternic accesul la datele personale ale cetăţenilor europeni. "Confruntându-ne cu insecuritatea, fiecare se dezvăluie mai uşor. [...] Ne dezbrăcăm, iar goi suntem şi mai vulnerabili. Nu numai faţă de acţiunile teroriste, dar şi faţă de abuzurile statale".