UE în pană de solidaritate în faţa clandestinilor

Recenta moarte prin înnecare a 73 de imigranţi eriteeni în Mediterana arată importanţa unei noi politici europene de imigraţie. La conducerea Uniunii Europene, Suedia trebuie mai ales să propună în curând o armonizare a legilor naţionale asupra dreptului de azil.

Publicat pe 26 august 2009 la 14:03
 | Porto Empedocle (Italia), aprilie 2009 : un migrant african păzit de poliţie după ce a fost pescuit pe mare în largul Siciliei. (AFP)

Suedia, preşedintă a UE şi mândră de tradiţia sa în materie de primire a străinilor, are patru luni la dispoziţie pentru a reuşi acolo unde mulţi alţii au eşuat: a pune pe picioare o politică europeană credibilă faţă de afluxul de refugiaţi care, via Mediterana, nu încetează să crească. Drama umană, marcată de recentul înnec al mai multor zeci de clandestini eritreeni în largul insulei italiene Lampedusa, se loveşte din plin de cruda realitate politică: criza economică, creşterea şomajului şi virajul opiniilor europene spre dreapta nu împing nici spre deschidere şi nici spre o dezbatere serenă asupra imigraţiei.

Stockholm şi comisarul francez al justiţiei, Jacques Barrot, au decis totuşi să propună, încă din septembrie, un pas înainte al celor două capitole cheie ale acestui dosar otrăvit. Mai întâi, reinstalarea în restul Europei – şi la buna voinţă a fiecărei capitale – a unei părţi a imigranţilor ilegali care eşuează în sudul Italiei, în Grecia, în Spania, Cipru şi Malta. Până în preezent doar Franţa a întredeschis uşa.

Pentru preşedenţia suedeză, este necesară implementarea unei politici de azil „mai eficace„. Dreptul european nu impune decât norme minimale de protecţie. Stockholm vrea să se aplece asupra unei armonizări a legilor naţionale. Ar fi totuşi corespondentul logic al spaţiului de liberă circulaţie deschis de către Europa tratatului de la Schengen. Anul trecut, aproximativ 70 000 de clandestini au traversat marea Mediterană în speranţa de a forţa uşa UE.

Europa de Nord şi de Sud

Deocamdată, impasul sordid al campusurilor din Sud ca şi refuzul Nordului de a „partaja această problemă” dau o imagine proastă a Europei, mai ales după criticile aduse cazului Guantanamo. Înaltul Comisariat al refugiaţilor ONU a cerut luni închiderea imediată a unui centru de pe insula greacă Lesbos, unde erau îngrămădiţi bărabţi, femei şi copii. Aceleaşi condiţii domnesc însă şi la Pagani, o instalaţie fără apă potabilă şi care nu oferă decât o toaletă la o sută de deţinuţi. În Italia, Cipru şi Malta, alte centre de primire se lovesc de criticile regulate ale ONU. „Este inadmisibil să tratăm astfel oamenii„, insită un înalt responsabil european.

Aflate în prima linie în faţa acestor „boat-people” veniţi din Africa şi din Orientul Mijlociu, ţările mediteraneene ale UE nu încetează să denunţe, degeaba, absenţa de solidaritate a restului Europei. „Auzim non stop vorbe frumoase, dar Europa tot nu ne-a zis încă ce să facem când un val de imigranţi se abate pe coastele noastre„, repetă Franco Frattini, şeful diplomaţiei italiene şi predecesorul lui Jacques Barrot la Bruxelles. Frustrată, Roma ia riscul de a fi admonestată de opinia internaţională şi trimite imigranţii ilegali de cealaltă parte a mării, fără nici o formă de proces. Italia este într-adevăr prima destinaţie a mai mult de jumătate din clandestini.

Textele europene întreţin şi ele afluxul imigranţilor ilegali şi regretabila diviziune a europenilor. Pentru a cere statutul de refugiat trebuie să atingi fizic UE. În lipsa unei vize, adeseori refuzate; rămâne penetrarea „dulce„. Aceasta în ceea ce priveşte faţada maritimă a UE. O dată pe loc, dreptul de azil nu este recunoscut decât de către ţara care îi acordă protecţie. Rezultat: chiar şi regularizaţi, imigranţii rămân parcaţi în Sud. Pentru ei ca şi pentru dreptul internaţional, Europa rămâne un labirint de neînţeles.

PACTUL IMIGRAŢIE

Zece luni de eforturi pierdute

În 16 octombrie trecut, Consiliul european adoptase Pactul asupra imigraţiei şi dreptului de azil iar cei 27 anunţau o strategie comună de amploare. Graţie solidarităţii între capitale, cooperării cu ţările terţe, promiteau rezolvarea în cel mai scurt timp a problemelor imigranţilor clandestini şi a refugiaţilor. Ei bine, nu a fost aşa. În zece luni de zile, adversarii săi au câştigat şi nimic nu a fost făcut„, scrie pe blogul său Marco Zatterin. Jurnalistul de la La Stampa acuză în particular Germania, Olanda, Austria, ţările Balte şi ale Europei orientale: „ei sunt cei care încetinesc proiectul. Nu consideră problema ca fiind prioritară, nu vor să plătească şi nici nu sunt îngrijoraţi pentru că o mână de state veghează solitare la frontiera meridională. Comisia lucrează, guvernele nu reacţionează, asigură o sursă de la Bruxelles. Nu există coordonare şi afectarea de fonduri pentru iniţiativele comune – 1.8 miliarde de euro – nu este coerentă cu acţiunile întreprinse„.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect